O zi apoteotică: 10 Făurar 2025. România a scăpat de „Criza Iohannis” pentru a intra în „Criza Bolojan”. Ne mai facem bine?

Luni, 10 februarie 2025, în România, preponderent în Bucureşti, au avut loc cinci evenimente, aparent independente.

Primul eveniment – boicotul multinaţionalelor

Acest boicot a fost declanşat de candidatul la preşedinţie Călin Georgescu, care a propus ca în această zi, începând cu primele ore ale dimineții, românii, cărora le pasă, să boicoteze supermarketurile şi hipermarketurile care comercializează produse alimentare, dând astfel un semn că susţin producătorii autohtoni.

Un astfel de boicot nu a fost o iniţiativă originală a lui Călin Georgescu. La data respectivă, existau 13 state europene, printre care şi Croaţia, în care se experimenta acest tip de protest. Conform estimărilor oficializate, vânzările supermarketurilor şi hipermarketurilor din Croația au scăzut cu 53%, ceea ce a impus şi notabile scăderi de preţuri.

Cu prilejul acestui eveniment, am văzut cu toţii cum fel de fel de părerologi s-au pronunţat prin mijloace media sau mergând prin pieţe, susţinând că propunerea lui Georgescu a fost o idioțenie, ca şi elogiul acestuia adus apei. Dacă nu suntem limitaţi mental, putem constata că idioţenia este zestrea funciară a acestora părerologi. Boicotul s-a europenizat, nefiind doar un moft românesc.

Cu toate extravaganţele sale, acest Georgescu ne sugerează cum să ieşim din tiparele cotidianului, în care am rămas încremeniţi încă de pe vremea regimului comunist, când trăiam şi gândeam după şabloane, fără a observa că orice monedă are şi o a doua față. A boicota multinaţionalele este un exerciţiu democrat, nu o idioţenie cum susţin globaliştii.

Oare o idioţenie nu a fost și mişcarea soroșistă din Piaţa Victoriei, în acel fatidic 10 august 2018, unde se scanda în cor „Cine nu sare, ia condamnare!”?. A fost considerat un moment înălţător, până când zilele acestea am aflat că a fost doar o porcărie organizată de nişte ONG-uri finanţate la greu de Soroș din banii USAID-ului.

Al doilea eveniment – protestul „spontan” anti-Georgescu

Protestul a fost organizat în Piaţa Victoriei, prin filiera sponsorizată a USAID-ului rezidual din România, după desfiinţarea acestuia în SUA de către Trump. La acest protest, circa 2.000 de oameni au manifestat paşnic, sub supravegherea jandarmilor, împotriva boicotului declanşat de prezidenţiabilul Georgescu, aceştia declarându-se activiști ai protecţiei profiturilor multinaţionalelor, realizat de pe urma invadării pieţelor româneşti cu produse de origine străină.

În subsidiar, acest boicot nu viza numai susținerea producătorilor autohtoni, ci atenţiona şi guvernul asupra unui lucru foarte cunoscut de altfel, dar ignorat din varii interese. Era vorba despre sursele bugetare ale României, printre care ar trebui să se regăsească şi impozitul pe profit al multinaţionalelor. Numai că multinaţionalele nu prea au profit, acestea specializându-se pe exportul profitului.

Dacă profitul multinaţionalelor nu s-ar exporta, Bugetul României ar fi mai substanţial. În Parlamentul României au fost depuse, de-a lungul perioadelor legislative, proiecte de legi vizând impozitarea multinaţionalelor după venit, nu după profit, dar toate aceste proiecte au fost respinse sistematic, în spirit „pro-european”.

Aceste aspecte reprezintă latura pozitivă a boicotului respectiv. Pentru că există şi o latură negativă, care impune o mai înţeleaptă abordare, dar nu demonizarea boicotului sau interzicerea acestuia.

Al treilea eveniment – suspendarea preşedintelui

O procedură a fost declanşată în Parlament pentru suspendarea aşa-zisului Preşedinte al României. Şedinţa de dezbatere în Parlament a acestei proceduri a fost programată pentru ziua de marţi 11 februarie. La această şedinţă trebuia să participe şi Klaus Iohannis.

Urma să-şi susţină argumentele pentru care şi-a prelungit abuziv mandatul şederii la Cotroceni. O astfel de umilinţă, de a da socoteală în fața Parlamentului, pentru Klaus Iohannis ar fi fost de nesuportat, preferând să demisioneze, o umilinţă ceva mai suportabilă, scrâșnind doar din dinţi.

Al patrulea eveniment – decorarea unor membri ai CCR

Acest eveniment, care a şocat într-adevăr întreaga suflare de bun simţ din România şi Diaspora s-a petrecut la Cotroceni, unde Klaus Iohannis a decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler trei membri ai Curţii Constituţionale, pentru merite de excepţie. Aceştia sunt Marian Enache – preşedinte; Livia Stanciu – membru şi Varga Atila – membru.

Decorarea celor trei judecători CCR poate fi asimilată, fără echivoc, ca un gest de recunoştinţă din partea lui Iohannis pentru decizia CCR din 6 decembrie 2024, de anulare a alegerilor prezidenţiale şi de prelungire a mandatului său, toate având tangenţe cu o Constituţie paralelă. Pentru cei care o mai ţin langa cu privire la prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis şi susţin că decizia a fost corectă, merită să le mai citim odată Constituţia României.

Art.81 alin. (4) – „Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate”. Art.83 alin. (1) – „Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se execută de la data depunerii jurământului”. Art. 83 alin. (3) – „Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit prin lege organică în caz de război sau de catastrofă”.

