Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Parcarile, dureri de fiere pentru social-democrati

Știre publicată în urmă cu

în data de

• consilierii pietreni PSD au vrut sa înlature blocarea rotilor din legile orasului, cu tot cu taxa de deblocare • proiectul n-a mai fost, însa, discutat în sedinta, pentru ca n-a avut avizul comisiei de specialitate •

Parcarile din Piatra Neamt, fie ele de resedinta sau publice cu plata, au ajuns din nou motiv de disputa politica între opozitia social-democrata si puterea portocalie din municipiu. Runda a doua a meciului a avut loc în sedinta Consiliului Local, odata cu initiativa consilierilor PSD de a scoate din normativele municipale blocarea rotilor si taxa de deblocare. Colegii de la celelalte partide n-au fost, însa, de acord în comisie, astfel încît cearta s-a iscat numaidecît. Grupul consilierilor pietreni PSD, care s-au ales cu dureri din cauza blocarii autovehiculelor, a cerut modificarea regulamentului privind amenajarea, întretinerea si exploatarea locurilor de parcare pe raza municipiului, aprobat prin HCL nr. 11/ 2005 si modificat apoi prin HCL nr. 200/ 2005. „A fost realizat pe temeiul unor reglementari care nu mai sînt în vigoare, fiind abrogate înainte de 2005 sau ulterior“, spune consilierul local Adrian Armencea, invocînd trei hotarîri de guvern si vreo patru ordonante. „În cuprinsul regulamentului sînt incluse reglementari privind circulatia rutiera, desi legea nu prevede astfel de competente pentru consiliile locale care nu pot emite sanctiuni pentru abaterile de la regimul circulatiei rutiere. Una din principalele prevederi ale Regulamentului este dreptul conferit unui operator de parcare de a aplica masura imobilizarii autovehiculului prin blocarea rotii, ca sanctiune pentru cazurile de parcare sau stationare neregulamentara. Imobilizarea autovehiculului aduce atingere exercitarii depline a unui drept fundamental, dreptul de proprietate“, spune consilierul Armencea. Potrivit acestuia, parcarea sau stationarea neregulamentara nu sînt fapte cu consecinte grave, deci nu trebuie imobilizate masinile deloc si mai ales prin blocarea rotii. Ca sanctiune pentru parcarea aiurea, Codul Rutier prevede ca doar Politia Rutiera poate ridica si depozita masina în cauza. „Masura Consiliului Local de instituire a taxei pentru blocarea/ deblocarea autovehiculelor, aplicata si încasata de catre operatorul de parcare, în conditiile în care nu exista alta sanctiune contraventionala, este considerata ca sanctiune si este total ilegala. Pentru ca amenda a fost astfel convertita în taxa de blocare/ deblocare, în loc sa devina sursa de venituri la bugetul local, a devenit sursa de venituri pentru operatorul de parcare. Din acest punct de vedere, trebuie modificat regulamentul, în spiritul respectarii legilor“, a mai spus Adrian Armencea. Proiectul grupului PSD a fost studiat în comisia de urbanism a Consiliului, care n-a putut sa dea un aviz. Cornelia Tudorancea a precizat ca „sub nici o forma nu putem admite ca masinile sa parcheze pe spatiul verde sau pe trotuar, doar pentru ca asa vor unii“. Fara avizul comisiei, proiectul n-a intrat în plen, lucru care l-a contrariat pe Adrian Armencea: „Am fost fortati sa ne retragem proiectul. Ni s-a sugerat, ma rog. Noi am hotarît sa nu facem asta, iar acum aflu ca nu se mai discuta. Nu mi s-a adus la cunostinta ca nu exista avizul comisiei“. Secretarul municipiului, Vasile Visan, a tinut, însa, sa lamureasca lucrurile pentru posteritate: „Nu a existat nici un fel de presiune asupra nimanui. Am discutat cu initiatorii, am cerut, apoi, punctul de vedere al compartimentului de specialitate din Primarie. Consilierii au facut un set de propuneri, compartimentul de specialitate a venit cu altele. Am considerat ca este necesar sa se puna de acord, sa se consulte si apoi sa fie luat în discutie acest subiect. În plus, în proiect erau cîteva lucruri care nu corespund cu legea“. Prin urmare, blocarea rotii ramîne în vigoare, taxa de deblocare la fel, cel putin pîna la noi ordine. Iar consilierii locali PSD au plecat nesatisfacuti.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending