Contactează-ne

Actualitate

Parlamentul, de la Vadim şi Păunescu, la Şoşoacă şi Bulai

Știre publicată în urmă cu

în data de

Paralela dintre personajele pomenite mai sus nu este deloc întâmplătoare. Atât între Corneliu Vadim Tudor şi Diana Şoşoacă, cât şi între Adrian Păunescu şi Iulian Bulai sunt ceva puncte de tangenţă, pentru care să se merite compararea. Toţi, deopotrivă, au fost sau sunt parlamentari români, care au populat Parlamentul, o instituţie a statului despre care cetăţenii nu prea au cuvinte de laudă.

Corneliu Vadim Tudor (1949 – 2015) a fost poet, publicist, scriitor şi om politic, fiind mai multe mandate senator al Partidului România Mare (PRM). Vadim avea un remarcabil talent pamfletar, mult gustat de amatorii de băşcălie, înşiraţi de la uşa palatului, până la uşa cortului. A fost un personaj cu exprimări colorate, taxate deseori ca fiind extremiste sau cu accente naţionalist-populiste.

Adrian Păunescu (1943 – 2010) a fost înainte de toate un poet şi apoi om politic. Înainte de 1989 a iniţiat mişcarea ,,Cenaclul Flacăra”, mult apreciată de ,,generaţia în blugi”, care s-a pregătit astfel pentru a sprijini Revoluţia.

Atât lui Vadim, cât şi lui Păunescu, detractorii le-au reproşat că au fost sicofanţii regimului Ceuşescu. Cu toate păcatele lor, amândoi au fost doi oameni de cultură remarcabili. Amândoi au fost senatori cu mai multe mandate în Parlamentul României, fiind vajnici apărători ai valorilor naţionale şi tradiţiilor naţionale. Cu priză la structurile militare, Vadim a fost în Senat membru al Comisiei de apărare şi ordine publică. Ca om de cultură, Păunescu a fost şeful Comisiei de Cultură din Senat, în mai multe mandate. Ca oameni de stânga, amândoi nu s-au sfiit să recunoască că erau marxişti, spre deosebire de neomarxiştii de astăzi.

Diana Şoşoacă, avocat de profesie, a prins acum un mandat de senator, pe spezele Alianţei pentru Unitatea Românilor (AUR), la care s-a convertit instant. Încă din prima zi de existenţă parlamentară, aceasta s-a remarcat intrând în activitate. Adică a intrat pe Facebook, după cum fac majoritatea parlamentarilor, când se aşează în bancă, plasându-se în faţa tabletelor din dotare. În Parlament, dar şi în afara acestuia, doamna Şoşoacă face ce ştie mai bine. Face avocatură, la toate orele şi pe toate programele televiziunilor care o invită, pentru a-şi salva ratingul.

Toţi parlamentarii AUR sunt ca o mare familie. Nici nu sunt prea mulţi, fiind de toţi doar 47, dar s-au format ca politicieni odată cu partidul, cu care vor să schimbe lumea. Norocul lor este că a dispărut PRM-ul lui Vadim şi a rămas nişa goală, ocupând-o spre disperarea UDMR-ului.

De când cu pandemia, instanţele de judecată au rămas cam pustii şi avocaţii şomeri au umplut Parlamentul pentru a nu pierde darul vorbirii. În plină pandemie, nici Parlamentul nu o duce mai bine, trecând de la dezbaterea în direct la dezbaterea online. Nici nu şi-a început bine activitatea parlamentară, că doamna Şoşoacă a asaltat instanţele cu plângeri penale, din Maramureş până în Dobrogea, fiind într-o veşnică căutare de pricini. În fişa postului unui parlamentar scrie că rostul lui este să facă legi, nu plângeri penale. Ca parlamentar, doamna Şoşoacă este în plină campanie de promovare a meseriei sale de avocat şi vom ajunge să aflăm că şi-a deschis prin ţară mai multe cabinete de avocat, decât cabinete parlamentare.

Pe acest parcurs, Şoşoacă se face remarcată prin acţiuni şocante, croşetate mai mult pe subiecte de scandal, decât pe substanţă. Din recuzita zgomotoasă nu-i lipseşte nici vuvuzeaua, pe care n-a apucat încă s-o promoveze în Parlament, precum predecesorii săi din USR sau cei din PRM care l-au fluierat copios pe Băsescu în 2006, când acesta juca piesa condamnării comunismului.

Viitorul politic al doamnei Şoşoacă este prevăzut în astre. În 2024, dacă aceasta nu ajunge Preşedintele României, va prelua măcar funcţia de Ministru al Justiţiei, după modelul promovării în această funcţie a unui deputat USR, Stoian Ion. Acesta, întrebat ce anume îl recomandă pentru funcţia de ministru al justiţiei, a replicat că a fost singurul care a sărit la jugulara lui Florin Iordache, autorul Ordonanţei 13, de care nu au profitat decât USR-ul şi Klaus Iohannis.

Bomboana de pe coliva TVR, vrea s-o pună deputatul Iulian Bulai (USR)

Sâmbătă 2 ianuarie, a doua zi după Anul Nou 2021, deputatul Bulai a debutat cu o acuză la adresa TVR 1, că a difuzat de Revelion ,,un program plin de băşcălie, la adresa a tot ce înseamnă pandemie. Că TVR 1 a subminat campania de protejare a coronavirusului”. Programul fusese prezentat de protagoniştii formaţiunii Vacanţa Mare, însoţiţi de cântăreţul Dan Bitman.

Aceştia şi-au permis să facă băşcălie de unele soluţii de combatere a pandemiei, numite pompos politici, promovate din palatele Cotroceni şi Victoria. În mod sigur, băşcălia la adresa preşedintelui Iohannis şi a Guvernului Orban a căşunat cuiva, deputatul Bulai trezindu-se pe post de portavoce a acestor două instituţii independente de cultură. Deşi nici Consiliul Naţional al Audiovizualului nu are treabă cu editorialele emisiunilor TV, Iulian Bulai a crezut că în fişa funcţiei de şef al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor scrie pe undeva că are drept de cenzură.

Nu cred că a fost cadorisit cu această funcţie, pentru nu ştiu ce merite culturale şi pe bază de algoritm. Iulian Bulai, de vocaţie artist plastic, zice că vorbeşte fluent norvegiana, pe care a învăţat-o pe străzile din Oslo, înnodând baloane pentru copii sau mimând personaje. Este partea boemă a experienţei lui de viaţă, pe care i-o respectăm, dar este cam puţin pentru o aşa funcţie în Parlament, pentru a-l putea compara cu Adrian Păunescu.

Să nu creadă cineva că de data acesta domnul Bulai de la cultură a avut o rătăcire, atacând postul naţional de televiziune tocmai de Revelion. Şi la Revelionul dintre anii 2019 -2020, domnia sa a reclamat că la Biblioteca Naţională Română a avut loc un mare dezmăţ, ceea ce s-a dovedit ulterior ca a fost un mare ,,fake news”. Domnul deputat are antecedente multe, capabile să ne bulverseze bruma de credinţă în cele sfinte, care ne-a mai rămas. La sfintele sărbători de Paşti, din 2019, acesta scria pe Facebook că ,,Învierea este şi despre tentativa unui grup criminal organizat de a promova un fake news”. Mai grav decât băşcălia celor de la Vacanţa Mare este faptul că la Crăciunul din 2019, drept credincioşii României au fost scandalizaţi de deputat, care a susţinut public despre Fecioara Maria că a fost ,,o mamă surogat”, iar despre Iisus că a fost ,,născut fără ca părinţii să fi fost căsătoriţi”.

Obligat să-şi pună cenuşă în cap, după necuviinţele debitate, şeful de la Cultură a promis că va face penitenţă, mergând pe bicicletă până la Biserica romano- catolică de la Cacica, judeţul Suceava. Când a intrat în Parlament, în 2016, Iulian Bulai a jurat cu mâna pe Constituţie şi pe Scriptură. Pe cât de puţin le-a respectat, poate fi acuzat acum de sperjur.

Un astfel de om, care rătăceşte, vrea să ne arate drumul drept?. Un teolog din Cluj îl absolvă de orice vină pe Iulian Bulai, învinuindu-i doar pe românii care l-au votat să ajungă în Parlament.

După deputatul Iulian Bulai ,,băşcălia” este o problemă de ,,securitate naţională”

Deoarece TVR 1 a difuzat ,,băşcălia” în noaptea de Revelion, atentându-se astfel la ,,securitatea naţională”, deputatul de la Cultură solicită discutarea cazului în CSAT şi toţi cei implicaţi să aibă parte ,,de îndată ” de dosare penale pentru ,,delict de opinie”. Deputatul va apela la colegul său de la USR , despre Ministrul Justiţiei Stoian Ion este vorba, ca acesta să încrimineze în Codul Penal băşcălia ca ,,delict de opinie”.

Şi pentru că şi-a făcut mâna cu modificarea legilor justiţiei prin ordonanţe de urgenţă, domnul ministru Stoian Ion să mai dea o ordonanţă, că unde a mers mia, merge şi suta.

În realitate, aici nu este vorba despre vreun atentat la siguranţa naţională şi nici despre vreun delict de opinie. Aici este vorba despre capul lui Moţoc. Deputatul Bulai vrea capul preşedintelui TVR, pe numele ei Doina Gradea, care s-a menţinut susţinută de reprezentanţii Guvernului Orban.

Miza scandalului ,,Garcea – Revelion TVR” este postul doamnei Gradea, care este jurat să fie dat Mădălinei Dobrovolschi, fost purtător de cuvânt al preşedintelui Iohannis, ajunsă acum doar prezentatoare la televiziunea Realitatea Plus. Atacul deputatului la adresa preşedintelui TVR este fără precedent. Nu intră în atribuţiile vreunui parlamentar să ameninţe cu destituirea şeful unei instituţii a Statului Român.

Este un atac marca USR, motivat de faptul că funcţia din TVR este revendicată de această formaţiune flămândă, ca preţ că s-a implicat în guvernare. După implicarea sângeroasă a USR-ului, în bătălia de a pune mâna pe mai multe posturi de prefect, urmează şi postul de la TVR 1. Întrebat cum motivează cererea de înlocuire a Doinei Gradea, Iulian Bulai a dat un răspuns marca Gâgă ,,Doina Gradea trebuie să plece, pentru că Firea, Olguţa şi Dăncilă au plecat”. Parcă eram mai siguri când la Cultură conducea Adrian Păunescu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

TIR cu cereale răsturnat pe E 85

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat, luni 25 ianuarie, pe E 85, în zona magazinului Dedeman din Roman.

“Prin apel la 112,  în jurul  18:51, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe E 85, în zona magazinului Dedeman. Un autotren încărcat cu cereale, ce se deplasa în direcția de mers spre Roman s-a răsturnat. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Roman.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor și vor curăța/ degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier (cereale) și de lichidele combustibile.

Nu sunt victime”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Energie la cel mai bun preţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ măsura este valabilă pînă la jumătatea anului ■ între timp, consumatorii trebuie să încheie un contrat de furnizare în sistem concurenţial ■ prin completarea unui formular, clientul poate alege direct oferta optimă ■

Data pînă la care consumatorii de energie electrică pot să-şi aleagă un furnizor şi să încheie un contract în regim concurenţial a fost amînată pînă la 30 iunie 2021. Pînă atunci, actualul furnizor al fiecărui client trebuie să furnizeze energie electrică la cel mai bun preţ din oferta concurenţială, fără abonament, conform unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

„Astfel, clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin pînă la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mic“, conform ANRE.

Ordinul ANRE 5/2021 simplifică procesul de contractare şi informare cu privire la ofertele furnizorilor de energie electrică, astfel încît clientul final să poată decide în cunoştinţă de cauză cu privire la oferta cea mai potrivită pentru nevoile lor. Sînt prevăzute obligaţii suplimentare pentru furnizorii de ultimă instanţă de informare a clienţilor casnici, respectiv de a transmite, o dată cu fiecare factură emisă pînă la data 30 iunie 2021, o informare privind procesul de liberalizare, precum şi un formular de selecţie ofertă.

Acest formular conţine oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurenţială alternativă şi oferta de serviciu universal, toate aplicabile în primul semestru din acest an, precum şi valoarea reducerii comerciale acordate dar şi perioada de aplicare. Prin completarea acestui formular clientul poate alege direct oferta concurenţială optimă, iar transmiterea formularului prin selecţia unei oferte constituie acordul de contractare şi, implicit, obligaţie contractuală pentru ambele părţi.

Contractul intră în vigoare în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de ofertă completat şi semnat de client. După cel puţin 5 zile de la data primirii formularului de selecţie completat, furnizorul transmite clientului final, cu prima factură, o copie a contractului de furnizare semnat. Astfel, se simplifica procesul de contractare, clienţii nu mai marg la ghişeu şi nu se mai formează cozi.

„Noile reglementări au în vedere necesitatea asigurării unei mai bune informări a clientului final de energie electrică de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi simplificarea încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice în condiţiile impuse de contextul pandemic actual, şi pentru ca procesul să se desfasoare în beneficiul consumatorului final“, conform aceluiaşi comunicat.

Citește știrea

Actualitate

Arestat după un furt comis la Stockholm

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un romaşcan de 30 de ani a fost dat în urmărire internaţională după ce a furat un telefon mobil ■ Curtea de Apel a confirmat documentul european ■

Un romaşcan de 30 de ani a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile judiciare din Suedia, după ce a furat un telefon mobil. Fapta e mai veche de un an, însă după cercetările preliminare suedezii i-au dat de urmă şi au stabilit identitatea făptaşului.

A urmat cooperarea internaţională şi ulterior instanţa de judecată din statul străin a emis un mandat european de arestare pe numele suspectului, pentru săvîrşirea infracţiunii de furt. Actele au ajuns în ţara noastră şi pe 21 ianuarie 2021, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman l-au depistat pe bărbatul de 30 de ani, din Roman, care era urmărit la nivel internaţional.

Totul a avut loc la data de 15 noiembrie 2019. În timp ce suspectul se afla în Stockholm a sustras un telefon mobil prin smulgere din mîna victimei. Bărbatul a fost prezentat de poliţişti procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău. A doua zi a fost dus în faţa instanţei de judecată de la Curtea de Apel Bacău. După deliberări, s-a decis privarea de libertate pe o perioadă de două săptămîni, timp în care anchetatorii trebuie să traducă actele străine în limba română.

„În temeiul art. 102 al. 5 lit. a din Legea 302/2000 dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate Cojocaru Remus Rică, pentru o perioadă de 15 zile începînd cu data de 22.01.2021 şi pînă la data de 05.02.2021 inclusiv. În temeiul art. 102 al. 6 din legea 302/2004 dispune comunicarea prezentei încheieri Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

Acordă termen la 03.02.2021, ora 11.30 în vederea prezentării de către Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bacău a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare suedeze pe numele persoanei solicitate, însoţit de traducerea în limba română. Se vor solicita relaţii de la autorităţile suedeze pentru înaintarea copiei certificate a sentinţei penale prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate, pentru o eventuală recunoaştere pe cale incidentală, în vederea executării acesteia în România“, conform instanţei. Imediat după pronunţare romaşcanul a atacat soluţia instanţei de fond urmînd ca o decizie definitivă în acest caz să dea instanţa supremă.

Citește știrea

Trending