Prima pagină
Urgia flăcărilor. Pagube enorme în urma unor incendii de mari dimensiuni FOTO

■ nedoritele incidente au avut loc în comunele Dămuc, Văleni și Bahna ■ în două dintre cele trei incendii au ars casele unor nemțeni ■
Cadrele de la ISU Neamț au fost solicitate, în dimineața zilei de 14 ianuarie 2025, la ora 05:11, să intervină în comuna Dămuc pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie de pe strada Principală. La locul indicat au participat mijloace de la SVSU Dămuc, SVSU Bicaz Chei și Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț.
La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească de mari dimensiuni, în care erau depozitate și plante furajere pentru animale proprietarului, existând posibilitatea propagării la o altă anexă gospodărească din imediata vecinătate.
Toate animalele au fost evacuate din adapost până la sosirea salvatorilor. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului timp de aproximativ patru ore. A ars întreaga anexă gospodărească construită din lemn cu suprafaţa de 250 de metri pătrați în care erau depozitate 30 de tone de fân și trei tone de cereale.
A mai ars și un un autoturism aflat în interiorul respectivei anexe. Cea de-a doua construcție a nemțeanului a fost salvată, deteriorându-se doar 2 metri pătrați din acoperișul acesteia. Scurtcircuitul electric produs la compartimentul motor al autoturismului a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.
„Din fericire, nu au fost victime. La această misiune au fost alături și trei colegi aflați în timpul liber: sergent major Țepeș Lucian, soldat Moga Daniel și soldat Țifrea Emanuel”, se arată într-un comunicat transmis de căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Tot noaptea trecută, dar în jurul orei 01:30, pompierii au avut o altă misiune dificilă. Au fost solicitați să intervină în comuna Văleni, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de pe strada Pârâul Șarpelui, acolo fiind direcționate forțe de de la serviciul voluntar din comună și Detașamentul de pompieri Roman.
La sosirea primelor echipaje incendiul se manifesta la acoperișul casei și în două camere, proprietarul locuinței reușind să se evacueze până la sosirea pompierilor. Au ars acoperișul casei construit din lemn și acoperit cu tablă pe o suprafață de aproximativ 40 mp și bunurile din interiorul celor două camere (mobilier, materiale textile și articole de uz casnic).
Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere. Accesul forțelor de intervenție nu a putut fi făcut cu ajutorul autospecialelor de stingere. De la locul unde erau amplasate acestea și până la locuința în flăcări a fost făcută o linie de furtunuri pe o distanță de 200 de metri.
Pe data de 13 ianuarie, la ora 14:24, cadrele ISU au intervenit în comuna Bahna pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată in satul Broșteni. Au participat la misiune forțe și mijloace de intervenție de la serviciile voluntare din Bahna și Moldoveni, plus pompierii profesioniști de la Detașamentul Roman.
La sosirea primelor echipaje incendiul se manifesta generalizat atât în interiorul cât și la acoperișul casei, existând posibilitatea propagării la o altă casă și o anexă gospodărească situate în imediata apropiere. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar pagubele sunt mari.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 90 de metri pătrați, tâmplăria din lemn aferentă ferestrelor și ușilor, mobilier, aparate electrocasnice, documente, materiale textile și alte bunuri de uz casnic. Jarul căzut din sistemele de încălzire pe materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo zi,
Ratis Serv – angajează
-
Prima paginăo săptămână,
Proiect de 80 de milioane de euro pentru drumuri și poduri din Neamț
-
Prima pagină2 săptămâni,
Apar în sfârșit dovezi „indubitabile” privind „ingerințele în alegerile din România”
-
Evenimento săptămână,
Artefactele de aur și argint din Neamț, în siguranță după furtul din Olanda
-
Actualitate2 săptămâni,
Unirea Principatelor, la Turnul lui Ștefan. „Am făcut poate primul pas pentru a înființa România modernă” FOTO
-
Administrație2 săptămâni,
Reduceri de personal în administrație: plan național sau reacții punctuale?
-
Eveniment2 săptămâni,
Jaf spectaculos în Olanda: tezaurul dacic al României, furat în doar două minute