Contactează-ne

Prima pagină

Oameni nenorociți de urgia flăcărilor. Incendii la Târgu-Neamț și Bodești FOTO

Știre publicată în urmă cu

în data de

Două nedorite incidente au provocat pagube materiale extrem de mari în gospodăriile unor nemțeni. Astfel, în dimineața zilei de 9 aprilie 2025, la ora 06:07,Cadrele ISU au fost solicitate să intervină în orașul Târgu-Neamț, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată pe strada 1 Decembrie 1918.

La locul indicat au fost alocate mijloace de intervenție profesioniste de la detașamentul din orașul de sub Cetatea Neamț (două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD) și poliție. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o locuință, atât la acoperișul cât și în interiorul acesteia.

Exista și posibilitatea propagării la o altă locuință aflată în imediata vecinătate, în aceeași gospodărie. Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar daunele suferite de proprietar  sunt mari, fiind afectat acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.

Au mai ars „tâmplăria din lemn aferentă unei ferestre și unei uși, plus bunuri din interiorul locuinței (articolele de mobilier, electrocasnice, documente, articole textile și obiecte de uz casnic). Efectul termic al curentului electric cauzat de un cablu electric defect a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a transmis ISU.

În seara zilei de 8 aprilie 2025, la ora 20:12, prin apel la 112 a fost anunțat un incendiu produs la o casă situată în satul Oșlobeni, din comuna Bodești. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la serviciul voluntar din comuna nemțeană, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și poliție.

La sosirea primelor echipaje, flăcările se manifestau generalizat, cu flacără deschisă, la acoperișul locuinței și la două anexe gospodărești din imediata apropiere. O femeie în vârstă de 83 de ani a fost evacuată de cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție.

Aceasta a fost asistată de echipajul SMURD deoarece a suferit un atac de panică. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul casei construit din lemn și acoperit cu plăci de azbociment pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.

Afectate de flăcări au mai fost două anexe gospodărești din lemn pe o suprafață de 50 de metri pătrați și bunurile din interiorul acestora.  De asemenea s-au deteriorat bunuri din locuință (aparate electrocasnice, obiecte de mobilier și alte materiale textile). Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending