Contactează-ne

Cultural

O viaţă în slujba valorilor morale – „Interviu“ cu… Tata

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pe 18 martie, comemorăm dispariţia prematură a unuia dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi oameni de cultură romaşcani – Constantin Bârjoveanu. Şcoli şi grădiniţe păstrează picturile sale vesele care îi încîntă pe cei mici, biserici din cîteva comune din preajma Romanului poartă mesajul său pictural de suflet, bibliotecile unor concitadinii s-au îmbogăţit cu harul său scriitoricesc, cu umorul şi satira inconfundabile ce poartă marca înregistrată „Pisălogul“, aşa cum semna cronicile din „Gazeta de Roman“, hebdomadar al cărui director am fost, mulţi ani.

Pe 26 martie ar fi împlinit 87 de ani. Echipa „Monitor“ îi dedică lui Constantin Bârjoveanu, „In memoriam“, materiale care să prezinte celor care l-au cunoscut, dar şi generaţiei actuale, informaţii despre personalitatea unui mare artist. Poet, pictor, grafician, caricaturist, pamfletar iscusit, Constantin Bîrjoveanu ne-a lăsat o operă trainică. Elev al titanilor Corneliu Baba şi Dan Hatman, a debutat împreună cu „Doamna Acurelei Româneşti“, nemţeanca Iulia Hălăucescu,într- o expoziţie colectivă, în 1962, alături de pictorii Ştefan Hotnog şi Petru Popescu, la Piatra Neamţ.

În „Gazeta de Roman“ a ţinut rubrica „Cronica pisălogului“,cîţiva ani, cronicile sale fiind însoţite de caricature ilustrative. A fost profesor de esperanto trei ani, a activat la cenaclul literar „Panait Muşoiu“, poeziile sale fiind adunate în volumul „Pegasul dă cu… copita“. Fiica sa, Irina Bârjoveanu-Vladu, profesor la un cunoscutcolegiu din Reşiţa, a realizat un interviu imaginar cu marele artist, ca un omagiu adus acestuia după două decenii. (Flora ORDEAN)

Povestea unei vieţi – Interviu cu Tata

EU: Să începem cu anii copilăriei. Ce amintiri ţi-au rămas de neşters în memorie? Constantin Bârjoveanu: Greu de spus, că sunt un noian… (oftează). Tatăl meu a murit în război, cînd eu aveam 3 ani şi frate-miu 5, iar bunică-ta ne-a crescut singură, pe mine şi pe unchiu-tu’ Mihai, deci amintirile mele sînt mai mult cu ea… (visător, cu ochii albaştri scrutînd un orizont imaginar sau o galerie de tablouri ale copilăriei). Era croitoreasă, draga mea mamă şi veneau cucoanele să-şi coase la ea; avea mîini de bijutier, aşa frumoase lucruri făcea, şi lucru de mînă, şi milieuri, şi broderii, (mă priveşte blând) doar ştii şi tu, că şi tu ai ucenicit cu ea. Trudea toată ziulica, mai făcea curat şi spăla rufe la chiaburime şi ne-a insuflat şi nouă dragostea de muncă. De la ea am înţeles că odihna după muncă se face tot prin muncă. (Ridică un deget: ştiu că urmează o povaţă!) Nimic durabil nu se cîştigă uşor, ci doar cu trudă; gustul reuşitei e mai bun cînd ştii cît de greu a fost să ajungi la final. (Căzînd iar în visare…) Bunică-ta a fost o femeie firavă, dar cu o voinţă de oţel; avea un temperament exploziv, era şi bună şi dură. (Rîde vinovat)… Îmi aduc aminte că ieşeam cu băieţii la o miuţă, în obor, să tot fi fost la vreo 200 de metri de casă şi cînd striga din ogradă „Titiiii!!“, era musai s-o aud şi într-o clipită să fiu acasă, că de nu, vai-ş-amar de pielea mea! Chiar dacă mînia ei era ca o ploaie de vară, în clipita aceea privirea ei te despica.

EU: În afară de bunica, ce persoane au fost importante în copilăria ta?

C.B.: Cel care mi-a influenţat viaţa foarte tare a fost Moş Nica Bratu, de peste drum de noi. Nu era bogat, dar era un om citit. Fusese dascăl la viaţa lui; avea în pod o grămadă de cărţi, cărţi bune, că pe vremuri era puţin, dar bun. Şi mai avea o grămadă de reviste şi ziare, în pod, pe nişte rafturi de lemn: „Orizonturi“, „Furnica“, „Bilete de Papagal“, „Haplea“, „Gazeta Ilustrată“, „Curierul Românesc“. Şi aveau desene tare frumoase şi poezii nemaipomenite. În „Furnica“ l-am descoperit pe George Ranetti şi cred că stilul lui m-a influenţat mai tîrziu… (Ochii mari şi albaştri i se aprind; face o pauză,apoi continuă) Îmi amintesc – să fi avut vreo 14 ani – am văzut la Moşu „Micul prinţ“: am citit-o cu nesaţ! O luam ca pe o carte de aventuri; tîrziu, la maturitate, mi-am dat seama că, de fapt, era o povestire filozofică. Mi-au plăcut şi ilustraţiile: erau în acuarelă (pe urmă am aflat că erau desenate chiar de autor). (Ridică sprîncenele stufoase, cu regret). Eu nu avusesem decît creioane colorate, primite de mama de pe la cucoane… (Scutură capul, ca trezit din visare). Acolo, la Moş Nica Bratu îmi petreceam cea mai mare parte din timp; ştia şi mama, dar, cînd striga „Tiiitiiiii!!“, tot într-o fugă veneam acasă. (Rîde)

EU: În 1944 a fost Insurecţia Armată. Ce amintiri ai din timpul derulării evenimentelor de atunci?

C.B.: (Încruntîndu-şi sprîncenele; privirea ascuţită împunge zarea, ca un vîrf de baionetă) Nemţii, cînd s-au retras din calea ruşilor cu care ne aliaserăm, au fost oameni buni: dădeau bomboane la copii şi, pentru un blid de mîncare, tăiau lemne, scoteau apă, reparau un acoperiş, ce era nevoie… Dar, cînd au venit din urmă ruşii, ăştia au făcut prăpăd. (Se vede nervozitatea din privire; strînge din dinti ,din pumni, îşi îndreaptă spatele, de parcă ar vrea să dea piept cu un inamic nevăzut). Ăştia au furat tot ce au găsit în cale: găini, porci, cai. Nouă ne-au luat cu japca până şi cloşca de pe ouă; nu luau mere, rupeau crăcile cu totul; cotrobăiau prin cămările oamenilor şi le goleau…(Închide ochii şi spune, aproape şoptit, făcînd un gest de alungare a gîndurilor). A a fost un coşmar… Iar după aceea, au venit seceta şi foametea din ’46…

EU: Hai, să ne amintim ceva frumos: care au fost persoanele din şcoală, din viaţa ta, care ţi-au modelat ori ţi-au influenţat alegerile?

C.B.: (Adunîndu-şi sprîncenele a aducere aminte). Şcoala primară am făcut-o la nr. 2. Mi-o amintesc pe învăţătoarea mea: a văzut ce repede desenez şi ce răbdare am la detalii, încît mereu îmi dădea ceva să fac pentru clasă. Asta m-a făcut să mă simt util şi să-mi dea încredere în mine. Apoi, am mers la Gimnaziul de pe lîngă Liceul Industrial pentru băieţi: trebuia să învăţ o meserie, să o ajut pe mama. Aici mi-am dat drumu’ la mînă: desenam pe orice, pe caiete, pe foi, (rîde) pînă şi pe dosul biletului de autobuz. Simţeam furnicături în vârful degetelor şi ştiam că trebuie să desenez ceva. Cele mai… ofertante materii au fost botanica, zoologia şi anatomia. Cel puţin anatomia m-a pasionat mult; caietul de lucrări pe care l- am facut mai tîrziu se află acum în arhivele Facultăţii de Medicină din Iaşi. Şi tot anatomia m-a ajutat în portretistică şi în picturile religioase pe care le-am făcut după pensionare. Dar, să mă întorc la şcoli… Ufff! În ’49 am intrat la Şcoala profesională pentru băieţi, că aşa era pe atunci, separate fetele de băieţi, nu ca acum… Atunci am avut o profesoară care mi-a văzut schiţele şi care mi-a făcut rost de vopsele în ulei; ea m-a încurajat şi am pictat primul meu tablou: „Balta de la Cimitirul Evreiesc“. Şi tot la stăruinţele ei, m-am înscris, în ’52, la Şcoala de Arte Plastice din Iaşi. Am avut în viaţa mea alte două personalităţi care m-au determinat să mă dedic trup şi suflet artelor plastice: maeştrii Corneliu Baba şi Dan Hatmanu. Mai tîrziu, prin ’55, am fost luat în armată şi în cei trei ani am exersat ca portretist… (Rîde)… Am dus-o bine în armată! Mai mult pe la bucătărie stăteam şi le desenam portretele… (Face pauză, semn că sapă prin amintiri.). După ce am cunoscut-o pe maică-ta, mi-am dorit să aflu şi alte aspecte ale artei, aşa că, din ’62 pînă în ’65, am făcut Şcoala Populară de Artă la Bacău, unde m-am specializat ca artist plastic – decorator vitrinier. Dar secretul (ridică un deget,deci ştiu, urmează povata) stă în studiu, mult şi intens, în munca făcută cu sufletul, cu inima.

EU: Cînd ai început să cochetezi cu Euterpe, muza poeziei lirice?

C.B.: (Faţa i se destinde într-un zîmbet larg, semn că se simte în largul său) Nu numai cu ea, ci şi cu Erato şi Calliope. Ca orice adolescent romantic, am început să combin cuvinte pe la 13-14 ani. Citeam la Moş Nica Bratu multe poezii. Spuneam mai-nainte de George Ranetti: stilul lui m-a influenţat, m-am încăpăţînat să cred că pot scrie poezii. Şi am scris, la început, catrene stîngace, apoi mi- am dat drumu’. În ’71 am debutat la Cenaclul literar „Panait Moşoiu“, acum de-i zice „Cezar Petrescu“, cu o poezie care era dedicată mamei tale… (Visător, privid spre teiul înflorit de la fereastră). „Dorul meu care te cîntă/ trage consecinţele/ Foc nestins ce înfierbîntă/ inimile, minţile/ Vis de aur din altarul / revărsării zorilor,/ Farmec dulce ca nectarul/ din pocalul florilor…“ (Brusc, ca trezit din visare). Ştii că am cucerit inima maică-tii cu un poem? Bine… şi cu flori… (Rîde, îi rîde gura ,îi rîd ochii, şi o căldură teribilă revarsă din ochii lui mari,albaştri, sub sprîncenele stufoase. Brusc, devine serios). De la bunică-ta mi-a intrat în sînge odihna activă şi creatoare, de aceea scriam în fiecare zi. Ziua serviciu, după-masă pictură şi seara poezie, cam aşa s-au derulat zilele, dar nici o zi nu era ca cealaltă. Am tot scris… Aş fi vrut să reunesc cele mai frumoase poezii într-un volum, „Pegasul dă cu copita“, am pregătit totul în manuscris, dar… (Pleacă privirea, probabi să nu-i văd lacrima din ochi).

EU: Se cunoaşte conduita ta de ziaris tpamfletar. Cum a început colaborarea ta cu „Gazeta de Roman“?

C.B.: (Zîmbete, ţintindu-mă cu privirea de om hîtru, pus pe şotii). Au fost frumoase vremurile acelea… (visător). La sfîrşitul lui ’90, Puiu Costea a pus bazele ziarului. Şi-mi zice, într-o zi: „Nea Costică, bre, treci şi pe la ziar: îţi dau matale o rubrică de tabletă şi scrii matale ce vrei şi cum vrei, că ştiu c-o să iasă bine“. Şi da, „Cronica Pisălogului“ mi-a venit ca o mănuşă: aveam inspiraţie şi fiecare tabletă – pamflet era „un caz“ tratat cu ironie şi umor. Dar aveam şi moment în care pana mă trăda: intram în panică, eram lefter de idei. Cîte sugestii mi-ai dat, mai ştii? M-ai salvat de multe ori şi am putut să duc la redacţie crîmpeie de viaţă adevărată.

EU: Ai fost şi profesor de limba esperanto la Cercul de Esperanto de la Biblioteca Municipală. Cum ai ajuns practicant de esperanto şi de unde ideea acestui cerc la care ştiu că ai avut extrem de mulţi cursanţi, de toate vîrstele? Cum ţi s-a părut să fii dascăl?

C.B.: (După o mică pauză în care zîmbeşte cald, cu ochii căutînd prin amintiri îndepărtate, scrutînd depărtări temporale). Prin ’58 era o revistă săptămînală, tare interesantă, Rebus se chema şi eram abonat la ea. A apărut un articol despre Zamenhof, creatorul acestei limbi, un polonez de origine evreu. Esperanto s-ar traduce prin „cel care speră“. Dorinţa (…).

Irina BARJOVEANU-VLADU

(Continuarea acestui interviu imaginar va fi într-o ediţie viitoare a cotidianului Monitorul de Neamţ şi Roman)

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Irina Barjoveanu Vladu

    17 martie 2021 at 8:15 PM

    Multumesc din suflet,tuturor persoanelor implicate in publicarea acestui remember al celui care a fost,pentru mine cel mai iubit dintre pamanteni,iar pentru comunitate -o personalitate plurivalenta,placuta, inventiva,solicitata si dornica sa ajute. Realizarea acestui „interviu” mi s-a parut initial o idee extraordinara,dar nu credeam ca va fi si extrem de dureroasa… Sunt fericita ca am reusit sa duc la bun sfarsit acest proiect de readucere in memoria romascanilor mei, a celui care s-a numit ,simplu, Nea Costica-Pisalogul !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Ana are mere … pentru zimbri, o nouă ediţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Parcul Natural Vînători-Neamţ a lansat, ca în fiecare toamnă, un concurs adresat şcolarilor ■ copiii sînt invitaţi să aducă fructe, legume şi cereale pentru zimbri, iar în schimb vor avea acces gratuit în Centrul de vizitare ■ clasa care va aduce cea mai mare cantitate de furaje va fi răsplătită cu rechizite ■

Romsilva – Parcul Natural Vînători-Neamţ (PNVN) a lansat o nouă ediţie a concursului intitulat Ana are mere…pentru zimbri, adresat şcolarilor. Ca în fiecare toamnă, copiii sînt îndemnaţi să contribuie la hrana legendarelor mamifere cu fructe, legume de sezon sau cereale. Drept răsplată, pe perioada campanie vor avea acces gratuit la Centrul de vizitare, iar clasa care va dona cea mai mare cantitate de furaje va beneficia şi de un premiu special din partea organizatorilor, constînd în rechizite pentru toţi elevii. Competiţia se va încheia pe 30 noiembrie.

,,Implică-te, contribuţia ta este importantă!”, este îndemnul adresat copiilor de către iniţiatorii concursului, care pun la dispoziţia cadrelor didactice numărul de telefon 0233206001, pentru o bună organizare. Scopul campaniei este de a suplimenta hrana zimbrilor liberi şi a celor din ţarcul de aclimatizare cu aşa numitele suculente, gen mere, pere, cartofi, sfeclă furajeră, dovleci, pentru a le asigura mamiferelor vitaminele necesare şi a le întări pentru iarnă.

Nu sînt de neglijat nici ştiuleţii de porumb, boabele de grîu, orz, ovăz, secară şi altele asemenea care, înainte de intrarea în sezonul rece, constituie un excelent supliment pentru zimbri. Prima ediţie a concursului „Ana are mere…pentru zimbri!” s-a  desfăşurat în anul 2013 şi s-a încheiat cu circa o tonă de furaje adunate. La a doua, din 2014, au fost colectate circa 4 tone.

În anul 2015, şase tone de suculente şi cereale donate de elevi au făcut deliciul turmei de zimbri de la Vînători-Neamţ. În 2016, au fost implicate15 unităţi de învăţămînt, prin intermediul a 48 de clase care au donat în total 4.545 kilograme de furaje. În 2017, 13 unităţi de învăţămînt(12 din judeţul Neamţ şi Şcoala Gimnazială Bogdăneşti -Suceava) au donat în total 4.477 kilograme de furaje.

În 2018, aşteptările organizatorilor au fost cu mult depăşite, ediţia fiind una a recordurilor: cea mai mare cantitate de furaje colectate – 15,4 tone; cele mai multe unităţi de învăţămînt implicate – 19; cei mai mulţi participanţi – peste 2.000 de elevi şi cadre didactice. În 2019, la campania ,,Ana are mere…pentru zimbri” au luat parte 11 unităţi de învăţămînt care au donat în total 8.687 kilograme de furaje, iar anul trecut, de la clasele ce au reprezentat şapte şcoli s-au strîns 1.620 kg furaje.

Inginera Elena Curea, unul dintre membrii echipei Parcului, ne spunea, la o ediţie anterioară, povestea acestei campanii, care a crescut de la un an la altul:,,Totul a început ca o joacă la începutul toamnei anului 2013, cînd în ţarcul de aclimatizare de la Vînători a văzut lumina zilei un viţel de zimbru. Copiii  de la şcolile din zonă s-au grăbit să vină să-l vadă şi s-au întrecut în a-i găsi un nume cît mai potrivit.

Atunci am decis ca cei care vor aduce simbolic un măr pentru zimbrişor vor vizita gratuit zona Centrului de Vizitare şi vor avea posibilitatea să lase la plecare o propunere de nume. Am botezat-o astfel pe Rozana(după Ozana lui Creangă) şi după două luni în care am primit sute de vizitatori, aveam colectată circa o tonă de furaje pentru zimbri. Am decis astfel să organizăm anual campania şi să recompensăm clasa care aduce cantitatea cea mai mare de furaje”.

Citește știrea

Actualitate

Iată care-i cea mai veche fotografie a Cetăţii Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ cea mai veche fotografie a cunoscutei fortăreţei medievale datează de mai bine de 130 de ani ■ a fost realizată în anul 1885, de către Carol Popp de Szathmari ■

Cetatea Neamţ, fortăreaţa medievală de pe Culmea Pleşu, care străjuie de veacuri urbea de la malurile Ozanei „cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul“, este unul dintre cele mai vizitate obiecive turistice din ţinutul de la poalele muntelui Ceahlău. Şi pentru ca cei care-i trec pragul să-şi amintească de ceva mai deosebit decât banalele fotografii între zidurile fortificaţiei, muzeografii nemţeni propun expoziţii tematice. În această vară, specialiştii de la Muzeul Cetatea Neamţ, parte componentă a Complexului Muzeal Naţional Neamţ, au invitat la vizualizarea expoziţiei foto-documentare „Cetatea Neamţ în imagini vechi“, al cărei vernisaj a avut loc pe data de 2 iulie 2021, chiar în timpul manifestărilor organizate cu prilejul zilelor obiectivului istoric. Şi pentru ca exponatele să poată fi văzute de câţi mai mulţi turişti, organizatorii au decis ca ea să fie deschisă până la sfârşitul lunii septembrie.

„Expoziţia reuneşte diverse reprezentări ale monumetului – schiţe, litografii, cărţi poştale şi fotografii datate în secolele XIX – XX, identificate prin munca şi dăruirea specialiştilor noştri în cadrul colecţiilor Complexului Muzeal Naţional Neamţ, Institutului Naţional al Patrimoniului, Academiei Române, Arhivelor Naţionale din Iaşi, Neamţ şi Caraş -Severin, Arhivelor oraşului Freiburg (Germania). O parte consistentă a materialului prezentat face parte din colecţia deţinută de colegul nostru, Maftei Iulian. Vă aşteptăm cu drag la Cetatea Neam!“, aratau curatori ai expoziţiei, Vera Stigleţ şi Iulian Maftei.

În acest moment există mai multe fotografii de circa sau peste o sută de ani, care ilustrează obiectivul militar, cea mai veche îi este atribuită lui Carol Popp de Szathmari, fiind realizată în anul 1885. „Respectiva fotografie se află în colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi şi am obţinut permisiunea să o valorificăm ştiinţific“, a declarat Vasile Diaconu, directorul Muzeului Târgu Neamţ din cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamt, membru al Comisiei Naţionale de Arheologie.

Fotografia de acum 136 de ani

Iată şi cum este „prezentată“ fotografia pe http://dspace.bcu-iasi.ro/ – Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi: “Neamtu Ruine Szathmari – 1 fotografie: alb-negru; 11,3×10 cm. Rotunjită la colţuri, încadrată într-un chenar desenat în tuş negru, caşerată pe carton preşpan de dimensiuni 21,6 x 15,2 cm, numerotată de mână în colţul din stânga sus al cartonului, cu cerneală neagră, titlul scris de mână cu cerneală neagră pe o linie punctată sub fotografie, numele fotografului (Szathmari) tipărit sub fotografie, în colţul din dreapta jos, ştampila cu albastru «Biblioteca Centrale din Jassi – Romania» în colţul din dreapta sus al fotografiei.

