Contactează-ne

Actualitate

Paşol na turbinca, Putin!

Știre publicată în urmă cu

în data de

În anul 1878, Ion Creanga publica povestirea „Ivan Turbincă“ în Convorbiri literare din Iaşi. Era imediat după Războiul de Independenţă din 1877, când România, condusă de principele Carol I, s-a alăturat Rusiei, condusă de ţarul Alexandru al II-lea, pentru a-i bate pe turci la Plevna.

Conferinţa de pace de la Berlin, din 1878, obliga Rusia să cedeze României Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor. În acest context îşi scrie Creanga povestirea, a cărei naraţiune  decurge doar în  binecunoscuta zeflemea moldovenească, deşi la aceeaşi Conferinţă de pace, Rusia primise sudul Basarabiei. Din povestire aflăm că atunci, ostilitatea faţă de ruşi se limita doar la zeflemeaua  lui Creangă.

În povestire, personajul principal este Ivan, un soldat rus cu state vechi, lăsat la vatră din oastea ţarului, cu arma şi turbinca din dotare. Ivan mergea lălăind beat, căutându-şi drumul, precum ostaşii lui Putin prin Ucraina de astăzi. S-a întâmplat ca acesta să-şi încrucişeze cărările cu Sfântul Petru, care îl însoţea pe Dumnezeu, într-o operaţiune de recunoaştere pe Pământ. Sfântul Petru, îngrijorat de prezenţa rusului beat şi înarmat, vrea să se ferească din calea lui, pentru a nu da de vreo belea.

Dumnezeu îl asigură pe Petru că un ostaş beat, care mai şi cântă, este om bun la inimă şi milostiv. Drept încercare, amândoi se postează pe marginea drumului, ca cerşetori. Ivan, milostiv, le dă cele două carboave primite ca simbrie, odată cu lăsarea la vatră, după care pleacă mai departe lălăind. Proverbiala milostenie a lui Ivan nu s-a transmis şi urmaşului său Putin, care după capturarea Insulei Şerpilor de la ucrainieni, putea s-o ofere României, aşa ca semn de reparaţie istorică.

Pentru a răsplăti bunătatea lui Ivan, la cererea acestuia, Dumnezeu îi blagosloveşte turbinca, în care pe cine o porunci oşteanul să intre, să nu poată ieşi fără voia lui. Poposit la nişte case boiereşti, care erau bântuite de câţiva draci  zurbagii, pentru că aceştia nu-l lăsau să doarmă, Ivan le porunceşte „Paşol na turbinca, ciorti!“, după care o leagă la gură. Scaraoschi, venit să-şi salveze supuşii, are aceeaşi soartă, înghesuindu-se în turbincă, lângă ceilalţi draci.

După mai multe alte peripeţii, Ivan ajunge la Dumnezeu, care în marea Lui milostenie, îl pune paznic la Poarta Raiului, ca să nu intre acolo oricine. Văzându-se cu atâta putere asupra celor veniţi, Ivan îşi dă în petic, selectându-i după bunul plac, stricând astfel buna orânduială a intrării în Rai. Moartea, venită cu treabă la Dumnezeu, este oprită de Ivan, care îi porunceşte „Paşol na turbinca, Vidma!“.

Ba o şi păcăleşte mai apoi, închinzând-o în locul lui într-un coşciug, pe care îl aruncă pe apa Sâmbetei. Mâniat, Dumnezeu slobozeşte Moartea, dându-i mână liberă să facă ce-o vrea cu Ivan. În lehamitea ei, Moartea îi acordă lui Ivan nemurirea, decisă să nu-l mai bage în seamă, nici când acesta s-o sătura de viaţă. Deznodământul poveştii ni-l desluşeşte tot Creangă, care mărturiseşte că Ivan Turbincă a avut şansa să trăiască veacuri nenumărate, şi poate mai trăieşte şi astăzi, dacă n-o fi murit.

Putem nădăjdui că, dacă n-a murit încă, Ivan cel milostiv ar putea să tragă o raită şi pe la Moscova, unde, proţăpindu-se în poarta Kremlinului şi deschizând băierile turbincăi, să strige cât l-o ţine bojogii: „Paşol na turbinca, Putin!“. După care s-o lege la gură şi să-i dea drumul pe apa uitării.

Rusia lui Putin, singură împotriva tuturor

Nici nu s-a încheiat marele război pandemic cu Covidul, în care au căzut victime peste cinci milioane de vieţi, că în Ucraina a început un nou război, care vrea să adauge încă alte mii de victime. Cauzele care învrăjbesc Rusia cu Ucraina sunt multiple, unele obiective, altele subiective.

În invazia Ucrainei, Putin s-a folosit de precedentul numit Crimeea, pe care a ocupat-o fără să consume un cartuş. De data aceasta, pe 24 februarie, ucrainienii erau pregătiţi pentru război total cu ruşii, după cum au fost pregătiţi şi în cel de-al Doilea Război Mondial. În lume, flăcările celui de al Doilea Război Mondial nu s-au stins definitiv după 1945, marile puteri, atât SUA, cât şi Rusia, au menţinut focare în Golf, Afganistan, Irak, Libia, Siria, Yemen, Iugoslavia, Georgia, Crimeea şi acum Ucraina.

Existenţa acestor focare demonstrează că „Acordul de la Helsinki“ nu mai este de actualitate şi că se impune încheierea unui nou acord între marile puteri, pe care omenirea îl aşteaptă cu nerăbdare. De când Ucraina a fost invadată, la ordinul  lui Putin, omenirea de pe margini  este  invadată la rândul ei  de  întrebări şi nelinişte. Întrebarea dominantă nu este „De ce?“, ci „Până unde vor merge ruşii?“.

Pentru cei obsedaţi de întrebarea dominantă, capătul drumului, pe care a pornit Putin, este o mare necunoscută, ţine de nebuloasa gândirii sale. Nu se repetă scenariul ocupării Crimeei, care a fost simplu, rapid, fără victime, rezumat la un simpu act administrativ. Invadarea Ucrainei, cu distrugerile şi victimele aferente, este un scenariu grotesc, care oripilează pe orice om de bun simţ.

Din istoria conflictelor ruso-ucrainiene

Oricât ar vrea Putin să-şi îmbrace obiectivele în haina dreptului istoric, acestea sunt în totală contradicţie cu dreptul internaţional. Ne amintim cu groază că în iunie 1941 trupele hitleriste continuau măcelul, invadând URSS-ul. Şi astăzi, după mai bine de 80 de ani, încă suntem bântuiţi de imaginile de coşmar ale acelui război, în care a fost implicată întreaga Europă şi nu numai.

Istoriceşte vorbind, sunt de notorietate  relaţiile deloc amicale, dintre ruşi şi ucraineni, deşi se trăgeau din acelaşi trunchi panslav. În 1941, trupele fasciste erau primite cu flori de către ucrainieni, ca adevăraţi „eliberatori“ de sub cizma sovietică. Atunci, ucrainienii s-au înrolat în trupele germane, decişi să mărşăluiască alături de cizma fascistă până dincolo de Stalingrad. Pentru această „frăţie“ cu nemţii, Armata Sovietică, în drumul ei spre Berlin, a transformat Ucraina într-un purgatoriu.

Cel de-al Doilea Război Mondial a trecut, dar resentimentele au rămas, ca sămânţa reziduală pentru un al treilea Război Mondial. Putin vrea să liniştească omenirea, că nu va exporta agresiunea din Ucraina, dar cine să-l creadă, când un act aparent formal, de anexare, a fost transformat într-un măcel.

Ca înrăit jucător cu focul, Putin umblă revindicativ cu torţa aprinsă prin toată Ucraina şi nu oferă nicio garanţie că se va opri acolo. La rândul său, preşedintele Ucrainei, Zelenski, nu înţelege de ce NATO şi SUA nu intervin direct în Ucraina, aşa cum au intervenit în Iugoslavia, Irak sau Afganistan.

Nici măcar scenariul ocupării întregii Ucraine nu poate prefigura o finalitate, pentru că este greu de previzionat ce urmează după. Este evident că rezistenţa ucrainieilor nu va capitula odată cu teritoriul, iar lui Putin îi va rămâne să gestioneze o puternică mişcare de gherilă, într-o ţară pustiită. Putin a pus în scenă un scenariu căruia încă nu i s-a scris un final,  deoarece nici nu este previzibil. Această imprevizibilitate stă la originea tuturor întrebărilor noastre, care ne accentuează starea de îngrijorare.

Atmosfera de îngrijorare este  întreţinută şi de preşedintele Ucrainei printr-o serie de declaraţii hazardate. În una din declaraţii, acesta acuză NATO că va purta responsabilitatea pentru morţii Ucrainei, dacă nu se hotărăşte să intervină. Prin astfel de declaraţii Zelenski se plasează cel puţin în una din ipostaze, incompatibile cu funcţia. Prima, aceea a unui preşedinte care nu înţelege că o intervenţie NATO în Ucraina, înseamnă declanşarea unui Război Mondial, făcând jocul Moscovei.

În această ipostază, Zelenski îşi pierde aura de „providenţial“, devenind un om de rând, care îşi dă cu părerea. A doua, aceea a unui preşedinte care este conştient de urmările unei intervenţii NATO, dar marşează pe opţiunea cinică a exportului de război în Europa. O astfel de opţiune nu poate fi personală, este mai mult sugerată de alţi aventurieri.

„Nebuloasa“ lui Putin

Scenariul lui Putin este opac, are un redus procent de previzibilitate. Pe orice variantă am marşa, nu ne putem reprima o nedumerire legitimă, cea referitoare la utilitatea unui teritoriu pustiit pentru Rusia. Ce ar urma, colonizarea Ucrainei cu siberieni?

Sau asistăm la un nou episod al megalomaniei lui Putin, care este  marcat mai mult de putere, decât de înţelepciune. În fapt, Putin este marcat de frustrarea că odată cu reducerea teritorială a URSS, până la nivelul Federaţiei Ruse, s-a redus şi sfera sa de influenţă. Premierul britanic, Boris Johnson, avertiza cu îngrijorare că „Vladimir Putin este pregătit să folosească practici barbare împotriva civililor  nevinovaţi“.

Avertismentul premierului nu era gratuit, dacă ne amintim că preşedintele Zelenski a implicat activ în conflict şi populaţia civilă, distribuindu-i în stradă armament şi muniţie, pe bază de buletin şi la întâmplare. Astfel, pentru ruşi,  orice ucrainean civil a devenit un prezumtiv inamic, după cum în Irak sau Afganistan, soldaţii americani se confruntau cu aceeaşi problemă.

A devenit evident faptul că Putin nu prea vrea să negocieze cu Zelenski. Putin vrea să negocieze cu preşedintele SUA, Biden, pentru „o nouă ordine mondială“. După care, Putin vrea să reseteze Federaţia Rusă, în Statele Unite ale Rusiei, după modelul SUA. Nu ne rămâne decât să ne aşteptăm rândul.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending