Parchetul General, aflat sub bagheta Procurorului general Augustin Lazăr, se pregăteşte să lanseze opera buffă de trei parale „Jandarmii şi protestatarii“, la comanda expresă a lui Klaus Iohannis

Violenţele înregistrate la mitingul neautorizat din 10 august, la care unii interesaţi susţin că Jandarmeria este autor unic, se dovedesc ar fi stârnit un val de acuzaţii reciproce între susţinătorii şi contestatarii acestui gen de manifestare. Este primul semn indubitabil că ambele tabere au dreptate, dar că nici una din ele nu este depozitară a adevărului total. A doua zi după bulibăşeala fără cap, coadă şi noimă, provocată de miting, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut imperios şi „curat neconstituţional“ lui Augustin Lazăr „să demareze de urgenţă cercetările“, cu scopul de a răspunde la întrebarea „de ce jandarmeria a intervenit în forţă pentru restabilirea ordinii publice“. În treacăt fie spus, preşedintele recunoaşte astfel, implicit, că „ordinea publică“ a fost suferindă, dar pentru domnia sa acest lucru ţine de „detalii“ şi nu de esenţă. Deşi cercetările în legătură cu violenţele au fost declanşate imediat de către Parchetul Militar, Augustin Lazăr a confiscat dosarul deschis de acesta şi l-a transferat la Parchetul General, aflat în subordinea sa, pentru a scrie libretul operei la comanda fermă a Preşedintelui. Pentru majoritatea românilor, mai puţin cei ameţiţi de relatările postului Realitatea TV, este evident că tulburările din 10 august au debutat cu un protest neautorizat, au continuat cu manifestări menit violente ale unor protestatari şi s-au finalizat cu riposta justificată a jandarmilor pentru evacuarea pieţei. În mod cert s-a remarcat faptul că unii jandarmi, în riposta lor, au abandonat procedura standard, făcând uz excesiv de bastoane împotriva unor protestatari, mai mult sau mai puţin paşnici. Era de aşteptat ca atât actele de violenţă a unor protestatari, cât şi ale unor jandarmi să facă obiectul unei anchete serioase a procurorilor, la încheierea cărora să ni se furnizeze toate informaţiile reale, pe care suntem îndreptăţiţi să le primim. Era de aşteptat să fie anchetaţi deopotrivă „fără ură şi părtinire“ atât protestatarii, jandarmii şi şefii Jandarmeriei, cât şi organizatorii sau susţinătorii protestelor neautorizate. Numai aşa putem fi convinşi că rechizitoriul întocmit de procurorii lui Augustin Lazăr va fi o operă de valoare, nu o penibilă încropire la comandă a unei opere buffă, cu un singur personaj, cel indicat de Klaus Iohannis. Constatăm cu stupoare însă că singurii anchetaţi sunt doar jandarmii, de la vlădică la opincă, precum şi unii membri ai Guvernului. Ca şi în vremurile de glorie apusă ale DNA -ului, asistăm la reluarea serialului „Justiţia latelevizor“, pentru care Parchetul general, ca demn urmaş, livrează la pachet trusturilor de presă, informaţii cu privire la anchetele unidirecţionale efectuate. Ni se prezintă, cu lux de amănunte, informaţii despre jandarmi şi ai lor şefi, dar nici o informaţie despre protestatarii violenţi şi organizatori sau provocatori. Provocatorii sunt cei din Piaţa Victoriei, de la unele posturi de televiziune, de pe facebook.

Subiectul operei buffă „Jandarmii şi Protestatarii“ este că în 10 august jandarmii s-au bătut între ei, iar protestatarii paşnici au fost victime

Pe Klaus Iohannis, părintele constituţional al naţiunii, nu-l interesează anchetarea organizatorilor, provocatorilor şi a civililor violenţi. S-ar risca astfel foarte mult, în cazul în care s-ar afla cine sunt organizatorii sau susţinătorii din umbră. Nu se vorbeşte nimic despre ilegalitatea protestului, ci numai despre ilegalitatea intervenţiei generale a jandarmilor. Dacă procurorii vor reuşi să motiveze intervenţia jandarmilor ca ilegală, vom şti că de acum încolo statul paralel va considera ca legală orice formă de protest , că legea existentă va trebui abrogată urgent şi că Jandarmeria va trebui trimisă acasă, lăsând instituţiile statului şi ordinea publică la discreţia străzii. Prin prisma gândirii cu premeditare a procurorilor lui taica Lazăr, dacă la o manifestare publică, la care se remarcă persoane violente, participă şi persoane paşnice, intervenţia în forţă a jandarmilor trebuie exclusă, aceştia urmând doar a se baricada pasiv într-un perimetru protejat, ori plecând acasă.

Războiul româno-român îşi are Cartierul general la Bruxelles

Scandalul intern, declanşat de valul acuzaţiilor reciproce dintre susţinătorii şi contestatarii mitingului din 10 august, a fost externalizat, acuzaţiile respective fiind preluate ca muniţie de război de către „popularii“ şi „socialiiştii“ Uniunii Europene. Este necesar ca toţi românii să înceapă a învăţa că Bruxelles – ul este noua noastră „Înaltă Poartă“, de care depinde de acum soarta României şi implicit soarta românilor, cuprinsă între existenţa pe lângă un ceaun de mămăligă şi existenţa într-o vilă de nabab. Arbitrul conflictelor noastre fireşti nu mai este Constituţia României şi nici legile derivate, ci doar rezultatele capricioase ale bătăliei perpetue dintre Gruparea Popularilor şi Gruparea Socialiştilor din Parlamentul Europei. Orice cartuş tras în Parlamentul Europei, de către populari împotriva socialiştilor, este menit acum să se oprească în fundul României, singura ţară din Europa care îşi mai permite să se lasă guvernată de o formaţiune majoritar social – democrată. Pentru România, Bruxelles-ul dominat de populari a devenit Cartierul general care furnizează principalele strategii privind existenţa şi perpetuarea conflictelor interne, pe tema „Cum să fie înlăturată guvernarea PSD-istă?“. Muniţia este cărată la Bruxelles de către unii europarlamentari de ai noştri, în frunte cu Monica Macovei, cu care se încearcă anihilarea stângii autohtone, etichetată ca nevolnică şi a o înlocui cu o dreaptă şi mai nevolnică. Europarlamentarii noştri, înscrişi la populari, nu irosesc nici un discurs de la tribuna Parlamentului Europei fără a denigra România, în scopul mizer de a câştiga astfel capital politic. Nu susţin teza potrivit căreia actuala guvernare se desfăşoară fără derapaje. Dar consider, fără rezerve, că aceste derapaje pot fi rezolvate de către români, în dialog intern, şi nu în Cartierul general al Bruxelles-ului. Rezolvarea ţine exclusiv de politica noastră internă, sub coordonarea expresă a lui Klaus Iohannis, căruia Constituţia i-a consacrat funcţia de mediator în conflictele din societatea românească. În realitate, se dovedeşte că Preşedintele face ceva pe această funcţie, erijându-se ca principal artizan al externalizării conflictelor noastre interne. Suntem în situaţia în care un „Ion fără de ţară“ apelează la orice intervenţie străină, în neputinţa sa de a găsi în România forţe politice capabile să-i susţină un „Program de ţară“, pe care nu l-a zămislit încă. Nu este de mirare că actualul Preşedinte gândeşte numai în perspectiva alegerilor din 2019, pentru succesul cărora s-a înscăunat ca susţinător în formă continuată a tuturor protestelor de stradă, legale sau ilegale, împotriva actualii guvernări. Pe de altă parte, se dovedeşte că Bruxelles -ul nu poate gândi în afara conflictului dintre populari şi socialişti. Altfel nu se poate explica de ce acesta rămâne surd la semnalele de încălcare evidentă a independenţei Justiţiei române, în cazul existenţei protocoalelor secret încheiate cu SRI. Bruxelles-ul susţine cu vehemenţă că PSD-ul este singurul răspunzător de îngrădirea independenţei Justiţiei, ignorând protocoalele. Pe Klaus Iohannis îl îngrijorează atât existenţa PSD-ului, cât şi neputinţa mitingiştilor de a scoate din clădirea Guvernului pe Viorica Dăncilă, pentru a-şi instala un nou „Guvern al Meu“. Klaus Iohannis doreşte cu ardoare ca la 1 ianuarie 2019 să preia preşedinţia Consiliului Europei, ca reprezentant al popularilor, pentru a nu lăsa această funcţie să fie preluată un reprezentant al socialiştilor, cum este premierul României. Aceasta este şi dorinţa popularilor europeni.

Sancţiunile aplicate de UE, Poloniei şi Ungariei, de către socialişti, au ca replică sancţionarea României de către populari

Sub masca străvezie a aşa-zisei griji faţă de soarta statului de drept şi faţă de lupta împotriva corupţiei din România, Grupul Verzilor din Parlamentul Europei (care ţin de populari) au iniţiat o dezbatere, care să aibă loc la Strasbourg pe aceste teme. Speranţa unor români „fără de ţară“ este ca să se declanşeze astfel procedura de sancţionare a României, ca şi în cazul Poloniei şi Ungariei, privind suspendarea dreptului nostru de vot în cadrul Consiliului Europei. Cutii de rezonanţă, adversarii interni ai PSD au şi lansat subiectul viitoarelor proteste stradale, bineînţeles neautorizate, sub sloganul isteric „PSD- ul ne scoate din Europa“, motivându-se cu subiectul Referendumului care urmează pe tema familiei. Bruxelles-ul este extrem de preocupat de soarta Referendumului privind definirea familiei, deoarece în unele ţări europene, căsătoriile mixte au fost deja admise şi ce rezultă din acestea se numeşte „familie“. Astfel, popularii europeni vor ca România să se alinieze acelor ţări, renunţând la valorile ortodoxiei sale. Indiferent de scenariile politice interne, existente într-o democraţie dinamică, se vede că principalul scenariu venit de la Cartierul general al Buruxelles-ului vizează anularea rezultatului votului din noiembrie 2016, nu pe baza alegerilor din 20120, ci pe baza creării unei puternice emoţii naţionale capabile să scoată toată România în stradă. Iniţiatorii şi profitorii totodată a acestei emoţii naţionale sunt popularii europeni şi cozile lor de topor din România.