Face parte din Privelişti din România“. Carol Popp de Szathmari (11 ianuarie 1812 Cluj – 3 iunie 1887 Bucureşti) a fost un pictor şi grafician din Transilvania, recunoscut ca fiind primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Român şi unul dintre primii zece fotografi din Europa. Un timp a studiat pictura la Roma şi Viena, iar din 1843 a activat la Bucureşti. A călătorit intens în ţară, dar a ajuns şi în China şi Siberia. În perioada 1860-1870 a publicat un volum cu 100 de fotografii. Szathmari a realizat primul reportaj foto de război din lume în timpul Războiului Crimeii. Graţie acestuia, este recunoscut cunoscut ca primul foto-jurnalist de război. A deţinut un atelier de fotografie lângă Podul Mogoşoaiei, vis-a-vis de Biserica Sărindar.

În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele şi activitatea fotografică, medaliile fiind acordate de regina Angliei, împăratul Austriei, împăratul Napoleon al III-lea şi regele Spaniei. Tot Carol Popp de Szathmari a mai surprins fortăreaţa muşatină şi într-o pictură intitulată „Vizita lui Carol I la Cetatea Neamţului, care este datată 1868. Este un ulei pe pânză, cu dimensiunea de 0,970 x 1,290 m, aflătă la Muzeul Naţional de Artă al României. În prim plan este suita regală pe malul Ozanei, care se îndreaptă spre cetatea de pe versant, în fundal fiind siluetele munţilor şi cerul.

„Un lot de fotografii necunoscut cu Cetatea Neamţ“

Recent, alte fotografii care au în prim plan Cetatea Neamţ au fost puse în circuitul ştiinţific şi nu numai în urma cercetărilor efectuate de Cătălin Nicolae, de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan Bucureşti şi ale lui Vasile Deaconu. Este vorba despre un set de 12 fotografii, datate în primul deceniu al sec. XX şi care prezintă aspecte inedite din interiorul. Ele au constitituit tema unui studiu, realizat de cei doi arheologi amintiţi, care a fost publicat pe www.academia.edu, titlul fiind „Un lot de fotografii necunoscut cu Cetatea Neamţ / An unknown set of photos of the Neamţ Fortress“.

„Deşi de la jumătatea secolului XIX au fost realizate un prim plan al Cetăţii Neamţ şi câteva litografii, abia la sfârşitul secolului XIX s-au făcut şi primele fotografiiale acestui monument medieval. Din datele cunoscute de noi, primele cadre fotografice în care apare fortificaţia muşatină de lângă Târgu Neamţ sunt cuprinse în lucrarea lui Karl A. Romstorfer (Romstorfer, 1899). În 1901, fotograful Alexandru Antoniu realizează Albumul Judeţului Neamţ, care cuprinde 65 de imagini reprezentative ce înfăţişau diverse edificii laice şi ecleziastice, printre care pot fi observate şi două imagini cu Cetatea Neamţ, văzută din exterior“, se precizează în studiul menţionat. De menţionat că nişte cărţi poştale cu imagini ale cetăţii au circulat în perioada antebelică, iar în cea interbelică, alte fotografii au fost realizate de elveţianul Adolphe A. Chevallier, fiind publicate într-un articol semnat de Constantin Matasă, un preot pasionat de arheologie, de activitatea căruia se datorează fondarea Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ.

Adolphe A. Chevallier (7. 11. 1881, Branar, Neamţ – 23. 04. 1963, Baden, Elveţia) s-a născut într-o familie cu şase copii, el fiind unicul băiat. Tatăl, Adolf, era un elveţian venit în România ca specialist în exploataţii forestiere, chemat fiind de către regele Carol I, iar mama, Smaranda Vasiliu, era româncă. Adolphe a studiat arta fotografică la Lausanne. Pe 12 decembrie 1921 obţine brevetul de fotograf (furnizor) al Curţii Regale Române, iar un an mai târziu îşi deschide un atelier fotografic în Piatra Neamţ. Chevallier este autorul unor portrete ale Reginei Maria, realizate în vizitele acesteia la Bicaz, unde se afla reşedinţa Domeniului Coroanei. Tot pentru Casa Regală, a mai fotografiat pe Ferdinand, pe generalul Berthelot în mijlocul ofiţerilor, sau pe George Enescu.

Cetatea, vremuri de glorie şi decădere

În decursul veacurilor, diverse surse istorice pomenesc de fortăreaţa ridicată pe culmea Pleşu, din ele rezultând că a avut perioade faste şi nefaste, construcţia ei realizându-se în contextul sistemului de fortificaţii din Moldova spre sfârşitul secolului al XIV-lea, odată cu apariţia pericolului otoman, dar avea rol de apărare şi în caz de atacuri ale tătarilor, ungurilor sau polonezilor. La pierderea importanţei cetăţii au fost şi acţiunile umane, unele mai mult sau mai puţin conştiente, de certitudine fiind faptul că prin anii 1800 era o ruină, după ce a fost distrusă intenţionat din voinţa puterilor străine, care ce aveau interese în Moldova sau după ce piatra zidurilor a fost folosită la construcţia de case sau beciuri.

Odată ce otomanii şi-au extins dominaţia în ţările Române, impunând domni care le erau supuşi. Alexandru Lăpuşneanu, în a doua domnie (1564 – 1568), la solicitarea sultanului este obligat să dărâme toate cetăţile. Cu excepţia Hotinului, toate fortificaţiile au fost incendiate şi distruse, cronica spunând: „Alixandru vodă făcându pre cuvântul împăratului, umplându toate cetăţile de lemne, le-au aprinsu de au arsu şi s-au răsipit, numai Hotinul l-au lăsat, ca să-i fie apărătură dispre leaşi“.

Alt domn care a primit poruncă de la turci să dărâme fortificaţiile a fost Dumitraşcu Cantacuzino, în 1675, într-un document menţionându-se: „Atunce au strâcat cetatea Sucevei ş-a Neamţului ş-a Hotinului“, iar Nicolae Costin scria următoarele: „şi punând lagum (praf de puşcă – n.red.), sub zidurile cetăţilor le-au arungat din temelie“. În 1718, Mihai Racoviţă, domn în Moldova de trei ori, primeşte şi el un astfel de ordin: „Lui Mihai-vodă i-au venit de la Poartă poroncă să strice Cetatea Neamţului şi Miera, unde au şăzut cătanele. Şi le-au stricat, iar nu foarte de tot“, arată Ion Neculce. După această distrugere, Cetatea Neamţ şi-a pierdut importanţa politico-militară, iar procesul de degradare s-a accentuat.

Citește știrea

Actualitate

Expoziţie-eveniment la Biblioteca Judeţeană

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ expoziţia de acuarelă este semnată de artistul plastic Ilie Boca ■ este vorba de 24 de lucrări realizate în anul pandemic 2020 ■ despre creaţiile artistului va vorbi preotul poet Dorin Ploscaru ■

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ Neamţ găzduieşte expoziţia de acuarelă a renumitului artist plastic Ilie Boca. Manifestarea are loc în perioada 14 – 30 septembrie 2021, fiind expuse 42 de lucrări relizare de artist în anul pandemic 2020, iar lucrările provin din colecţia Parasca şi Mihai Agape. Expoziţia are loc în spaţiul de la parterul celei mai mari instituţii de cultură din judeţ.

Despre creaţiile artistului Ilie Boca va vorbi preotul poet Dorin Ploscaru. Vernisajul este programat a avea loc astăzi, 16 septembrie, cu începere de la ora 12:00.

„Mă atrag artele populare, obiectele artizanale, vechile meşteşuguri. Artele populare disting un popor de altul, îi dau o autenticitate anume. Aici se găsesc proviziile de vitalitate ale unui neam. Caut o expresivitate anume a acestora, caut «nedescoperitul»… Dar totul este o rememorare, o sinteză inefabilă. Există o zonă a raţionalului în care îţi propui nişte obiective, urmăreşti un gînd, nişte teme, îţi conturezi un program.

Dar peste toate astea vin o mulţime de aluviuni din straturi foarte adînci. Şi drumul se face mergînd“, Ilie Boca, în Carte cu Ilie Boca, Carmen Mihalache, Editura Corgal Press, 2012.

„Universul lui Ilie Boca este fascinant, poartă cu el secretul regenerării, este exemplu direct al şansei pe care privirea pătrunzătoare o are în a descoperi profunzimea lucrurilor. Modernitatea acestei creaţii vine de la sine, din felul în care artistul înţelege relaţia dintre dat şi spiritul contemporaneităţii. Voluptatea cu care se naşte această poveste este fascinantă. Pictorul apelează la aproape orice pentru a-l transforma în suport. Hîrtia, pînza, cartonul, foloseşte tehnicile tradiţionale ale picturalităţii, colajul, dar şi multe invenţii născute nu se ştie cum, totul ia parte la această nesfîrşită aventură pe care o trăim alături de artist atunci cînd îi privim lucrările“, Maria Magdalena Crişan – Observatorul cultural nr.104 (361) 1-7 martie, 2007

„Opera lui Ilie Boca este una extrem de variată şi de o bogăţie rar întîlnită, atît în ceea ce priveşte întinderea propriu-zisă, cît şi anvergura ei lăuntrică. Ea s-a structurat, de-a lungul a peste patru decenii, în jurul unei viziuni unitare şi al cîtorva coordonate mari. (…) pictorul şi-a identificat spaţiul de interes în zona de confluenţă a unui anumit spirit popular, ingenuu şi lipsit de orice crispare, cu un reflex religios generic, în permanenţă viu şi nefundamentat pe vreo dogmă anume. Din această perspectivă, pictura sa este o adevărată epopee în imagini, un imn închinat spiritului, liber de orice constrîngere, dar mereu protejat, printr-un fel de bucurie transmisibilă şi printr-o pudoare consubstanţială, în faţa unor posibile excese de gesticulaţie“, Pavel Şuşară, critic de artă Ilie Boca.

Despre Ilie Boca

Ilie Boca s-a născut la 21 februarie 1937, în comuna Botoşana din judeţul Suceava şi este absolvent al Institutului de Arte Plastice şi Decorative “Nicolae Grigorescu“, Bucureşti, promoţia 1967, clasa profesorului Alexandru Ciucurencu. Supranumit „patriarhul artei contemporane băcăuane“, Ilie Boca a avut zeci de expoziţii personale în ţară, în străinătate (1974, Accademia di Romania, Roma, Italia; 1978, Kiel, Germania; 1979, Vieller Conen Gallery, Dusseldorf, Germania; 1985, Oberhausen, Germania; 1991, Corint, Grecia; Galeria U.A.P. Chişinău, Republica Moldova; 1992, Galeriile Du Manoir, La Chau-De-Fonds/Basel, Elve?ia; 1993, Basel, Elveţia; 1994, Celdrop, Olanda; Centrul Internaţional de Artă, Cairo, Egipt; 1998, Centrul Cultural Român, New York, SUA; Galeria „Passadena“, Basel, Elveţia; 2000, Cagliari, Italia; 2003, Bendorf, Germania; Essen, Germania; 2008, Budapesta-Barabas Villa (organizată de Institutul Cultural Român);

Expoziţii colective în străinătate (selecţie):1972, „8 pictori români“, Haga, Danemarca; 1973, „Arta românească“, Varşovia, Polonia; 1977, „Arta românească“, Lisabona, Portugalia; Expoziţia Taberei de Creaţie Strumica, Macedonia; 1981, Expoziţia Taberei de Creaţie Kazanlic, Bulgaria; 1982, „9 pictori români“, Praga, Cehia; Bratislava, Slovacia; Berlin, Germania; 1986, „Arta românească“, Londra; (…) 2003, Galeria Maurice Ravel, Paris, Fran?a; Nokia Art Museum „Nokia House“, Nokia, Finlanda; 2004, Bruxelles, Belgia; 2007, Israel, Petatigvua, expoziţie de grup internaţională; 2012, Paris, salonul de pictură românească contemporană Cite Internationale des Arte etc.; Distincţii, premii: 2000, Steaua României în grad de ofiţer; 2003, Marele premiu al U.A.P. România pe anul 2002; 2006, Premiul „Mihail Grecu“ al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova la Saloanele Moldovei, Bacău-Chişinău; 2007, Premiul „Constantin Brîncuşi“ al U.A.P. Chişinău; 2012, Cetăţean de onoare al judeţului Bacău; 2016, Premiul Muzeului de Artă din Republica Moldova la Saloanele Moldovei, Bacău – Chişinău; 2021, Premiul Centrului Cultural „George Apostu“ pentru întreaga activitate; 2021, Cetăţean de onoare al judeţului Suceava.

Citește știrea

Trending