Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Pãi nu?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cine a trecut printr-o scoalã serioasã, cu dascãli de literaturã românã pusi pe treabã, musai cã a citit o poezie a lui Vasile Alecsandri închinatã Banului Mãrãcine. Poetul nostru nu inventa nimic, pentru cã marele Ronsard al Frantei se mîndrea cu descendenta sa dintr-un nobil valah venetic în Franta, în slujba regelui acestei mari tãri, „ronsard“ însemnînd în francezã taman „mãrãcine“. „Þine spada mea în dar,/ Brav marchize de Ronsard!“ zice regele Frantei, în finalul poeziei. Buuun! Dacã povestea cu Mãrãcine poate fi totusi o frumoasã legendã romanticã, în epoci mult mai aproape de noi au fost si sînt destui români, oameni de mare valoare, care s-au integrat culturii franceze si cei de aici îi considerã fãrã complexe de ai lor: de la Elena Vãcãrescu, Vuia (recunoscut aici ca primul zburãtor care s-a desprins de la sol cu mojloace peoprii la bord, adicã ajutat de un motor aflat pe avion), Coandã, inventatorul avionului cu reactie, la Brîncusi, Enescu, Cioran, Elvira Popescu si altii, foarte multi. O trãsãturã a societãtii franceze, de multi criticatã pe nedrept ca închisã, exclusivistã si chiar nationalistã, este, dimpotrivã, primirea strãinilor, asimilarea lor si tratarea acestora cu aceeasi mãsurã ca si pentru localnicii get-beget. Bonaparte era corsican, deci cu sînge italian în vine; Walevski, fiu de polonezã; si nimeni pe aici nu s-a mirat si n-a protestat de pe pozitii nationaliste. În prezent, douã personalitãti remarcabile, cetãteni ai Frantei, care ne intereseazã pe noi românii în foarte mare mãsurã, sînt Petre Moscovici (îi scriu numele româneste, fiindcã este fiul lui Sergiu Moscovici, odinioarã bucurestean) si Nicolas Sarcoczi, maghiar naturalizat, deci cetãtean francez, ca si precedentul. Primul este deputat european de primã linie, raportorul Parlamentului European pentru tara noastrã; cel de-al doilea, îndrãgit de majoritatea cetãtenilor francezi, în prezent ministru de interne, are toate sansele sã devinã presedinte al Frantei la alegerile din 2007. Pe aici, nimeni nu se mirã, nu cîrteste pe seama originii etnice a celor doi, primul fiind si evreu pe deasupra, contînd valoarea lor individualã, contributia adusã si cea posibilã pentru binele tãrii de adoptie a pãrintilor lor. Dar parcã la noi cum a fost? Catargiii erau greci, Hohenzollernii nemti, Cantacuzinii bizantini. Dar doctorul Davila, dar Caragiale, dar Mihail Sebastian, Fundoianu, Brauner si atîtia altii? Si atunci, dacã vodã Rãzvan era tigan si vodã Despot grec, dacã Mãdãlin, fiul marelui Ion Voicu, se declarã tigan, dacã maghiarul Geza Domokos eta un cunoscut poet român, dacã pietranul Stefan Cazimir, fost „raresist“, este un ilustru profesor universitar de litaraturã românã, de ce sã nu mã bucur cã fostul meu coleg de parlament, Frunda, cãruia în comisia juridicã a parlamentului îi ziceam Ghitã, este un bun politician român? Ca si consîngenul sãu, viceprim ministrul Bela Marko. Eu chiar mã bucur sincer. Depinde doar cît de mult se bucurã ei cã sînt cetãteni români, adicã români, dupã regula francezã!

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending