Pe 24 ianuarie, la Iaşi, Klaus Iohannis şi Ludovic Orban au dansat Hora Dezunirii

Vineri 24 ianuarie, la Iaşi, lângă statuia marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban au ţinut pe rând discursuri, cu care au dorit să rămână în istorie, şi au reuşit.

Ambele discursuri au fost huiduite copios de către ieşenii prezenţi în Piaţa Unirii. Huiduielile ieşenilor au dovedit românilor, că moldovenii nu permit nimănui, nu numai să maculeze imaginea marelui domnitor unificator, dar nici măcar spiritul actelor sale istorice.

Prin conţinutul discursului de acum, al preşedintelui Iohannis, ieşenii s-au văzut puşi în situaţia de a compara în balanţă, marile reforme ale lui Cuza, din perioada 1859 – 1866, cât a condus noul stat România, cu vidul reformator şi dihonia naţională, promovate de preşedintele României de astăzi.

Dacă în memoria colectivă, Alexandru Ioan Cuza a rămas “Omul Unirii” şi “Omul marilor reforme”, Klaus Iohannis nu poate nici măcar visa să lase istoriei o astfel de imagine şi nici măcar un bust în Piaţa Unirii.

În februarie 1862, la deschiderea lucrărilor primului Parlament al României, discursul lui Al.I. Cuza a fost un mesaj pilduitor de unire transmis tuturor românilor, tuturor politicienilor şi tuturor forţelor politice, pentru promovarea interesului ţării. Acest discurs a fost îndelung ovaţionat.

Acum, la Iaşi, de ziua Marii Uniri, preşedintele Iohannis nu a putut renunţa, nici măcar pentru o zi, în a-şi continua discursul dezbinator, ca singurul său proiect de ţară. Rezultatul, a fost puternic huiduit, iar singura lui reacţie a fost un rictus. Discursul lui Iohannis nu putea să nu declanşeze şi resentimente. Al.I. Cuza a fost îndepărtat de la domnie, într-o împrejurare familiară liberalilor, adică “noaptea ca hoţii”, în seara dintre 10 şi 11 februarie 1866. Artizanii loviturii au fost liberalii, complici ai Monstruoasei Coaliţii.

Prin discursul său, Klaus Iohannis a ratat şansa să fie ovaţionat, dacă ar fi vorbit în spiritul Unirii. Consecvent cu sine însuşi, a vorbit despre necesitatea alegerilor anticipate şi, cu ochii la sabia lui Cuza, a atacat la baionetă PSD-ul, pe care l-a acuzat că îl încurcă în marile sale proiecte reformatoare, cu care ar vrea să-l egaleze pe marele domnitor.

Gafa lui Ludovic Orban, cu Vogoride

Deşi a vorbit după Klaus Iohannis şi a fost martorul huiduielilor la discursul acestuia, Orban nu a avut isteţimea de a se îndepărta de spiritul dezunificator al şefului său. Aşa că nici nu a deschis bine gura, că asistenţa l-a întâmpinat cu aceeaşi ostilitate. Vrând să dreagă busuiocul, ca reacţie la huiduielile ieşenilor, Orban a gafat grobian admonestându-i că aceştia se comportă ca ,,alegătorii lui Vogoride”.

Nicolae Vogoride a fost Ministrul de Finanţe al Moldovei, între anii 1856 – 1857, un fel de Cîţu actual. A fost un puternic opozant al curentului unionist, care a falsificat şi alegerile pentru Divanul Ad – Hoc din1857, sperând să-i îndepărteze astfel pe unionişti din forul legislativ al Moldovei.

Premierul Orban nu s-a putut abţine să nu ţină şi el un discurs la umbra statuii lui Cuza, cu care a vrut să testeze sensibilităţile moldovenilor în ce priveşte ,,Autostrada Unirii”.

Proaspăt căftănit ca prim-ministru, Orban a eliminat din programul guvernării PNL proiectul construirii Autostrăzii Iaşi – Tîrgu Mureş, pe motiv că proiectul avea o hibă, fusese promovat de Guvernul Dăncilă.

A motivat acum ieşenilor că nu putea fi de acord cu această investiţie, deoarece PSD-ul o promovase prin soluţia parteneriatului public-privat, care după părerea sa era o soluţie nedemnă de un liberal sadea.

Ludovic Orban a promis ieşenilor că este în căutarea unei alte soluţii, mult mai deştepte, aceea de a încerca accesarea fondurilor europene, pentru reuşita investiţiei. Numai că soluţia Guvernului Orban, în problema declanşării proiectului ,,Autostrada Unirii “, pe bază de fonduri europene, s-a dovedit o păcăleală, care aliniază viitorul acestei investiţii, alături de alte autostrăzi care nu s-au făcut. Comisia Europeană, a anunţat tocmai acum, când a devenit Ludovic Orban premier, că nu mai alocă finanţări pentru infrastructură, blocând astfel România în poziţia de ţară europeană de mâna a doua.

Dacă pe Ludovic Orban l-a mâncat între degetele mari de la picioare şi le-a vorbit ieşenilor despre viitorul eşec liberal privind ,,Autostrada Unirii”, aceştia l-au apreciat, huiduind-ul .

Un arhipelag numit România

În naivitatea unora, printre care mă număr, aceştia cred într-o democraţie ideală, în care ura nu are ce căuta. Deşi politică nu se poate face în afara dezbaterilor, trebuie acceptată existenţa dezacordului exprimat în spaţiul public, până la limita violenţei, atât de către oamenii politici, cât şi de formaţiunile politice.

Dezacordul între idei poate atinge chiar limitele dispreţului sau detestării reciproce, dar nu ar trebui să degenereze în ură şi violenţă. Cel puţin la nivelul vârfului statului este interzisă propagarea urii, ca armă politică, care nu face decât să scârţâie din toate încheieturile democraţia noastră în devenire.

La discursul lor din 24 ianuarie, de la Iaşi, atât Klaus Iohannis, cât şi epigonul său Ludovic Orban au probat eşecul politic pe care îl gestionează, prin încercarea lor de a-l transfera populaţiei, pentru a-l gestiona.

După Revoluţia din 89, fragmentarea societăţii româneşti s-a accentuat constant, de la an la an, Klaus Iohannis ajungând acum să conducă, nu o ţară unită, ci un arhipelag, a căror insule se îndepărtează una de alta, sub efectul centrifug al politicii de dezbinare, pe care o promovează ca principal proiect de ţară.

Toate acestea au loc sub privirea mustrătoare a lui Cuza, care de la înălţimea staturii sale din Piaţa Unirii, ne avertizează că nu acesta este drumul.