Contactează-ne

Actualitate

Paul Goma, un model de cetăţean şi patriot devotat pământului şi naţiei care l-au zămisilit

Știre publicată în urmă cu

în data de

Nu, Paul Goma nu merita un sfârşit atât de nedrept, ucis de o structură netrebnică şi duşmănoasă. Ar fi fost de mirare să sfârşească altfel, atâta vreme cât în toată viaţa lui a fost un nedreptăţit, alungat de ai săi, cu cetăţenia retrasă, lipsit de preţuirea pe care o merita şi ţintă permanentă a unor ucigaşi plătiţi. Nu sunt vorbe goale. Ofer cititorului câteva fragmente de roman epistolar * (despre care critica noastră literară nu a scris un cuvânt):

„…Nu v-aţi sesizat, ca preşedinte jucător, de situaţia lui Paul Goma… exclus din Uniunea Scriitorilor din România în 1977, când în conducerea acesteia figurau… Nici astăzi, la vârsta senectuţii, când oamenilor li se mai iartă câte ceva, treacă de la noi, nu a fost reprimit în Uniunea Scriitorilor. Cam ruşinos, iubite domnule preşedinte!… Cum de aţi uitat că Paul Goma este considerat un Soljeniţân al României? Nu ştiţi că n-a încetat să se considere român, că a refuzat cetăţenia franceză oferită în 1980 (Milan Kundera, cehul, a acceptat-o) şi nu ştiu după câte bâlbâieli şi târguieli i s-a redat cetăţenia română, pe şest şi cam în scârbă? În locul Dvs…. aş fi ieşit în Piaţa Revoluţiei şi i-aş fi acordat cea mai înaltă decoraţie românească… paşaportul de cetăţean român… o pensie viageră ba şi o vilă din cele de protocol… Câţi nesimţiţi ocupă asemenea palate şi plătesc câţiva lei chirie?!

Paul Goma, unul dintre cei mai fanatici anticomunişti români a fost cooptat în Comisia pentru Redactarea Raportului de Condamnare a Comunismului, condusă de Vladimir Tismăneanu… dar numai după opt zile, opt nu mai mult, a fost exclus din echipă… pentru că nu accepta compromisuri şi cerea să fie condamnată şi Securitatea, instrumentul care a susţinut comunismul. Sunt convins că atunci când Goma nu va mai fi, o să vă grăbiţi, odată cu toţi detractorii lui, să-i cântaţi prohodul pe margine de mormânt şi să susţineţi cât de mare a fost, cât a fost de român, ce mult a făcut el pentru ţară şi pentru renumele ei şi cât de recunoscătoare i-a fost şi îi vor fi ţara şi societatea românească“.

Nimic mai adevărat. Presa autohtonă din 26 martie publică regretele premierului nostru, alături de o fotografie. Să ne înţelegem… fotografia este a primului ministru, nu a celui dispărut, în vreme ce Ministerul Culturii anunţă laconic: „… spiritul lui Goma a reprezentat o piatră de hotar pentru democraţie şi libertate, proiectată printr-un geniu literar greu de egalat… El lasă în urmă radiografia unui român cu un crez puternic, care a luptat cu inima şi cu condeiul“. Cam puţin pentru cel mai înalt for al culturii. Paul Goma, născut într-o familie de învăţători din Basarabia, refugiat în ţară odată cu aplicarea pactului Molotov-Ribbentrop, a fost încă din adolescenţă unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai regimului comunist. Anchetat, pedepsit şi izolat cu domiciliu forţat, închis şi eliberat la insistenţa Amnesty International, a fost alungat din ţară, împreună cu soţia şi fiul, a cunoscut vicisitudinile exilului, n-a fost ocolit de privaţiunile materiale, dar a rămas o voce care n-a acceptat compromisul, constant critică, cu o operă scriitoricească colosală (peste 30 de cărţi scrise), prea puţin publicată în limba maternă dar în alte limbi da, prezent în numeroase articole şi luări de poziţie în presa timpului, un român adevărat care nu s-a lăsat umilit şi a refuzat, pe bună dreptate, să calce pe pământul ţării nerecunoscătoare.

Presa din ţara care l-a acceptat ca refugiat politic, Franţa, pare mai afectată de „dispariţia acestui scriitor şi dizident român, al cărui corp va fi incinerat, cu urna funerară depusă la Columbarium, la cimitirul Pére Lachaise“. Mă îndoiesc însă că… „a plecat calm, fără durere şi cu sufletul împăcat“, cum menţionează aceeaşi presă. N-ar fi fost el.

Paul Goma rămâne în amintirea şi sufletul multor români ca un model de cetăţean şi patriot adevărat, devotat pământului şi naţiei care l-au zămisilit. Fie-i somnul liniştit ! Aşteptăm ca opera lui integrală să-i fie publicată de marile edituri precum Humanitas, aşa cum au făcut-o pentru alţi scriitori în limba care merită păstrată doar pentru înjurături.

* Virgil Răzeşu, „Domnule preşedinte“, Ed. RĂZEŞU, 2014

Actualitate

Piața Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț – zonă de promenadă în fiecare weekend

Știre publicată în urmă cu

în data de

În această vară, strada din fața Parcului Central, între Teatrul Tineretului și sensul giratoriu de la Grand Hotel Ceahlău a fost transformată într-o zonă exclusiv pietonală pe durata weekend-urilor.

Această măsură s-a bucurat de foarte multă apreciere din partea dumneavoastră. Mai mult, faptul că în această perioadă este nevoie de zone pietonale mai mari pentru a se putea asigura distanțarea fizică, ne-a determinat să vă cerem părerea în ceea ce privește oprirea circulației în zona menționată în fiecare sfârșit de săptămână, indiferent de anotimp.

Primarul Andrei Carabelea: „Numărul foarte mare de opinii, fără echivoc majoritar, care au susținut această propunere ne-a ajutat să luăm decizia ca din această săptămână  circulația rutieră pe tronsonul stradal din fața Parcului Central să fie oprită începând de vineri seara, până duminică noaptea, iar partea carosabilă să fie transformată în loc de promenadă, mișcare în aer liber, plimbare cu bicicleta pentru copii și adulți, practicarea sporturilor sau a diferitor jocuri. Astfel, închiderea de circulație va fi valabilă pe toată durata anului viitor.  Invit cluburile sportive și asociațiile locale care derulează activități ce s-ar preta acestei zone pietonale, să propună evenimente sociale sau sportive, cu respectarea reglementărilor privind protecția sanitară a populației. Îi asigur de tot sprijinul municipalității pietrene!”

Citește știrea

Actualitate

Elevi, părinţi, directori şi primari, telefoane pentru consilierea lor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la nivel naţional şi judeţean au fost înfiinţate numere de telefon, în sistem telverde, pentru consiliere pedagogică şi psihologică

Conducerea Inspectoratului Şcolar este conştientă de necesitatea existenţei unei comunicări cît mai eficiente, pe probleme ce ţin de consilierea didactică sau psihologică, în perioada de criză pandemică, motiv pentru care la nivelul Ministerului Eucaţiei, cît şi în plan local, au fost deschise mai multe linii telefonice.

„Pentru comunicare în această perioadă de criză, legată de pandemia de coronavirus, există un Telverde la Ministerul Educaţiei – 0800.672.031, pentru părinţi şi elevi şi altul pentru directori şi conducerile unităţilor administrative -0800.672.032. La nivel judeţean există mai multe telefoane gratuite. Este vorba de un număr, 0800.816.233, care este afişat şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Neamţ, dar şi unul la Centrul Judeţean de Resurse Educaţionale (CJRAE) – 0371.092.511. Tot la această instituţie, la care am păstrat cele 69,62 norme didactice, se pot transmite solicitări şi pe adresa de e-mail consiliere@cjrae-neamt.ro. La toate telefoanele anunţate şi la adresa de poştă electronică elevii, părinţii, cadrele didactice sau primarii pot solicita informaţii de ordin metodologic, referitoare la şcoala on-line“, a declarat inspectorul şcolar general, Mihai Obreja.

Ministerul precizează că la telefonul destinat directorilor de şcoli şi primarilor se poate acorda consultanţă privind achiziţia de tablete pentru uz şcolar, cu acces la internet sau pentru alte echipamente electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul on-line.

Telefoanele amintite, gratuite, funcţionează de luni pînă vineri, între 08.00 şi 16.00. La telefonul destinat părinţilor şi elevilor se pot transmite plîngeri referitoare la relaţia elev-părinte-profesor. Am sunat la numărul de telefon afişat pe site-ul ISJ Neamţ, la care a răspuns o voce feminină. Am fost curioşi să aflăm cît de des este apelat acest număr de telefon şi vocea de la capătul firului a recunoscut că „nu prea des“.

Citește știrea

Actualitate

Maşini furate, permise false şi percheziţii DNA

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 67 de descinderi au avut loc la nouă instituţii publice, sediile unor firme şi persoane fizice ■ ancheta a pornit de la Suceava ■ este vorba de maşini înmatriculate ilegal şi permise de conducere obţinute tot ilegal ■ acestea din urmă ar fi „costat“ între 5.000 şi 7.000 de euro ■

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, au descins, pe 26 noiembrie, la mai multe instituţii publice, dar nu numai, din cîteva judeţe, inclusiv Neamţ. În cauză sînt acuze de săvîrşire a unor infracţiuni de corupţie, dar şi spălare de bani sau constituire a unui grup infracţional organizat. Faptele ar fi avut loc în perioada 2018 – 2020.

„Sînt efectuate percheziţii domiciliare în 67 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Suceava, Bistriţa – Năsăud, Botoşani, Neamţ şi Bacău, din care nouă sînt instituţii publice, restul reprezentînd domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi“, conform DNA.

Se pare că ar fi vorba de permise de conducere obţinute ilegal, precum şi de înmatricularea frauduloasă a unor autoturisme furate din ţări ale UE. Din aceste motive instituţiile publice vizate de anchetă ar fi serviciile de Permise şi Înmatriculări, dar şi RAR. Poliţia Română a anunţat că au fost puse în executare aproximativ 60 de mandate de percheziţie.

„Printre suspecţi sînt şi angajaţi ai Serviciului de Permise şi Înmatriculări Suceava, dar şi alte persoane fără calitate specială implicate în activitatea ilegală de obţinere a permiselor şi înmatriculare a vehiculelor. Vreau să subliniez faptul că structurile Ministerului Afacerilor Interne au participat activ la instrumentarea acestui dosar, depunînd toate eforturile pentru identificarea persoanele vinovate, astfel încît acestea să fie trase la răspundere. Probele administrate au evidenţiat crearea unei reţele de intermediere a obţinerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice şi a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 euro pentru un permis“, anunţa Monica Dajbog, purtătorul de cuvînt al MAI.

Neoficial, se pare că în timpul percheziţiilor, anchetatorii ar fi găsit la suspecţi sume impresionante, circa un milion de euro. Banii era ţinuţi în seifuri, pereţi, ligheane sau găleţi. Se pare că în Neamţ ancheta ar fi avut loc la RAR.

Citește știrea

Trending