Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Paradox?

Știre publicată în urmă cu

în data de

De mai multi ani, opinia publicã francezã cautã explicatii pentru un paradox: desi peste 7% din produsul intern brut (la noi, cam 4%) este repartizat sistemului de învãtãmînt, desi o armatã de psihologi, pedagogi, sociologi si medici studiazã chestiunea, desi s-a întreprins, se zice, o reformã radicalã a scolii nationale, rezultatele sînt din ce în ce mai nelinistitoare la nivelul culturii generale a tinerei generatii. O statisticã demnã de toatã încrederea, pentru cã apartine chiar ministerului însãrcinat cu organizarea sistemului de învãtãmînt, relevã cã 9% din populatia tãrii este analfabetã?!? Un fost ministru al aducatiei afirma acum cîtva timp cã scoala primarã ar trebui sã-i învete pe absolventi „sã citeascã si sã socoteascã“ (!?!): iar secretarul perpetuu al Academiei sustinea într-o carte acidã cã în prezent misiunea scolii este de „a-i învãta pe elevi sã nu învete“. Mentionînd si faptul cã armata pedagogicã numãrã în învãtãmîntul preuniversitar nu mai putin de un milion de persoane cu calificare universitarã, amintind cã înzestrarea scolilor cu tehnicã de ultimã orã este impresionantã, rezultatele sub asteptãri devin paradoxale. Întrebarea „care este cauza acestei stãri de lucruri“, pusã de mai mult timp, nu are încã un rãspuns. Ceea ce nu vede ochiul interior, dar se relevã strãinului preocupat de problemele scolii de pe toate meridianele, este cã reforma grãbitã, despre care se pomeneste la tot pasul, a fost, dupã rãzmerita elevilor si studentilor din 1968, de fapt, numai o jumãtate de reformã: s-a altoit dezordinea organizatã a scolii nordamericane pe o structurã traditionalã autohtonã (la care noi am renuntat încã din zorii veacului trecut). De exemplu, s-au oficializat (cu exagerare) imperativ degrevarea copiilor de eforturi supradimensionate, religia ritmului individual, debalastarea programelor pentru clasele mici (primare) si mijlocii (gimnaziale) etc., toate acestea pe un program de lucru arhaic, cu ore de curs de dimineata si adesea pînã la cinci dupã amiazã, timp în care elevii sînt pironiti în scoalã, nu au loc si timp de odihnã si nu-si pot face temele (pregãti lectiile) pentru a doua zi. Ajunsi acasã, dupã zece (!) ore de muncã si alergãturã, copiii urmeazã sã-si prepare în alte douã-trei ore (!!) lectiile si temele pentru zilele urmãtoare. Dacã tinem seama cã aici scolarizarea începe de la sase ani, este de studiat rezultatul unei zile de muncã de circa 12 ore. Usurinta cu care se trece dintr-o clasã în alta, cu votul pãrintilor, care la o adicã se pot adresa unei comisii de litigii pentru a-si vedea odraslele promovate, declinarea rãspunderii familiei în sarcina scolii, motivîndu-se cã si pãrintii lucreazã de dimineata pînã seara, cu o pauzã (nu peste tot) de douã ore la prînz, deci nu au nici timpul, nici pregãtirea si nici rãbdarea de a-si medita/ajuta copiii, aceste conditii improprii si încã multe altele, datorate unei reforme pripite si romantice (care a pornit de la ideea justã cã toti copiii trebuie sã aibã aceleasi conditii de dezvoltare, lãsînd la o parte realitatea cã nu toti au aceeasi înzestrare nativã, aceeasi putere de muncã, aceeasi deprindere a disciplinei liber-consimtite etc.) tind sã-i molipseascã pe romanticii reformisti ai scolii noastre nationale; iar rezultatele nedorite au si început sã se vadã cu zgomot, stîrnind si la noi îngrijorãri majore. Sansa noastrã este cã putem studia nereusitele altora, pentru a ne feri de urmãrile unor mãsuri ale cãror rezultate nedorite nu apar decît dupã circa 10-12 ani.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending