Omul si legea

Încep sã sufãr de o infirmitate dobînditã în Occident: cred tot mai mult cã legea si procedurile juridice sînt create într-o lume democraticã tocmai pentru a-l proteja pe cetãtean de abuzuri si a-l pãzi contra infractorilor. Si asta se poate doar dacã legea, vorba lui Kogãlniceanu, „e tare“. Si dacã nu se aplicã discriminatoriu. Numai cã legea este fãcutã de oameni si, precum oamenii, poate fi de multe ori imperfectã. Putini prieteni întelegeau, cînd eram membru al Adunãrii Constituante, cã purtam o adevãratã piatrã de moarã pe umeri: cînd stii cã printr-o simplã ridicare de mînã poti determina soarta unei tãri pe termen îndelungat, simti cã povara depinde insuportabilã. Unii prieteni credeau cã mã fasolesc. Aveam totusi dreptate. Iatã, am votat si eu Legea privind securitatea nationalã si nu am bãgat de seamã cã existã acolo un articol care, interpretat stalinist, adica asa cum le place unor justitiari de la noi, poate trimite un nevinovat dupã gratii. Regret aceastã eroare. Faptul cã nu sînt jurist nu mã scuteste de rãspunderea moralã a votului dat pe o lege imperfectã, care a scandalizat presa în ultimele zile. Aici, în Apus, nu este mai putinã coruptie decît la noi, drept pentru care niste ministri au fost judecati si condamnati. Aici, ca si la noi, seful statului are pe rol un dosar suspendat, privind anii, ce coincidentã! cînd era primarul Capitalei. Multe sînt ca la noi, dar nu am auzit ca oamenii legii, indiferent cum s-or fi chemînd, sã calce procedurile cu dezinvoltura noastrã balcanicã. Desi procesele din „lumea mare“ dureazã cu anii si cu deceniile, nimeni nu calcã procedura, cãci procedura este LEGE!!! Si pînã la urmã se face dreptate. Dacã oamenii legii nu ar respecta procedurile, sanctiunea din partea poporului, prin Parlament, ar fi durã. Dacã un angrenaj al justitiei dã un verdict eronat, rejudecat la Curtea Europeanã, statul plãteste oalele sparte, dar persoanele implicate în eroare îsi pierd postul din justitie. Definitiv si irevocabil. Nu sînt avansati, în dauna statului. Astept cu detasare sfîrsitul spectacolului ridicol de la noi, cu combaterea coruptiei la nivel înalt prin emisiuni politizate, de televiziune, si începerea proceselor cu uriasele panamale, care au privat România de miliardele de dolari aflati acum cine stie unde. Procurorului care va instrumenta cel dintîi un asemenea caz meritã o statuie, ca Di Pietro, italianul cu „mîinile curate“. As cotiza si eu pentru monument, desi mã tem cã atunci voi fi de foarte multã vreme pe ceea lume.