Contactează-ne

Actualitate

Părintele Iustin, 7ani de la urcarea la Ceruri. „Avea ceea ce alţii nu aveau, credinţa în Dumnezeul cel Adevărat. Şi asta, pentru că şi-a iubit semenii şi ţara“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o primă slujbă de pomenire a Dudovnicului Moldovei a avut loc sîmbătă, la Mănăstirea Petru Vodă ■ a doua va avea loc pe 16 iunie, data la care părintele murea acum 7ani, la Mănăstirea Paltin ■ „Şi parcă Părintele Iustin a fost anume pregătit de Dumnezeu să se grijească pentru a nu se pierde credinţa neamului nostru, care s- a curăţit în închisorile comuniste, în acele prigoniri, în robie şi acele chinuri grele. Acest slujitor al Domnului avea ceea ce alţii nu aveau, credinţa în Dumnezeul cel Adevărat. Şi asta, pentru că şi-a iubit semenii, a iubit adevărul şi ţara“, a sunat un crîmpei din predica susţinută de către unul dintre prelaţi ■

Părintele Iustin Pîrvu, plecat pentru veşnicie la Ceruri în urmă cu şapte ani, a adunat sîmbătă, 13 iunie 2020, la Mănăstirea Petru Vodă din Poiana Haşca, acolo unde trupul său îşi află liniştea de veci, puhoi de lume de pe întreg cuprinsul ţării.

Oamenii au descins între zidurile ctitoriei ridicate prin jertfă şi trudă de însuşi Părintelui Iustin, pentru a îngenunchia încă o dată la mormîntul celui ce le-a fost îndrumător de taină duhovnicească şi pentru a fi părtaşi la slujba de pomenire.

Printre mirenii, care nu au ţinut cont de distanţarea socială, s-au aflat înalte feţe bisericeşti, monahi şi monahii de la alte ctitorii româneşti, care au bătut cale lungă pînă-n Neamţ, la poale de Ceahlău. În mijlocul soborului de preoţi s-a aflat PS Ignatie, Episcopul Huşilor, care avea să oficieze o slujbă impresionantă.

În ciuda ploilor încă de cu seara de vineri, întreaga poiană din care ţinteşte spre ceruri turla Bisericii Sfinţii Mihail şi Gavriil a fost umplută de maşinile cu care au descins în zonă, moldoveni, ardeleni, munteni şi moroşeni.

Aceştia, în semn de recunoştinţă pentru cel ce a fost Părintele Iustin Pîrvu, un mare iubitor de neam şi ţară, purtau frumosul strai popular, iar în mîini steagul tricolor, creînd prin asta o solemnitate aparte evenimentului. Pe întreg parcursul zilei, oamenii, de la mic la mare, au trecut cuminţi pe la mormîntul fostului mare duhovnic aflat într-un foişor special ridicat în curtea mănăstirii şi împodobit cu flori ce alcătuiau simbolic semnul crucii aducător de smerenie, lacrimi, şi rugăciune. Lumea a aşteptat un cuvînt din partea oficialilor drept răspuns pozitiv la petiţia semnată de circa 1.700 de persoane, prin care s-a cerut deshumarea arhimandritului pomenit la şapte ani, dar în zadar.

Peste toate, în poiana Haşca, frumoase cîntări bisericeşti au îmbrăcat atmosfera de pe întrega zi. De reţinut că printre oamenii de rînd, ce au alcătuit mulţimea estimată la vreo 5.000 de suflete, s- au aflat membriii Frăţiei Ortodoxe şi personalităţi politice, administrative şi culturale nemţene. La acestea mai trebuie adăugat faptul că aproape n-a fost om să nu aducă flori şi ofrandă în semn de respect pentru Părintele Iustin.

Şi asta, pentru că Părintele iubea Poiana Haşca cu păsările, florile şi brazii, toate fiind părtaşe la durerea pe care o purtăm mereu în sufletul nostru. Pînă să înceapă slujba am privit la chipurile oamenilor şi am putut observa lesne emoţia din sufletul fiecăruia. „Cum să n-avem emoţii? Doar am venit la slujba de pomenire a unui sfînt“, ne-a spus o femeie cu chipul cernit, care, deşi îşi ducea traiul în Vaslui, nu era la prima vizită la Petru Vodă.

„Locurile unde trăim noi au fost binecuvîntate de Dumnezeu prin prezenţa Părintelui“

„Am fost de multe ori la Părintele Iustin pentru binecuvîntare şi descărcarea sufletului“, avea să adauge altă femeie, printre lacrimi. Şi vorbele curgeau cam tot aşa din gura fiecărui creştin care bătuse cale lungă pentru a se afla sîmbătă la mormîntul Părintelui. Printre cei mulţi se aflau şi cîteva din rudele arhimandritului, mai cu seamă nepoţi şi strănepoţi, ca să nu mai spunem de foştii consăteni din Poiana Largului şi Petru Vodă.

„Locurile unde trăim noi au fost binecuvîntate de Dumnezeu prin prezenţa Părintelui“, ne-a spus Elena Tănase. „Cît priveşte chiliile, biserica, trapeza, şcoala sînt daruri simple înaintea Marelui Judecător, pe lîngă duhovniceasca lucrare a călăuzirii sufletelor de către cel ce s-a ridicat la Ceruri în urmă cu şapte ani“, a spus una dintre călugăriţele de la Mănăstirea Paltin.

Ar mai fi de spus că la Petru Vodă a fost mare durere şi tristeţe sîmbătă. Miile de oameni retrăiau plini de emoţie dorul purtat în suflet faţă de unul dintre stîlpii ortodoxiei româneşti. „Lumea vine aici ca şi-nainte, numai că acum se roagă la mormîntul său“, a spus unul dintre călugării obştii Petru Vodă.

Oamenii treceau pe rînd pe la mormînt şi fosta chilie a Părintelui şi-abia pe urmă prin faţa altarului. Un adevărat pelerinaj, într-o mare de linişte. De bună seamă, din acelaşi respect faţă de Părinte. Şi totul pe fondul oficierii Sfîntei Liturghii.

„Iată! Noi gîndim acum la cel pentru care ne-am adunat astăzi, la Părintele Iustin. Care ne-a fost pildă tuturor de blîndeţe, de dragoste, de rugăciune, răbdare şi înţelepciune. El a aparţinut unei generaţii de mărturisitori. Aceştia s-au constituit într-o ploaie aleasă, sfîntă şi curată a neamului nostru. Şi parcă Părintele Iustin a fost anume pregătit de Dumnezeu să se grijească pentru a nu se pierde credinţa neamului nostru, care s-a curăţit în închisorile comuniste, în acele prigoniri, în robie şi acele chinuri grele. Acest slujitor al Domnului avea ceea ce alţii nu aveau, credinţa în Dumnezeul cel Adevărat. Şi asta, pentru că şi-a iubit semenii, a iubit adevărul şi ţara“.

Aşa avea să sune un crîmpei din predica susţinută de către unul dintre prelaţi. De pe un banner imens afişat pe unul dintre pereţii ctitoriei, chipul Părintelui privea mulţimea cu blîndeţea- i specifică. „Tăcerea este mormîntul pe care îl săpăm neamului nostru“. Acestea erau vorbele rostite cîndva de Părintele Iustin Pîrvu din preaplinul dragostei sale de neam şi ţară şi care erau reamintite prin intermediul marelui afiş.

După oficierea slujbei de pomenire s-a adresat mulţimii Părintele Hariton Negru, stareţul mănăstirii, care a mulţumit tuturor pentru prezenţa la ruga de pomenire în memoria Părintelui Iustin Pîrvu, ce s-a constituit pînă la urmă într-o adevărată lecţie de ortodoxie.

Odessa, Cotu Donului, temniţele comunistre, ctitorii…

Cît priveşte personalitatea celui ce a fost Duhovnicul Moldovei, Iustin Pîrvu, în 1936, pe cînd avea 17 ani, intra frate în Mănăstirea Durău, la poale de Ceahlău. În 1939, se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica. Ulterior va ajunge la seminarele din Râmnicu-Vâlcea şi Roman.

În anul 1940 va avea loc tunderea sa în monahism, iar la doar un an distanţă hirotonia întru preoţie. A primit hirotonia la vârsta de 22 de ani. Între 1942-1944, părintele Iustin Pîrvu a slujit ca preot militar pe frontul de est pînă la Odessa. În acest timp, alături de Divizia 4 Vînători de Munte a luat parte la luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial, ajungînd pînă la Don. După întoarcerea în ţară, el continuă studiile la Seminarul din Roman.

În anul în care va absolvi seminarul, în 1948, va fi arestat pe motive politice. Este condamnat la 12 ani de detenţie trecînd prin închisorile Suceva, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi Aiud. Urmează apoi munca silnică din minele de la Baia Sprie, iar în final ajunge la închisoarea Piteşti. Refuzînd să se lepede de credinţă, în anul 1960 părintele Iustin este condamnat la încă patru ani de temniţă. În anul 1964 este eliberat.

Datorită greutăţilor întîmpinate după eliberare, ajunge să lucreze ca muncitor forestier. Ulterior, monahul este primit în obştea de la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot şi duhovnic între anii 1966-1974. Mai apoi, în perioada cuprinsă între 1974 şi 1989, va fi preot monah la Mănăstirea Bistriţa, unde autorităţile comuniste i-au stabilit domiciliu forţat. În 1976 va ajunge la mănăstirile de la Sfîntul Munte Athos.

După evenimentele din decembrie 1989, părintele Iustin Pîrvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde va sluji ca preot şi duhovnic timp de aproape un an. După aceea, se retrage în sihăstrie, cu gîndul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. Rînduiala lui Dumnezeu a fost însă alta cu Părintele Iustin.

Astfel, între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, Ignat şi Calinic, soseşte în satul Petru Voda. Aici, el va întemeia Mănăstirea Petru Vodă, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste. Mănăstirea va avea drept hram pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Mai tîrziu, în împrejurimile mănăstirii va pune temelia unui schit de maici, a unui azil de bătrîni, cît şi a unui centru de plasament pentru copii. În 2003, părintele înfiinţează o publicaţie de învăţătură şi atitudine ortodoxă, cu apariţie lunară, numită „Glasul Monahilor“. În 2008, pe 2 noiembrie, părintelui îi vine şi cinstea de a fi ridicat la rangul de arhimandrit. Din 2008, apare, cu binecuvîntarea părintelui, Revista „Atitudini“. Părintele Iustin Pîrvu a trecut la cele veşnice la 16 iunie 2013.

„La Sfînta Mănăstire de la Petru Vodă, părintele Iustin Pîrvu din «bănuţul» adunat de la credincioşi, a construit alte mănăstiri pe teritoriul României: în satul Cergăul Mic de lîngă Blaj, în localitatea Rădeni de lîngă Tîrgu Neamţ, în Dobrogea, lîngă peştera sfîntului Ioan Casian, în localitatea Aiud, în apropiere de penitenciar la locul numit Rîpa Robilor (aici a contribuit la ridicarea unui schit, dar şi a unui mausoleu), o biserică nouă în zona numită „La morminte“, Bolătău de la Petru Vodă cu hramul Adormirea Maicii Domnului, un azil de bătrîne, tot în zona Morminte, o casă de copii, chilii şi alte anexe monahale la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi la biserica Adormirea Maicii Domnului, toate aşezate pe malul pîrîului Bolătău.

În mai 2012, părintele Iustin a mers în localitatea Galeş de lîngă Constanţa (pe locul unde în vremea comunismului fusese Lagărul de exterminare Galeş). Împreună cu IPS Teodosie al Tomisului a oficiat slujba de sfinţire a locului unde se va ridica un schit în memoria tuturor celor care au murit în muncile cumplite de la Canalul Morţii (aici a suferit, din nefericire şi o fractură de bazin, care a fost operată, într-un spital din Constanţa).

În ziua de 2 mai 2013, după slujba de Înviere, părintele Iustin a fost dus la un spital din Cluj unde a fost operat de o tumoare la stomac. În ziua de 16 mai 2013 a fost operat pentru a doua oară la Cluj. În ziua de 17 mai 2013, sfînta cruce din vîrful acoperişului de la cloponiţa de intrare, s-a aplecat spre partea de jos a construcţiei. A fost un semn că părintele Iustin va muri în curînd, şi-au spus oamenii, şi în ziua de 16 iunie 2013, ora 22,40, părintele a plecat la Domnul. La slujba de înmormîntare din ziua de 20 iunie 2013, au participat cîteva mii de credincioşi.

Actualitate

Femeie arsă de vie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

O femeie a ars de vie, sâmbătă, 10 aprilie, în urma unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Doina, comuna Girov.

“Prin apel la 112, în jurul orei 09:00, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Doina, comuna Girov.

La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și voluntari din cadrul SVSU Girov.

Incendiul se manifesta generalizat în interiorul unei locuințe

Forțele de intervenție au localizat și lucrează pentru lichidarea incendiului.

Din păcate,  în interiorul locuinței a fost găsit trupul carbonizat al unei femei de 59 de ani”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

A ieşit cu maşina în decor. Două victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier produs sâmbătă dimineaţă, 10 aprilie, în localitatea Adjudeni s-a soldat cu două victime.

“Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe DJ 201C, pe raza localității Adjudeni. Un autoturism a părăsit partea carosabilă,  rezultând două victime încarcerate. În autoturism se aflau două persoane.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

La sosirea forțelor de intervenție cele două persoane care s-au aflat în autoturism erau evacuate.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat pasagerului ( bărbat de 35 de ani), acesta refuzând transportul la spital.

Șoferul autoturismului (barbat de 32 de ani) a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Roman.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Eroi învăţători din Bicaz şi Valea Muntelui în Războiul Sfânt din vara anului 1941 (II)

Știre publicată în urmă cu

în data de

Aşa cum ne-am propus, vom evoca figurile de eroi din zona Văii Muntelui, începând cu localitatea Bicaz, cu locotenentul în rezervă de Vânători de munte Constantin Vlase. Refugiat din Ardealul ocupat, în toamna anului 1940, învăţătorul a fost încadrat la Şcoala 1 Bicaz, unde a funcţionat tot timpul până la declanşarea războiului din iunie 1941.

Amintim că înainte de refugiu a fost învăţător la şcolile din Ticoş şi Bicazu Ardelean, judeţul Ciuc. Născut la 17 noiembrie 1910, în comuna Ghergheasa, judeţul Râmnicu-Sărat, la toate şcolile unde a funcţionat, Vlase a lăsat urme adânci, datorită conştiinţei cu care înţelegea să-şi indeplinească misiunea. Era un dascăl luminat, activ şi foarte muncitor, având gradul II în învăţământ. Căsătorit cu Veronica Vlase, tot învăţătoare, are un copil, Ovidiu.

Iată mai departe caracterizarea acestuia, în afară de cele spuse, precum şi sfârşitul în războiul sfânt: „În afară de activitatea misionară de învăţător, el a fost în toate satele pe unde a trecut comandant al Subcentrelor Pregătirii Premilitare, iar în Ticoş şi Bicazul Ardelean, a fost şi director de şcoală. În toate aceste situaţii, Constantin Vlase a dat strălucite dovezi de bun român şi bun gospodar.

