Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Pasionat de bisturiu si racheta

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cunoscutul chirurg romascan Ilie Marginean s-a impus, recent, la un turneu de… tenis, ca încununare a unei mai vechi pasiuni, din tinerete. Medicul a participat la campionatul organizat pe teren de zgura care s-a desfasurat la baza sportiva a hotelului „Mariko Inn“. Acesta a concurat alaturi de alti 20 împatimiti ai tenisului, în final „dîndu-le clasa“ celorlalti. În urma cu doua zile, Ilie Marginean a fost desemnat cîstigatorul acestui campionat, alaturi de partenerul sau, „la dublu“, Andrei Blaj. „Visul meu dintotdeauna a fost sa joc tenis pe teren de zgura. Cum am mai spus, este foarte important pentru concurenti sa se antreneze pe un astfel de teren, pentru ca antrenamentele într-o sala obisnuita nu fac altceva decît sa-i deruteze atunci cînd concursurile se sustin pe «zgura». Campionatul s-a desfasurat pe parcursul saptamînii trecute, inclusiv în nocturna. S-au desfasurat, în total, cinci meciuri. Am intrat în finala si am cîstigat campionatul. Asadar am iesit campion pe zgura, împreuna cu partenerul meu, Andrei Blaj. Pe durata turneului, am fost tot timpul sustinut de fetita mea, Corina, în vîrsta de 11 ani si ea vicecampioana la categoria sa de vîrsta. Sînt foarte încîntat de rezultat si sustin acest lucru fara falsa modestie. Sînt un sportiv de performanta cu… multe zeci de kile. Pot sa va spun ca am slabit cinci kilograme în saptamîna campionatului. Racheta a ramas pasiunea mea de-o viata, alaturi de bisturiu. Este modul în care ma relaxez, cel putin o data pe saptamîna“, a declarat chirurgul Ilie Marginean, care a mai adaugat ca, „dupa modelul «Becali» le-am promis jucatorilor de tenis romascani ca, în urmatorii 10 ani voi cîstiga toate campionatele“. Pentru a se mentine în forma si a avea un tonus bun, pe durata interventiilor chirurgicale, doctorul Ilie Margi-nean s-a lasat de fumat si a reluat un alt sport pe care l-a abandonat în urma cu 10 ani, joggingul. Desi controversat, acest sport îl ajuta pe chirurg sa-si pastreze forma excelenta. „Nu de putine ori, am fost huiduit pe strada, în timp ce alergam. La începutul carierei mele, în urma cu vreo 14 ani, alergam cîte 12 kilometri pe zi, pîna la Lutca si înapoi, sau ajungeam uneori pîna la Podul de Fier. Desi multi trecatori m-au luat în rîs, nu m-am descurajat. Îmi amintesc si ca, odata, un trecator s-a oferit sa ma ia în caruta, altii m-au invitat sa iau sapa în mîna si cîte si mai cîte astfel de rautati. Pentru a evita situatii de acest gen, alerg în fiecare seara cîte doi kilometri, pe terenul de sport al Scolii nr 5. Uneori, stau în picioare, la serviciu si cîte 12 ore si atunci este foarte important ca sportul sa ma revigoreze“, a mai spus doctorul Ilie Marginean.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending