Actualitate
Pacient transferat pe „bucăţi“ la Iaşi
■ un bărbat, care a suferit o amputaţie a fost trimis la o clinică din Iaşi degetul tăiat a fost uitat la Spitalul Roman ■ reprezentanţii unităţii sanitare şi Serviciului de Ambulanţă spun că nu au nici o vină pentru cele petrecute ■ circumstanţele întîmplării nefericite sînt cercetate de Ordinului Asistenţilor, Poliţie şi Parchet ■
Scandalurile din sănătatea nemţeană par a nu se mai termina. După cel cu pacienţii care îşi făceau nevoile în „pungă“ sau acuzele privind modul cum erau trataţi bolnavii, ambele izbucnite la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, iată că un nou incident, unul de „noaptea minţii“ sau de „rîsu’ – plînsu“ a apărut în cursul zilei de 5 aprilie, cînd la Centrul de Primiri Urgenţe a unităţii sanitare menţionate a fost adus un pacient în vîrstă de 54 de ani, care a suferit un accident de muncă la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Ştefan cel Mare.
Acesta suferise o amputaţie a unui deget, a fost trimis la Iaşi, dar degetul a fost uitat la Roman. „Este vorba de un eveniment produs la o firmă de industrializare a lemnului, unde un tîmplar universal, în vîrstă de 54 de ani, care avea o vechime în acelaşi loc de muncă de 10 ani, în timp ce manevra un reper de lemn de pe masa circularului a ajuns cu palma stîngă în zona pînzei circularului, accidentîndu-se grav.
Fiind vorba de un accident cu incapacitate temporară de muncă, competenţa cercetării acestuia revine unei comisii la nivelul angajatorului, care are un termen de 15 zile în care va trebui să stabilească clar împrejurările în care s-a produs accidentul, vinovăţiile şi caracterul acestuia.
Dosarul va ajunge la ITM unde vom verifica dacă a fost întocmit corect din punct de vedere al HG 1425 şi al Legii 319. După verificare noi îl avizăm sau îl respingem“, a declarat Ioan Popescu, inspector şef al Inspectoratului teritorial de muncă Neamţ. Conform comunicatului purtătorului de cuvînt al Spitalului Municipal de Urgenţă Neamţ, Andreea Trifan, vina uitării la Roman a degetului amputat ar aparţine angajaţilor de la Serviciul de Ambulanţă, care au fost sunaţi insistent, din sfert în sfert de oră, ţinînd cont că în operaţii de acest fel cu secţionarea unui membru, contează fiecare minut.
„Pe 5 aprilie 2021, la ora 08.25 a ajuns la CPU Roman un pacient din Piatra Neamţ. În urma unui accident de muncă, prezenta plagă palmară stîngă, cu secţionarea degetului inelar şi secţiune de tendon, prin tăiere. A fost examinat radiologic. Între timp, medicul urgentist a solicitat transferul pacientului la Spitalul Sfîntul Spiridon din Iaşi, pentru Secţia chirurgie plastică.
La ora 09.10 s-a primit avizul de transfer. La orele 09.15, 09.30 şi 09.45 medicul urgentist romaşcan a apelat telefonic Serviciul Judeţean de Ambulanţă, deoarece maşina întîrzia să ajungă. La ora 09.50 pacientul a fost preluat prin transfer. Asistenta de pe ambulanţă, deşi a fost informată de medicul urgentist că degetul este în recipientul cu gheaţă, a omis să îl preia.
La ora 10.10 medicul urgentist a solicitat altă ambulanţă şi la ora 10.30 recipientul în care era păstrat degetul a fost preluat şi transportat către spitalul din Iaşi“, a precizat Andreea Trifan.
Au fost declanşate şi alte anchete
Într-o asemenea conjunctură, începe pasarea vinii între instituţii, care se artă cu degetul reciproc. Aflat la conducerea Serviciului de Ambulanţă cîteva zile, în lipsa managerului unităţii, directorul tehnic, Ionel Ceaiu, susţine că vina, din primele cercetări interne, ar aparţine angajaţilor din CPU Roman.
„La nivelul Serviciului de Ambulanţă s-a deschis o anchetă internă. S-au luat notele explicative de la angajaţii noştri, dar din punctul nostru de vedere predarea pacientului a fost defectuoasă, la nivelul CPU Roman. Logic era ca în momentul predării pacientului către personalul de pe ambulanţă să se fi predat şi recipientul în care se afla degetul secţionat. Acesta nu a fost uitat de către echipajul nostru, ci nu a fost predat acestuia. Medicul de la CPU ar fi trebuit să consemneze în foaia de observaţie toate amănuntele legate de predarea- primirea pacientului. Conform cercetărilor noastre preliminare, solicitarea pentru o nouă ambulanţă care să trimită la Iaşi şi degetul uitat a fost făcută după 50 de minute, cînd la Roman s-a consatat că recipentul respectiv nu a fost predat.
Ancheta internă nu este încă definitivă“, a declarat Ionel Ceaiu. Între timp şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali Neamţ s-a autosesizat în ceea ce priveşte incidentul, fără precedent, de la Roman. Conform declaraţiilor preşedintelui acestui for profesional, Puiu Sîrbu, fiind vorba despre implicarea unui asistent medical şi declaraţiile fiind controversate, cazul urmează să fie analizat de către Comisia de etică şi deontologie profesională, care va vedea dacă la mijloc a fost vorba de malpraxis, din partea asistentului medical de la SAJ sau dacă vinovăţia se află în „curtea“ Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.
Concomitent, poliţiştii de la Secţia Rurală Ştefan cel Mare, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, desfăşoară propria anchetă. „S-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de neluare a măsurilor legate de securitate şi sănătate în muncă“, a precizat Georgiana Moşu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. Rămîne de văzut ce vor stabili verificările declanşate în acest caz de către instituţiile menţionate mai sus şi dacă se vor stabili vinovăţii.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
