Contactează-ne

Prima pagină

Paisprezece minori din Satul Olimpic, intoxicați cu medicamente homeopate expirate

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cel mai mic dintre copii are 4 ani, iar cel mai mare 16 ani ■ copiii declară că au găsit medicamentele aruncate la tomberoanele cu gunoi ■ după ce au fost consultați și tratați la Secția de Pediatrie, minorii au fost externați ■

Ambulanța Neamț a adus la CPU al Spitalului Municipal de Urgență Roman un număr de 14 minori diagnosticați cu intoxicație voluntară cu medicamente homeopate, care acuzau vărsături și dureri abdominale. Este vorba de 7 fete și 6 băieți, cu vârste cuprinsse între 4 ani și 16 ani.

După consumarea medicamentelor găsite aruncate la lada de gunoi în cartierul de pestrda Fabricii, ori Satul Olimpic, după cum i se mai spune zonei, copiii au prezentat vărsături și dureri abdominale, ceea ce i-a determninat pe părinții speriați să cheme ambulanța, pentru a fi transportați la Urgențe.

„În data de 15 martie începând cu orele 19,50 și  până la orele 23.00, Ambulanța a transportat la Spital 13 copiii, din strada Fabricii, care au fost aduși  la CPU. Ulterior a mai ajuns la spital și un al 14-lea copil. După consultarea lor s-a constatat că minorii consumaseră medicamente homeopatice expirate. Au declarat că le-au găsit la gunoi și că le-au luat pentru că erau dulci.

Când au văzut că e vorba de medicamente părinții au intrat în panică și au chemat cadrele de la Ambulanț. S-a decis transferarea celor mici la Secția Pediatrie, unde s-a constatat că starea generală a copiilor este bună, că au saturație în parametri normali. După câteva ore de supraveghere s-a decis externarea”, a declarat Andreea Trifan, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență din Roman.

Acesta spune că părinții s-au alarmat mai mult când au văzut starea de greață și vărsături a celor mici și când au constatat că medicamentele ingerate de minori erau și expirate. Conform specialiștilor, medicamentele homeopate sunt obținute din substanțe de origine minerală, vegetală sau animală și sunt folosite în medicina alternativă.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending