Arhivă 2005-2017
Parlamentari lipsã la votarea propriilor privilegii
• Ioan Munteanu si Rãzvan Bobeanu (PSD), Serban Strãtilã si Vasile Pruteanu (PNL), Silvia Ciornei (PC) nu au votat statutul deputatilor si senatorilor si au lipsit de la sedintã • Marius Rogin este singurul care a recunoscut cã vrea mai mult pentru el •
De la sedinta în care s-a votat legea privind statutul deputatilor si senatorilor, majoritatea parlamentarilor de Neamt spun cã au lipsit si numai cîtiva dintre cei chestionati s-au declarat de acord cu unele prevederi ale initiativei legislative. Acum, dupã ce legea a trecut cu unanimitate de voturi, cu doar trei abtineri, parlamentarii de Neamt comenteazã si, în mare parte, se declarã de acord cu recomandãrile presedintelui Bãsescu, care a refuzat promulgarea, criticînd aspru cîteva dintre prevederile ce le contine acest act normativ. Reamintim cã senatorii si deputatii au votat fãrã retineri, la sfîrsitul anului trecut, legea care urma sã le acorde o multime de avantaje pînã la sfîrsitul vietii. Pensii de zeci de milioane de lei, pasaport diplomatic pentru toatã familia, transport si cazare gratuite, ajutor de somaj, diurne substantiale pentru deplasãri si decontarea altor cheltuieli sînt numai cîteva dintre drepturile pe care si le-au acordat parlamentarii în decembrie 2005, dupã ce au fost de acord sã renunte la alte cîteva beneficii, precum ajutorul de înmormîntare. Traian Bãsescu a cerut Parlamentului sã reexamineze Legea privind statutul deputatilor si al senatorilor, considerînd cã parlamentarii si-au stabilit o serie de avantaje care „se constituie în privilegii interzise de Constitutia României“.
Ce spun parlamentarii nemteni Pentru a vedea care este reactia parlamentarilor de Neamt si, mai exact, cum au votat acestia, am cules cîteva opinii. Surprinderea a fost destul de mare cînd am aflat cã, dintre cei chestionati, doar unul singur a fost prezent la sedintã si a si votat pentru. Ceilalti care ne-au rãspuns la întrebãri au declarat ori cã au lipsit motivat, ori au fost prezenti, dar au refuzat sã voteze. Ioan Munteanu, deputat PSD: „În momentul votului eram la un cabinet medical. Dacã eram în salã cred cã as fi încercat sã mã abtin. Am multe rezerve asupra unor prevederi din aceastã lege. Sînt unele logice, dar altele sînt obraznice. Cu indemnizatia nu sînt de acord, iar depre pensii as fi de acord doar în cazul în care as contribui la fondul de pensii tot din banii mei. Nu sînt de acord nici cu acordarea de medicamente gratuite“. Rãzvan Bobeanu, deputat PSD: „Sincer, aceste privilegii mã intereseazã cel mai putin, deoarece sînt tînãr si as putea beneficia de ele abia peste 35-40 de ani, timp în care se pot schimba multe. Legat de indemnizatie pãrerea mea este cã fiecare avem dreptul la somaj, dar si mai normal ar fi ca un demnitar sã lucreze în sistem, sã ajute în continuare. Cu toate acestea, legea a venit într-un moment total neprielnic si trebuie mentionatã clar diferenta dintre necesitate, cum sînt masinile de serviciu, si exagerare, asa cum este prevederea legatã de pensii. Nu am votat“. Serban Strãtilã, senator PNL: „Nu am fost prezent la momentul votãrii. Am avut chiar un amendament în acest sens si a fost asemãnãtor observatiilor fãcute de Traian Bãsescu. Nu sînt de acord nici cu pensiile, nici cu indemnizatia de serviciu. Observatiile pe care le face domnul presedinte acum sînt corecte, dar nu înteleg de ce nu le-a discutat înaintea votului cu cei din comisia care au alcãtuit acest proiect de lege. Iar acum, cã a fãcut aceste observatii, Traian Bãsescu ar trebui sã meargã mai departe si sã le discute cu cei în drept“. Absentã a fost si senatorul PC, Silvia Ciornei, care a declarat cã nici nu a citit acest proiect de lege, dar cu toate acestea a spus cã „dacã eram în salã as fi votat pentru“, a spus senatorul. Ea a mai adãugat cã nu stie dacã se justificã un sistem de pensii special, dar si cã pãstrarea însemnelor si a pasaportului diplomatic nu ar costa nimic bugetul. Si Vasile Pruteanu, deputat PNL, a lipsit de la acea sedintã, „din motive medicale“, dar si el a afirmat cã, dacã era prezent, ar fi urmat decizia luatã de colegii din grupul parlamentar PNL, adicã vota pentru. Cu toate acestea, el s-a declarat de acord cu observatiile fãcute de Traian Bãsescu. Mult mai transant a fost Marius Rogin, deputat PD: „Cine spune cã a votat împotrivã, minte. Pur si simplu m-am supus majoritãtii. Fiecare vrea sã obtinã cît mai mult, iar acum, dupã ce Traian Bãsescu a refuzat promulgarea, o vom dezbate din nou, sub o altã formulare“.

-
Actualitateo săptămână,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
Ratis Serv – angajează
-
Eveniment2 zile,
Numai la Piatra Neamț: senzori de monitorizare a calității aerului în țevile de eșapament !?!
-
Prima paginăo săptămână,
Camelia Stoean: o viață pentru copiii nimănui
-
Politicao săptămână,
Ucraina: scaunul Puterii stă într-un picior
-
Actualitateo săptămână,
Schimbare la vârful Publiserv Piatra Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Condoleanțe
-
Prima pagină2 săptămâni,
De frică, o femeie s-a aruncat de la etajul IV. Date din ancheta crimei de la Roman