Contactează-ne

Actualitate

Organizația Municipală PSD Roman și-a ales noua echipă de conducere

Știre publicată în urmă cu

în data de

Organizația Municipală PSD Roman și-a ales noua echipă de conducere

Lucian Ovidiu Micu a fost reconfirmat în funcția de președinte al organizației

Organizația Municipală PSD Roman și-a ales noua echipă de conducere în cadrul Conferinței Municipale de Alegeri, eveniment în urma căruia Lucian Ovidiu Micu a fost reconfirmat în funcția de președinte al organizației.

Alegerea sa pentru un nou mandat a fost făcută cu unanimitate de voturi, rezultat care reflectă încrederea și susținerea de care se bucură în cadrul echipei social-democrate din Roman.

Președintele organizației noastre, Daniel Vasilică Harpa, a transmis un mesaj de felicitare și apreciere pentru activitatea desfășurată de noua conducere:

„Felicitări domnului Lucian Ovidiu Micu pentru reconfirmarea în funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Roman!

În cadrul Conferinței de alegeri a Organizației Municipale PSD Roman, domnul Lucian Micu a fost ales, cu unanimitate de voturi, pentru al doilea mandat la conducerea organizației. Este un vot de încredere care confirmă munca, seriozitatea și implicarea sa în echipă și în comunitate.

Lucrez îndeaproape cu Lucian de aproape doi ani, în calitatea sa de administrator public al județului Neamț, și știu că este un om profesionist, pregătit și orientat spre rezultate. Avem o colaborare foarte bună, bazată pe respect, responsabilitate și dorința de a construi lucruri importante pentru oameni.

Îi felicit și pe colegii aleși în echipa de conducere: • domnul Daniel Vasiliu – prim-vicepreședinte; • domnul George Emilian Biciușcă – vicepreședinte; • domnul Nicu Ciprian Ghindăoanu – vicepreședinte; • domnul Alexandru Iștoc – vicepreședinte; • domnul Ovidiu Oprea – vicepreședinte; • domnul Ștefan Popescu – vicepreședinte; • doamna Iulia Tomșa Havrici – vicepreședinte; • domnul Florin Ionuț Grumezescu – secretar executiv.

Am încredere că această echipă va continua să consolideze Organizația PSD Roman, să aducă oameni valoroși aproape și să susțină proiecte importante pentru municipiul Roman și pentru județul Neamț.

Felicitări întregii echipe PSD Roman și mult succes!”

PSD Neamț continuă să susțină consolidarea organizațiilor locale și promovarea unor echipe administrative și politice capabile să dezvolte proiecte importante pentru comunitățile din județ.

Advertisement

Trending