Ochiul public: Metamorfozarea sarmalei în Belgia

Amîn putin introducerea la prezentarea în mai multe episoade a puternicei si influentei structuri a Comitetului Regiunilor, pentru cã, nefiind oricum vreo grabã (la cît de putin se cunoaste acasã despre CoR), sfîrsitul sãptãmînii trecute mi-a prilejuit o experientã neasteptatã. Mai putin a contat o sîmbãtã stricatã oficial, cît ratia de dezamãgire. Fusesem anuntati din timp de o invitatie generoasã primitã din partea organizatiei Operatiunea Satele Românesti (OSR). În douã week-end-uri succesive, în localitatea La Louviere, undeva aproape de Mons, urma sã se tinã un salon traditional de promovare a turismului. În principiu, OSR nu are nevoie de prezentare, dacã pornim de la cît de multe si bune au fãcut de-a lungul anilor pentru recuperarea si valorizarea satului românesc. Cum sînt cunoscuti ca o organizatie cel putin respectabilã, invitatia primitã urcase deja la rangul de provocare, mai cu seamã cã, pe lîngã oarece asistentã, ne puteam duce cu materialele noastre la standul lor, dedicat tãrii noastre. Sigur, nu mi-am fãcut iluzii cã voi da lovitura cu blidele si mãstile, pentru care am ceva inutile materiale de promovare. Si nici nu mi-am închipuit cã vor da belgienii buzna sã-mi strîngã mîna, iar eu sã le spun cã vin în Þinutul Muntelui Sfînt al Dacilor. Dupã o cãlãtorie de circa o orã, cu trenul, aveam sã fim recuperati din gara La Louviere de o doamnã simpaticã si foarte fericitã cã reusise sã procure cantitatea doritã de vin rosu românesc. Împreunã cu sarmalele, vinul promitea sã-si facã încã o datã datoria, exercitînd o clasicã atractie româneascã. Pavilionul expozitional, un fel de hangar cu mai multe „saloane“, e un spatiu generos, în care s-a gãsit loc inclusiv pentru o varietate de rulote si alte tipuri de case pe roti sau o firmã de comunicatii. Bãtaia cea mare era însã pe amenajãrile realizate de promotorii destinatiilor, traseelor turistice. Tejghele, neotarabe, tarcuri, miniterase sau combinatii ale acestora te îmbiau cu oferte turistice din toate colturile Europei. Direct, dar si prin agenti locali, erau reprezentate statiuni, localitãti si regiuni de maximã notorietate, în special din Franta, Spania si Italia. Desantul polonez si cel maghiar se asortau minunat cu insolita reprezentare a Bielorusiei. Risipa de materiale de prezentare si varietatea combinatiilor de servicii oferite erau cu adevãrat impresionante, dacã le raportãm la anvergura localitãtii de lîngã Mons. Standurile pentru degustãri si vînzãri de produse traditionale, alãturi de terase, creau un ambient cãlduros ce aruncã direct în comuna primitivã caraghioseniile suportate de noi, la Piatra Neamt, de Ziua Municipiului sau la un festival al berii. Plasat lîngã o usã de acces si vizavi de standul firmei de comunicatii, sectorul celor de la OSR cam cu avantajul pozitiei strategice avea sã rãmînã. La drept vorbind, ei îsi promovau propria afacere (ceea ce este de lãudat)!,anume o retea de turism rural, construitã cu migalã, despre care habar n-aveam. Un numãr de 27 de comune românesti sînt grupate în 12 trasee turistice, curat prezentate în singurul exemplar al unei brosuri tipãrite în conditii grafice exceptionale. Printre aceste comune – nici una din Neamt; de fapt Moldova contribuie doar cu douã localitãti, si acelea din Suceava. În rest, o hartã a României de pe vremea lui Pazvante, cîteva poze (unele alb-negru fiind din vremurile de glorie ale OSR!), multe pliante ale unei importante firme de transporturi internationale, diverse chitibusuri nesemnificative si niste ciudãtenii (de care mai bine se lipseau!) din portofoliul autoritãtii nationale de specialitate. Cu alte cuvinte, cît au adunat, atît au expus. Puteau sa-si vadã linistiti strict de afacerea lor, cu tot cu oferta de ceramicã, turt, bibelouri si tricouri cu Dracula, fãrã a acorda atentie si fondului, România adicã – poate le iesea mai bine. Cît timp destinatiile oferite sînt în România, e pãcat sã îi ignori, mi-am zis atunci, pe loc. Spre deosebire de altii, ei aduc, nu carã de la noi. Amabile si îndatoritoare, gazdele ne-au invitat spre final la o masã traditionalã româneascã. Vinul rosu a fost corect ales, sarmalele n-au apãrut nici azi si n-or sã fie nici sîmbãta viitoare. Portia de sarmale, promisa atractie a standului, consta de fapt dintr-o chiftea cît o mandarinã si ceva ce seamãna cu cartofii tãrãnesti. Dintr-o datã am realizat cã supa bosniacã, oferitã tot ca specialitate româneascã nu era o gresealã. Greseala a fost a noastrã cã ne-am lãsat înselati de marca OSR. Punem pe lista de contrafaceri si mergem mai departe.