O nouă recenzie de carte: 50 de semne ale tulburărilor psihice

■ Psiholog Dr. Ana Aurelia Huţanu ■

Termenii psihologici și psihiatrici au parte de popularizare și utilizare masivă în conversațiile uzuale ale persoanelor care nu au absolvit studii în domeniu dar care sunt pasionate de înțelegerea și explicarea psihicului uman la propria persoană și la alții. Deși întotdeauna am încurajat interesul pentru autoreflecție și pentru căutarea unor explicații mai profunde, dincolo de judecățile superficiale, în comportamentul propriu și al celorlalți, observ că tendința de a pune repede și degrabă etichete strâmbe se manifestă și aici.

Deoarece manualul de specialitate cel mai utilizat (DSM) este o lectură complexă și dificilă, sugerez astăzi o carte mai accesibilă publicului larg în scopul de a identifica și diferenția mai bine între manifestări normale și tulburări sau diversele tulburări între ele, cu atenționarea clară că aceste demersuri trebuie făcute cu simț de răspundere și nu au valoare de diagnostic.

Cartea este scrisă de James Whitney Hicks, a apărut la Editura Trei în anul 2012 și se numește „50 de semne ale tulburărilor psihice. Ghid accesibil al simptomelor care țin de psihiatrie și ce ar trebui să știți despre acestea”. Tratează pe scurt, într-un limbaj ușor de înțeles, cele mai uzuale probleme cu care se confruntă oamenii în viața de zi cu zi. Autorul oferă descrieri clare și plastice ale acestor tulburări, cu exemple practice care ajută la fixarea adecvată a noțiunilor discutate. Citind despre tulburările psihice aflăm că unele dintre elemente se pot găsi într-o oarecare măsură la toată lumea, bineînțeles și la noi înșine. Diferența între normal și patologic o dă modul în care se manifestă aceste elemente.

Parcurgerea ghidului poate duce la primul pas în rezolvarea unei probleme, și anume la recunoașterea și asumarea existenței acesteia. Cel mai adesea rămânem blocați într-o situație disfuncțională deoarece nu reușim să definim ceea ce se întâmplă și nu realizăm că am putea beneficia de ajutor profesional. Am scris articolul „Toți oamenii au probleme. La psiholog vin cei care doresc să le rezolve” pentru a diferenția între psiholog, psihiatru, psihoterapeut și specializările acestora în a solicita ajutorul potrivit.

Din cauza popularizării excesive a unor termeni din „triada neagră” precum narcisist sau psihopat, a evaluărilor eronate din sfera intelectului cum ar fi dement, idiot, cretin, handicapat, retardat, autist, a simplei descrieri a cuiva ca nebun și a multor astfel de cuvinte tratate ca simple adjective, lipim etichete strâmbe în stânga și în dreapta fără să realizăm semnificația și efectele acestora.

Multe din comportamentele de zi cu zi ale celorlalți nu sunt semne ale „tulburărilor” pe care credem noi că le au ci sunt aspecte firești ale parcursului lor prin viață care vin în contradicție cu interesele noastre. Din cauza disconfortului nostru personal, resimțit subiectiv, în urma situației create și a lipsei noastre de informație adecvată care să explice acțiunile altora, nu știm cum altfel să le catalogăm. În astfel de momente – foarte frustrante de altfel – am putea să ne abținem de la a emite o judecată pripită și să căutăm explicația potrivită, ideal împreună cu persoana în cauză sau cu sfătuitorul nostru de nădejde, psihologul.

Tendința umană este însă aceea de a pune rapid etichete și de a trece mai departe cu consum minim de energie. Toți cădem în capcana superficialității uneori fiindcă așa am fost programați de evoluție, să nu irosim resurse. Ne implicăm într-o analiză aprofundată doar dacă ne confruntăm cu o situație mai complexă pentru care nu avem un răspuns la îndemână dar în rest ne vedem de ale noastre fără a ne bate prea mult capul. Toți suntem așadar „egocentrici” din acest punct de vedere. Înainte să lipim o etichetă strâmbă pe altul, să ne uităm totuși cu atenție în oglindă să vedem dacă nu cumva le-am lipit-o pe a noastră.