În iunie 1941, a plecat, cu tot avântul lui tineresc, să- şi apere ţara de cotropitori, pe care îi ura mai mult decât oricare alţii. Când a căzut, în fruntea ostaşilor cu care plecase la luptă, le-a spus acestora: «Mergeţi înainte, băieţi şi nu uitaţi nici un colţ de pământ românesc»“, ne spune Alexandru Gh. Iliescu din Bicaz în revista Apostolul din mai 1942.

Vasile Mustea, Iorgu Popescu, Gheorghe Cotosa…

Avem a aminti de Vasile Mustea, sublocotenent de rezervă de Infanterie, fost învăţător la şcoala din Audia – Hangu. Caracterizat ca un tânăr inimos, Mustea „era un răsfăţat în cercurile cunoscute. Totdeauna la datorie, fiind stăpânit de un simţ al dreptăţii foarte dezvoltat.

Sârguincios şi mândru, în înţelesul bun al cuvântului, avea ambiţia totdeauna sa fie cel dintâi la datorie. A fost unul dintre cei dintâi jertfiţi pentru izgonirea duşmanului care ne călcase ţara. Tot în această regiune plină de istorie şi legendă „bun şi optimist întotdeauna“, învăţătorul Iorgu Popescu de la Buhalniţa, locotenent rezervă, scria de pe front celor rămaşi acasă în iunie 1941: „Măi puişorilor, dacă cineva mi-ar fi dat lumea întreagă nu m-aş fi simţit mai fericit decât mă simt când mă gândesc că eu cu 4 mitraliere şi vreo patruzeci de oameni făceam parte dintre cei chemaţi să reîntregim hotarul ce am avut“ Mândru de a-şi face datoria către Ţară, el cade la 8 iulie lovit de o schijă (nu se specifică locul – n.n.), pe mitraliera cu care trăsese toate cartuşele în duşmani.

Gheorghe Cotosa s-a născut la 21 aprilie 1916 la Hangu. După ce absolvă cursurile primare, se înscrie la examenul de admitere pentru Şcoala Normală de Băieţi din Piatra Neamţ, în anul şcolar 1928-1929. După ce o termină, va fi pedagog şi ajutor de secretar. După terminarea Şcolii Militare de Ofiţeri de Rezervă, s-a întors la Şcoala Normală, continându-şi funcţia de ajutor de secretar, la care a adăugat de această dată şi cea de comandant al Subcentrului Premilitar Piatra Neamţ.

După cum ne relatează Ion Arnăutu, secretarul contabil al Şcolii Normale de Băieţi Piatra Neamţ, a plecat în luptă alături de Batalionul Vânători de Munte „despre care vorbea întotdeauna cu o admiraţie nemărginită“. Undeva, pe pământul scump al Basarabiei, în care dorea să fie învăţător, batalionul din care făcea parte a înaintat glorios şi zilnic, „Gică“, după cum era alintat de camarazi în intimitate, şi-a făcut pe deplin datoria. A căzut, ca şi alţii, în încleştarea cu trupele Armatei Roşii.

Şcoala din Taşca a fost numită Vasile Mitru

Vasile Mitru, fost şi el locotenent de rezervă de infanterie, a „păstorit“ ca învăţător şi director al şcolii primare din Taşca, fiind supranumit de colegi „Argint viu“, pentru energia sa. Din scurta sa biografie, mai reţinem că era un dascăl „totdeauna activ şi preocupat de şcoala sa“ şi a muncit toată viaţa pentru a o înzestra cu tot ce-i trebuie.

Şi-a construit un local de şcoală de toată frumuseţea, gospodărindu-l apoi cu toată grija pentru a putea servi de model satului său. Prin curajul de care a dat dovadă în luptele purtate pentru redobândirea teritoriilor strămoşeşti, Mitru al nostru îşi câştigase încrederea comandanţilor şi subalternilor. Nu întâmplător jertfa lui pe câmpul de onoare îndreptăţeşte şcoala, colegii şi mai ales pe tovarăşa lui de viaţă, d-na Virginia Mitru, să-i poarte cu măreţie amintirea lui nepieritoare.

În sfârşit, un alt erou din această zonă plină „de credinţă, de vitejie, de cărturărie şi de artă“, cum ne spunea fostul învăţător şi prefect de Neamţ, Leon Mrejeru, în „Eri şi Azi. Contribuţii la istoricul învăţământului primar din judeţul Neamţ. Revăzute şi completate“, Piatra Neamţ, 1940, p.1, este învăţătorul Nicolae Găină, sublocotenent de rezervă, originar din Bicazu Ardelean, de unde a venit în judeţul Neamţ în 1940 (comuna a fost sub ocupaţie horthystă – n.n.).

Se spune că era un tânăr „cu ochi albaştri de o strălucire uimitoare şi avea totdeauna o înfăţişare dârză şi plină de energie, iar în învăţământ ca şi în armată era iubit de toţi“ (nu este specificat în documentele cercetate şcoala unde a profesat, oricum tot în Neamţ – n.n.).

Iată o parte din caracterizarea făcută de camarazii de luptă, învăţătorii de pe front, care au luptat alături de acesta în cele 33 de zile de conflict dintre Prut şi Nistru: „Elevii lui erau totdeauna vrăjiţi de glasul lui dulce şi sonor.

În clasă, la N. Găină era o atmosferă de familie, pentru care elevii învăţau cu toată dragostea aşa că înrâurirea lui asupra elevilor se făcea din plin. În oştire era comandantul de pluton iubit de ostaşi, camarazi şi superiori. Ostaşii erau una cu comandantul, suflet din sufletul lui, urmat orbeşte oriunde şi oricând.

Cei rămaşi îşi amintesc cum îi ducea în luptă, prezent peste tot… Apoi îşi amintesc cu durere cum în toiul focului o schijă duşmană a lovit în frunte pe bravul lor comandant, care a murit în floarea vârstei (27 de ani – n.n.), cu mâna încleştată pe un proiectil de brandt, pe care şi mort l-ar fi trimis duşmanului“.

„Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea istoriei se vor înfăptui la ceasul sorocit, dar numai cu munca şi cu jertfele noastre“

De fapt, toţi învăţătorii din această vatră strămoşească, şi nu numai, au răspuns îndemnului fostului dascăl Leon Mrejeriu. Care spunea următoarele, la 10 septembrie 1940: „Recâştigarea pământurilor româneşti şi a fraţilor cari ni s-au răpit pe nedrept şi samavolnic în vara anului 1940 (28 iunie, 30 august şi 7 septembrie, aluzie la datele rapturilor teritoriale asupre Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, Ardealului şi Cadrilaterului – n.n.) cere pregătire serioasă, educaţie sănătoasă şi solidă, muncă pricepută şi neîntreruptă, solidaritate neştirbită, ordine netulburată şi disciplină de fier. Cu superficialităţi şi glume nu se poate înfăptui nimic temeinic şi durabil…

Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea istoriei se vor înfăptui, de bună seamă, la ceasul sorocit, dar numai cu munca şi cu jertfele noastre ale tuturor. Şcoala românească trebuie să întreţie permanent în sufletele tinere icoana întunecată a nedreptăţilor ce ni s-au făcut şi să netezească drumurile care duc la realizările luminoase de mâine.

Imaginea tuturor românilor în hotarele fireşti ale neamului trebuie să fie icoana la care să ne închinăm de la pruncie până la înfăptuire, din rând în rând de români…“. Considerăm că previziunea, intuiţia eminentului dascăl, mai apoi prefect de Neamţ, a devenit un apostolat pentru „tagma“ învăţătorilor nemţeni, şi nu numai. Dovada: comportamentul lor în luptele aprige pentru glia din stânga Prutului. Cinste şi onoare pentru cei jertfiţi!

Citește știrea

Trending