Actualitate
Opinii despre scrutinul prezidențial de la Roman FOTO
■ cei mai „harnici” votanți s-au dovedit a fi pensionarii ■ la Secția de vot 103 s-a cerut urna mobilă pentru un bătrân de 90 de ani, nedeplasabil ■ tot aici și-a exprimat opțiunea și un tânăr de 19 ani, aflat la cel de al doilea său vot ■ la Spitalul Municipal a fost solicitată urna mobilă pentru 55 de bolnavi ■ până la ora 12,30 la Roman votaseră 10.100 persoane ■
La Secția de vot nr.95 din cadrul Grădiniței cu program prelungit Nr.5 Roman, președintele Mihai Enache a precizat faptul că în listele permanente sunt înscriși 1.461 cetățeni cu drept de vot. La acestă secție, la ora 07,02, s-a prezentat primul votatnt, un pensionar în vârstă de 85 de ani. La ora 08,30 la ora documentării, la această secție votaseră deja 30 de romașcani.
Biroul de circuscripție electorală era complet. La Secția de vot 94, de pe strada Ecaterina Teodoroiu, unde funcționează o grădiniță cu program normal, conform declarațiilor președintei Elena Roxana Nemecesca în listele permanente sunt înscriși 1.298 cetățeni. Primul votant a fost la ora 07,05 – o pensionară. La ora 8,10 votaseră deja 17 persoane.
Conform aceleeași surse la vot au ajuns persoane cu media de vârstă între 40 și 50 de ani. Comisia Secției de vot de era incompletă, din cei 9 membri (președinte, vicepreședinte, operator), lipsind reprezentantul AUR. Lipsa unui membru din comisie a fost anunțată la Comisia tehnică de supraveghere a alegerilor, din cadrul Primăriei Roman.
La Secția 102, care funcționează în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Roman, conform declaraților președintelui Dumitru Ionașcu pe listele electorale permanente erau înscriși 1.313 persoane, iar pe listele suplimentare votaseră la ora 08,30 un număr de 12 persoane, din Bacău, Boghicea și Valea Ursului. Prima persoană care a votat, la ora 07, 03, a fost un membru al biroului, fiind înscris pe listele suplimentare.
Cea de a doua persoană care și-a exercitat dreptul la vot a fost o pensionară de 60 de ani. Președintele Secției de votare a fost de părere că la alegerile locale din 9 iunie afluxul de votanți a fost mai mare dimineața, probabil din cauza faptul că era foarte cald. Din experiența pe care o are la alegeri președintele și-a exprimat opinia că lumea se va prezenta în număr mai mare după ieșirea de la biserică.
La cea de a doua secție de vot amplasată în incinta Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri”, secția 101, președinta Elena Geman ne-a precizat că în listele permanente sunt înscrise 1.178 persoane, prima persoană care votase, la ora 07,02, fiind un bărbat de 39 de ani, iar al doilea unul de 73 de ani. La comisie lipsea reprezentantul Partidului Național Conservator Român.
La Secția 103, din cadrul Dispensarului nr 7, președinta Mihaela Munteanu ne-a precizat că pe listele permanente sunt înscrise 1.933 persoane, iar pe listele suplimentare votaseră la ora 09,00 un număr de 8 persoane. Primul votant s-a prezentat la ora 07,00, fiind un pensionar în vârstă de 71 de ani. La această secție a solicitat urna mobilă, la domiciliu, un bărbat în vârstă de 90 de ani.
La ora 10.00 s-a prezentat să-și exercite dreptul la vot Leonard Achiriloaei, fost primar al Romanului, însoțit de soție și de actualul primar al Romanului, Dan Laurențiu Leoreanu. „Am votat așa cum am făcut-o de fiecare dată, îndeplinidu-mi obligațiile civice și politice. Am dat un vot rațional, care cred că trebuie să aducă stabilitate, normalitate, să aducă România într-o zonă prosperă”, a declarat Leonard Achiriloaei, care candidează la alegerile parlamentare.
Șeful său de partid își exercitase dreptul la vot la ora 09,00, la Secția de vot 115 de la Școala Gimnazială nr.5 Roman. Acesta a mers la vot însoțit fiind de un fiu, Mircea. Soția acestuia, Loredana, plecată la fiul cel mare la București, urma să voteze tot la Roman, dar ceva mai târziu.
„Am votat cu gândul cel bun, așa cum am făcut de fiecare dată, pentru a ne încărca de energie pozitivă și noi și cei din jur. Am mers și de această dată la vot cu gândul ca România să-și păstreze direcția proatlantică, într-o situație geopolitică dificilă, cu război la graniță, cu o criză globală care de la o zi la alta parcă se adâncește. Avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de expertiză.
Avem nevoie de oameni care știu și pot, de oameni care și-au făcut studiile la timp și care au excelat în educație și în profesie, cu oameni care au demonstrat și au urcat, pas cu pas în carieră, cu oameni care nu și-au căutat primul loc de muncă în politică, ci au o carieră profesională redutabilă. Am votat cu gândul la o Românie prosperă și sigură”, a declarat primarul Romanului, Dan Laurențiu Leoreanu, președintele PNL Neamț.
Fostul viceprimar Radu Samson, proaspăt membru al Partidului România în Acțiune, care îl susține la prezidențiale pe Mircea Geoană și candidează pe un loc de parlamentar la Camera Deputaților și-a exercitat dreptul la vot la Secția 76 de la Colegiul Național Roman-Vodă, alături fiindu-i soția și fiica de doar câteva luni. „Am votat cu acel candidat care are experiența cea mai relevantă pentru funcția de președinte. Am credința că avem datoria de a ieși la vot pentru a se rezolva problemele acestei țări și nu cele individuale.
Indiferent cine va ieși președinte nu o să facă nici ca autobuzul să ajungă mai repede în stație, nici ca să se întâmple minuni în educație și nici ca sistemul de sănătate să asigure condiții mai bune, așa cum am auzit tot felul de promisiuni în campanie, pentru că nu asta e treaba președintelui. Treaba acestuia e să vegheze ca țara să fie bine guvernată și bine apărată într-un context geopolitic atât de complicat”, a declarat Radu Samson.
La Secția 76 de la Colegiul Roman Vodă, președinte Mădălina Dornescu, în listele permanente erau înscrise 1.129 de persoane, iar pe cele suplimentare 6. Prima persoană care a votat, la ora 07,02 a fost un bărbat de 50 de ani. La ora 09,00, la această secție își exrcitase dreptul la vot 29 persoane. Nu a existat nici o solicitare de urnă mobilă.
La Secția 100 de la Liceul cu Program Sportiv, președinte Gabriel Dascălu, sunt înscriși în listele permanente 1.001 cetățeni, iar pe cele suplimentare 11. Prima persoană care și-a exercitat dreptul la vot pe listele suplimentare, pe care au votat și membrii secției, a fost pompierul de la ISU însărcinat cu paza secției. Primul votant din exterior a ajuns la ora 07,09 și a fost un pensionar în vârstă de 70 de ani.
La această secție a fost cerută urna mobilă pentru a asigura dreptul al vot pentru 55 bolnavi din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman. Până la ora 09,20, la această secție votaseră 51 persoane. Sorin Cazan, fost consilier județean PMP, trecut de curând la PSDI (partidul lui Vanghelie) pentru a candida pe un loc la alegerile parlamentare din 1 decembrie, a votat împreună cu soția, Daniela, la una din secțiile care funcționează la Școala Carol I din cartierul Nicolae Bălcescu.
„Am votat pentru o schimbare radicală în România și pentru parcursul euroatlantic al țării, care se află într-o situație destul de delicată”, a spus Cazan. La Secția 90, de la Școala Carol I din cartierul Nicolae Bălcescu, a votat și președintele PSD Roman, Lucian Micu. Acesta a ajuns la la ora 09,45, însoțit de soție Anca și de fiica Laura, studentă la Iași. Cea de a doua fiică, Francesca, a votat la București, unde este studentă.
„Am ales calea sigură pentru Roman, Neamț și România. A fost o decizie ușor de luat pentru că am ales candidatu care a venit cu un proiect adevărat pentru țară. Îmi doresc pentru România un președinte pe profilul pe care l-am ales eu”, a declarat Lucian Micu. Întrebat fiind dacă nu este îngrijorat de numărul mic de tineri care au ieșit la vot, Lucian Micu, a spus că e încredințat că veni în a doua parte a zilei.
La Secția 457 Trifești, președinte Mădălina Mitrea, pe listele permanente erau înscrise 1.879 persoane, iar pe cele suplimenatre votaseră, la ora 13,00, alte 29 de persoane. Prima care și-a exercitat dreptul la votat a fost o pensionară de 60 de ani, care a declarat că vrea să-și ea de grijă de acestă îndatorire înainte de a merge la slujba de la biserică.
La ora 12,31, prezența la vot la Roman era de 19%, oră la care prin fața urnelor trecuseră 10.100 votanți. Purtătorul de cuvând al Poliției Neamț, inspectorul Ramona Ciofu, a comunicat faptul că a fost verificată o sezizare potrivit căreia barul de lângă Secțiile 95 și 94 de pe strada Ecaterina Teodoriu din Roman era deschis, dar s-a constatat că respecta cerința de a nu comercializa băuturi alcoolice.
-
Actualitate8 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Criza de personal din MAI: 6000 de pensionări în 2024 și un deficit istoric
-
Prima paginăo săptămână,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Eveniment2 săptămâni,
Sindicalismul în Poliția Română: în cătarea cercetării disciplinare
-
Actualitate2 săptămâni,
Vacanțe și zile libere în 2025: 205 zile cu tot cu sâmbete și duminici n
-
Actualitate2 săptămâni,
Tatiana Bălău aduce acasă Premiul de Excelență, purtând tradițiile românești până la Montreal
-
Actualitate2 săptămâni,
Fața și reversul săptămânii politice
-
Eveniment2 săptămâni,
Urmărit internațional arestat în noaptea de Revelion pentru crimă în Italia