Chiar şi un neofit ar putea constata că, în cazul prelungirii mandatului preşedintelui, aceasta nu este în atribuţiile CCR, iar România nu a fost încă afectată de vreun război sau de vreo calamitate. Deşi putem fi mulţi de acord că pentru România, Iohannis a fost o calamitate şi nu a lipsit mult să avem şi un război româno-român. Asta o fi avut în vedere CCR, când a decis prelungirea mandatului lui Iohannis?

Al cincilea eveniment – demisia lui Iohannis

A fost evenimentul declanşat de Klaus Iohannis, când a anunţat de la Cotroceni că s-a decis să părăsească în sfârşit sediul preşedinţiei. În aroganţa sa, Klaus Iohannis şi-a intitulat anunţul ca „demisie”. Anunţul demisiei sale a fost un gest de sfidare şi dispreţ, echivalent cu gestul aruncării paltonului pe cupola maşinii.

Aroganţa să nu a putut asunde furia că-şi dă demisia, pentru a evita de a fi suspendat de Parlament şi apoi demis de către popor prin referendum, cu consecinţele de rigoare. Demisia lui Klaus din aşa-zisă funcţie de Preşedinte al României, a fost o aiureală care trebuia să fericească poporul român, dar în realitate a fost bomba care a aruncat în aer şi ce mai putea funcţiona bine în România.

În motivarea demisiei sale, Klaus Iohannis a subliniat apăsat că pleacă cu conştiinţa împăcată, că nu a încălcat niciodată Constituția. Aici trebuie să-i dau dreptate, convins că nu putea încălca Constituția când n-o cunoştea decât prin consilieri. Dacă a citit vreodată din Constituţie, a citit pe sărite, cum a fost cazul cu articolul 83.

Întorcându-ne la manifestaţia de contestare a boicotului, care avea loc în Piaţa Victoriei, am constatat cu uimire că anunţul demisiei lui Iohannis a fost momentul deturnării scopului manifestaţiei, când a fost reluat sloganul de la căderea lui Ceauşescu „Ole, Ole, Iohannis nu mai e!”, scandat de cei prezenți în piaţă. Ulterior, în piaţă au avut loc busculade şi conflicte cu jandarmii, dublate de încercări de intrare în clădirea guvernului, ceea ce era pe cale să ne amintească de acel 10 august 2018. Asistența din piață a considerat firesc să-i ceară public demisia şi lui Marcel Ciolacu.

Performanţele de neegalat ale lui Klaus Iohannis

Prin actul sau din 10 februarie 2025 Klaus Iohannis va intra în Istoria României, ca primul preşedinte care pleacă din funcţie prin demisie. Totodată, Klaus Iohannis a fost preşedintele care a lansat cele mai multe proiecte de ţară, dar toate ratate.

Klaus Iohannis, a fost preşedintele care a lăsat în urmă o ţară dezbinată, scufundată în cea mai gravă criză politică şi nebăgată în seamă de nimeni. Klaus Iohannis a promis o Românie normală şi ne lasă împrăştiaţi printre baricade. Ne lasă uniţi doar în ostilitate.

Este primul preşedinte european care a anulat nişte alegeri, singurele care s-au desfăşurat corect, anulând astfel 9,2 milioane de voturi exprimate și trimițând acasă 14 candidaţi. Recent, dinspre Casa Albă a venit ştirea oficială, ca o bombă, că nu Rusia, ci administraţia Biden s-a implicat în alegerile din România. După o aşa ştire, CCR tace mâlc, iar ministrul de Interne, Cătălin Predoiu umblă după cai verzi pe pereţi ca să combată fascismul.

Chiar am ajuns de râsul lumii. Klaus Iohannis este singurul preşedinte care s-a autopropus în mai multe funcţii internaţionale şi a fost refuzat sistematic, făcând astfel România de râsul lumii. El este președintele care a susţinut că doar cei are i-au cerut suspendarea au făcut România de râsul lumii.

A susţinut, cu argumente greu de înţeles, că „suspendarea sa este un demers inutil, nefondat şi păgubos”. De parcă prestația sa la Cotroceni, timp de mai mult de zece ani, a fost altceva decât inutilă şi păguboasă. Klaus Iohannis a fost preşedintele a cărui prezenţă la Cotroceni a reprezentat pentru România o criză în formă continuată, culminând cu întrebarea sa retorică de la sfârșitul mandatului „Și eu ce fac?”.

La care și-a răspuns singur: „Rămân președinte în continuare?”. Nici Traian Băsescu nu a realizat o astfel de performanță. După cavalcada de reproşuri la adresa românilor, că nu l-au apreciat la justa sa valoare, Klaus Iohannis şi-a încheiat discursul apoteotic „Pentru a scuti România de criză, demisionez!”

Paradoxal, dar cu acest final, citit de pe prompter, Klaus Iohannis şi-a caracterizat singur întreaga activitate. Recunoaşte că el a fost principala criză a României şi în nobleţea lui a hotărât să-i pună capăt, demisionând. România avea toate şansele să scape mai repede de „Criza Iohannis”, dacă acesta demisiona pe 21 decembrie.

Și dacă CCR nu ar fi dat lovitura de stat din 6 decembrie, cu care ne-a făcut de râsul lumii. Spre ghinionul nostru, această şansă a fost ratată, iar România „a scăpat de dracu şi a dat peste taică-su”, adică am scăpat de „Criza Iohannis ” şi vom intra în „Criza Bolojan” care, nu vreţi să ştiţi, va fi mult mai gravă. Este ca o săritură din lac în puț. Nu ne mai facem bine?