PE CALE DE DISPARIÞIE. În lipsa cosasilor, fînete devin pîrloagã

• recoltarea fînului este o grijã în plus pentru gospodarii de pe Vãile Bicazului si Bistritei • lipseste forta de muncã, tinerii plecînd în strãinãtate • cresterea animalelor nu mai reprezintã o atractie • ziua de coasã este 500.000 de lei, plus mîncare, bãuturã si tigãri •

În zona de munte, timpul de coasã este în toi. Toti bãrbatii, cu grija vitelor din propriile gospodãrii, au intrat în plinã campanie de recoltare a fînului. Conform traditiei, perioada optimã de strîngere si conservare a acestui furaj este iulie si august. „În acest an, productia de fîn este foarte bunã ca urmare a ploilor din primãvarã si cãldurilor din iunie – iulie, ce au înlesnit cresterea ierburilor“, spun tãranii. Din nefericire, se estimeazã, luîndu-se în calcul experienta anilor trecuti, cã, si-n acest an, o mare parte din fînete vor rãmîne neexploatate. Motivul: lipsa fortei de muncã tinere din sate, ca urmare a exodului acestei categorii sociale la muncã, peste hotare. Bãtrînii de pe Vãile Bistritei si Bicazului, pentru care cresterea animalelor este îndeletnicirea cu care s-au nãscut, asistã neputinciosi la sãlbãticirea vegetatiei din tarinile comunitãtilor locale, ca urmare a abandonãrii terenurilor de cãtre cei mai multi dintre gospodari. „Este un mare pãcat sã lasi iarba necositã, cînd noi, pe vremuri, umblam dupã fiecare pai, pentru a avea cu ce hrãni vitele“, a afirmat Ion Naclad din Potoci, un vîrstnic pentru care agricultura specificã locului a constituit toatã viata o preocupare majorã. „Noi ne-am nãscut aici, la munte, si fiecare om avea, în trecut, în gospodãrie cel putin douã-trei vaci cu lapte, o pereche de boi sau cai, iar oi, de la 20-30 în sus. Pentru asta, toatã vara fãceam fîn si mai-mai cã nu ne ajungea iarna. Acum, cine sã-l mai facã? Noi sîntem bãtrîni, iar tinerii nu mai vor sã audã…“, a afirmat Ion Zait, din Ceahlãu. Într-adevãr, migratia tinerilor în Occident a pustiit satele de fortã de muncã. Or, fãcutul fînului este, îndeobste, o treabã bãrbãteascã. Pentru a face fatã, un gospodar, cu multe animale în bãtãturã, este nevoit sã angajeze cosas, fie dintre vecini, cîti mai sînt apti de o asa muncã grea, fie din zona de ses. Asta în conditiile în care omul are venituri bãnesti disponibile acoperirii cheltuielilor, deoarece recoltarea fînului costã. O zi de coasã bate între 400 si 500 mii lei, iar o zi de adunat, 250 mii lei. La aceste sume mai trebuie adãugate costul hrãnei si a unui pahar de tuicã sau vin, cãci asa s-a încetãtenit prin partea locului. „La noi, pe Valea Bistritei, nu mai gãsesti om care sã-ti coseascã sub 500 mii lei ziua. Basca mîncarea si bãutura, iar dacã-i fumãtor, mai trebuie sã-i cumperi si tigãri“, a spus Costicã Tãnasã. Cei care nu-si permit sã facã fînul cautã sã-l închirieze altora mai vrednici, iar dacã ierburile disponibile nu au cãutare, se roagã de vecini sã-l strîngã gratuit „numai sã nu rãmînã în pãrãsire“, dupã cum afirmã ei. Dar nimeni nu se îmbie la o asa treabã. „Ca urmare, rãmîn rîpile noastre pline de ierburi, animalele dispar, iar terenurile din tarinile obstii se sãlbãticesc“, a declarat Gheorghe Conut, din Poiana Teiului. Interesant este faptul cã necazul oamenilor din zona de munte în ceea ce priveste recoltarea fînului este cunoscut si de cãtre administratiile locale sau chiar de cãtre cele de mai „sus“, dar nimeni nu are solutii. „Nu avem ce face. Oamenii sînt proprietari de fînete, tinerii au plecat în strãinãtate la muncã, iar cresterea animalelor nu mai constituie o atractie pentru generatiile urmãtoare“, spun primarii din comunele de pe Valea Muntelui. Specialistii din agriculturã bat drumurile în zona de munte, „trîmbitînd“ avantajele unor programe de finantare externã privind agricultura, doar cã gospodarii, în mare parte oameni în vîrstã, privesc cu neîncredere la toate cele spuse de mai marii agriculturii. Cît despre finantãrile prin programul SAPARD, pe Valea Muntelui, implementarea unor astfel de proiecte la nivel de agricultor este, încã, o utopie. Cã a creste animale devine de domeniul trecutului prin gospodãriile muntenilor o atestã si faptul cã produsele obtinute nu pot fi comercializate din pricina distantei fatã de orase, sistemul de colectare a laptelui este prost, iar pretul oferit pe vaci sau oi este nesimtit de mic.