Prima pagină
O nouă razie a polițiștilor în rău-famatul „Sat Olimpic”
■ aceasta a fost efectuată de polițiștii romașcani, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale, al jandarmilor de la Gruparea Mobilă Bacău, cadrelor de la Biroul Protecția Animalelor Neamț, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială de la Primăria Roman ■ au fost legitimate 149 persoane, iar câteva au fost duse la audieri ■
Cadrele Poliției municipiului Roman, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale, al jandarmilor de la Gruparea Mobilă Bacău și al polițiștilor de la Biroul Protecția Animalelor Neamț, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială de la primărie, au acționat joi, 27 iunie 2024, pentru prevenirea si combaterea faptelor comise cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului și persoanei dar si pentru identificarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în oraș.
Raziile au fost efectuate pe strada Fabricii din Roman, cunoscută și sub denumirea de „Grajduri” ori „Satul Olimpic”. Au fost efectuate și controale în trafic. Strada Fabricii este știută pentru mediul insalubru în care comunitatea de acolo își duce traiul, dar și pentru gradul ridicat de promiscuitate în care viețuiesc persoanele defavorizate din zonă. Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspector Ramona Ciofu, a prezentat bilanțul misiunii.
”Au fost efectuate controale în 45 de imobile (camere – n.r) unde au fost legitimate 149 de persoane și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale. Au fost depistate în trafic și 2 persoane conducând sub influența băuturilor alcoolice, față de care a fost luată măsura reținerii permiselor. Alte 8 persoane au fost amprentate și 4 persoane au fost conduse la sediu, în vederea continuării cercetărilor în mai multe dosare, pentru săvârșirea unor infracțiuni contra persoanei, dar și a patrimoniului”.
În strada Fabricii trăiesc legal aproximativ 450 de persoane, din care circa 200 sunt copii. Uneori, numărul locatarilor este mai mare, fiind mulți fără forme legale. ”Satul Olimpic” a fost construit în 2001 de către fostul primar PSD, Dan Ioan Cărpușor, în trei pavilioane a unor foste grajduri ale IAS Roman, ca răspuns la solicitările de a fi scoase persoanele din vestitul ”bloc NATO”, de pe strada Vladimirescu, focar de mizerie, cu WC-uri comune, tot timpul înfundate, printre șobolani și tone de gunoaie.
La o razie realizată în 2022, firma Rossal a scos din zona locuințelor sociale 100 tone de gunoi, pentru care primăria a achitat operatorului de salubritate o factură de 150.000 lei. Pe 30 iunie 2022, viceprimarul Radu Samson, care răspunde și de Direcția de Asistență Socială, a sesizat DSP Neamț despre pericolul izbucnirii unei epidemii, din cauza mizeriei de nedescris în care trăiesc majoritatea familiilor de la ”Grajduri”.
La un moment dat, Primăria a intenționat și accesarea de fonduri europene pentru modernizarea locuințelor sociale din strada Fabricii, proiect în valoare totală de 14.737.104,22 lei (inclusiv TVA), din care contribuția municipiului Roman ar fi fost de 309.479 lei. În 2016, administrația locală a mai făcut o încercare pentru a reabilita zona.
A depus un proiect pentru obținerea finanțării direct de la Comisia Europeană de la Bruxelles. Proiectul era construit pe trei componente: înfiinţarea de panouri fotovoltaice, a unui centru de prelucrare a deşeurilor şi folosirea noilor produse rezultate din prelucrarea deşeurilor de materiale de construcţii.
Centrul de prelucrare a deşeurilor urma să funcționeze cu panouri solare și să ofere locuri de muncă celor din zonă. În plus, cu materialele de construcţie produse în acest centru urmau să fie reabilitate şi extinse camerele din locuinţele sociale din strada Fabricii. Proiectul, estimat la 5 milioane de euro, nu a fost declarat eligibil. Și așa se face că ”Satul Olimpic” a rămas la fel, un loc al promiscuității, care se degradează pe zi ce trece.
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină7 zile,
Trafic ilegal de câini care-s „exportați”? A fost declanșată o anchetă
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cel mai bun pădurar din țară a fost stabilit la Ocolul Silvic Târgu Neamț FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
GALERIE FOTO: Leii nemţeni, pe podium şi în “casa” olimpicilor
-
Actualitateo săptămână,
Expofashion 2024 la Roman
-
Actualitateo săptămână,
Tinerii din Ansamblul „Mlădițele Farcașei” au explorat Masivul Ceahlău
-
Actualitate2 săptămâni,
”Arta este o formă a iubirii de viață”
-
Prima pagină2 săptămâni,
S-au furat gaze și energie electrică în valoare de peste 1,3 milioane de euro