Arhivă 2005-2017
Patru confederatii cer cresterea salariului minim la cel putin 430 de lei
Liderii celor patru confederatii sindicale cer majorarea salariului minim pe economie la cel putin 430 de lei noi, solicitare fundamentatã de sindicate prin rata inflatiei, rata realã a cresterii economice, productivitatea munci si valoarea cosului minim lunar. „Un salariu minim care sã asigure un nivel de trai decent nu este un moft al confederatiilor sindicale, ci o conditie pe care trebuie sã o îndeplinim, dacã vrem ca România sã fie acceptatã în Uniunea Europeanã. (…) În ceea ce priveste anul 2006, cele patru confederatii sindicale vor solicita o crestere a salariului minim pe economie la 430 de lei“, a anuntat, marti, liderul CNLSR-Frãtia, Marius Petcu, într-o conferintã de presã. Potrivit liderului „Cartelului Alfa“, Bogdan Hossu, cresterea salariului minim la 430 de lei (fatã de 330 lei în prezent) este posibilã, dacã se au în vedere indicatorii economici si sociali, cum ar fi rata inflatiei, rata realã a cresterii economice si productivitatea muncii. El a argumentat solicitarea prin cresterea valorii cosului minim lunar la peste 400 de lei, dar mai ales a nivelului de sãrãcie în care trãieste o treime din populatia tãrii. „Solicitarea este perfect justificatã, dacã tinem cont de cosul minim lunar, dar mai ales de faptul cã, în prezent, circa 30 la sutã dintre angajati sînt plãtiti cu salariul minim pe economie. (…) Atragem atentia si asupra pericolului de accentuare a sãrãciei populatiei ca urmare a cresterilor de preturi, în special la utilitãtile publice, concomitent cu mentinerea la un nivel foarte scãzut al salariilor“, a mai spus Hossu, în aceeasi conferintã de presã. Sindicalistii sustin cã politica de blocare a cresterii salariului minin trebuie sã înceteze. „România se confruntã deja cu grave probleme generate de aceastã abordare pãguboasã. Pe lîngã cresterea gradului de sãrãcie în rîndul salariatilor – demonstratã si de datele statistice care aratã o crestere a nivelului de acordare a ajutoarelor sociale de circa cinci ori de la un an la altul – constatãm si evolutii negative pe piata fortei de muncã“, a mai adãugat Hossu. Liderul sindical a precizat cã, potrivit statisticilor actuale, în jur de un milion de salariti muncesc la negru în România. Cei care nu muncesc la negru, preferã sã munceascã în strãinãtate. Sindicalistii solicitã Guvernului sã aprobe cresterea salariului minim la valoarea solicitatã, aceastã crestere urmînd sã se regãseascã si în constructia bugetului de stat de anul viitor. „Vrem ca bugetului de anul viitor sã fie construit pe o contributie a cel putin sase milioane de salariati, nu cinci, cît este în prezent. Doar asa poate Guvernul demonstra cã mãsurile fiscale pe care le-a luat si lupta anticoruptie au efecte în plan economic si social“, a mai sus Hossu. „Cresterea salariului minim creeazã locuri de muncã, implicit venituri la bugetul de stat. Chiar dacã cifra poate crea nelinisti Guvernului, ea dã sperantã miilor de salariati“, a precizat Marius Petcu. Sindicalistii le cer si parlamentarilor deschidere fatã de aceastã propunere, solicitîndu-le sã facã o comparatie între salariilor lor si venitul minim pe economie. „Clasa politicã nu este încã legatã de acest parametru care este salariul minim pe economie. Onor parlamentarii, reprezentantii oamenilor, cei care au ajuns în fotolii sã reprezinte interesul general al populatiei, nu stiu ce înseamnã acest salariu minim, ei bucurîndu-se de autonomie în stabilirea propriilor venituri. Acesta este motivul pentru care le cerem si lor, parlamentarilor, ca orice coeficient de majorare de salariu pe care si-o aprobã sã fie raportat la salariul minim. Doar asa populatia o sã mai aibã o sansã sã trãiascã bine“, a mai spus Hossu. Nesolutionarea acestei cereri de cãtre Guvern va fi sanctionatã de cãtre sindicate cu ample manifestãri de protest comune. „Premierul spunea, în iunie, cã nu existã memorandumuri sau acorduri cu FMI care sã împidice aceastã majorare. Delegatia FMI vine în tarã sãptãmîna viitoare. Noi începem negocierile sãptãmîna aceasta, ca sã nu le vinã vreo idee. Altfel, deschidem sezonul de toamnã al manifestãrilor sindicale, dacã nu avem rezultate în negocieri“, a mai spus Marius Petcu.
-
Actualitate2 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Criza de personal din MAI: 6000 de pensionări în 2024 și un deficit istoric
-
Prima pagină2 săptămâni,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Eveniment2 săptămâni,
Sindicalismul în Poliția Română: în cătarea cercetării disciplinare
-
Actualitate2 săptămâni,
Tatiana Bălău aduce acasă Premiul de Excelență, purtând tradițiile românești până la Montreal
-
Actualitate2 săptămâni,
Un cal a fost salvat dintr-un bazin în comuna Bârgăuani
-
Actualitate2 săptămâni,
Crin Antonescu își „suspendă” candidatura la alegerile prezidențiale
-
Actualitate2 săptămâni,
Autostrada Unirii: CNAIR amână decizia pentru Lotul de Munte Pipirig-Leghin