O nouã carte de poezie: „Imperiul lupului“ de Mihai Merticaru

L-a caracterizat frumos, printre altii, poetul Adrian Alui Gheorghe: „Dacã în una din Marile Piramide, atunci cînd au fost jefuite de eternitate, ar fi fost descoperit un scrib, aplecat peste tãblitele sale, mesterind litere si cuvinte, sînt convins cã ar fi adus din profil cu Mihai Merticaru“. Nu de mult, cunoscutul profesor Mihai Merticaru a gãsit de cuviintã sã iasã din nou în prim-planul vietii editoriale nemtene prin volumul de poezii „Imperiul lupului“, apãrut în seria „Orfeu“ a Editurii „Crigarux“. Omul… Nãscut în comuna Rediu în 1938, Mihai Merticaru absolveste Facultatea de Filologie a Universitãtii „Al. I. Cuza“ din Iasi, cu o lucrare de licentã coordonatã de prof. univ. dr. doc. Constantin Ciopraga, dupã ce urmeazã cursurile Liceului „Bacovia“ din Bacãu si activeazã ca bibliotecar si profesor suplinitor. Între 1965 si 1968, predã limba si literatura românã la Scoala din Nemtisor si colaboreazã la ziarul „Steagul rosu“ din Bacãu. De la înfiintarea ziarului „Ceahlãul“, în 1968, si pînã cînd cotidianul devine hebdomadar, în 1974, este redactor la sectia culturalã a publicatiei. Revenit în învãtãmînt, Mihai Merticaru se implicã decisiv în problematica acestuia, publicînd articole în toate revistele de specialitate, editînd patru manuale auxiliare în sprijinul învãtãmîntului de performantã si coordonînd cu pasiune revista scolarã „Muguri“. Din anul 2000, este redactor la revista de culturã „Antiteze“ din Piatra Neamt. A debutat în revista „Literaturã si artã“ din Chisinãu, în septembrie 1992, cu poezia „Fabulã“ si a recidivat cu poemul „Dragã Prutule“. A publicat poezii si cronici literare în revistele: „Ateneu“, „Asachi“, „Antiteze“, „Cronica“, „Flacãra“, „Convorbiri literare“, „Luceafãrul“, „La Tazlãu“, „Poezia“, „Semn“ (revistã de poezie haiku), „Suplimentul literar-artistic“ al ziarului „Monitorul de Neamt s.a. Este inclus în antologia „Poezia pãdurii“, coordonatã de Radu Cîrneci (editura „Orion“, 1999), antologia româno-italianã „Sprijinit pe o carte înfloritã“ (Apoggiato ad un libro fiorito, „Campanotto Editare, 2001), si în „Antologia de poezie româno-germanã“ (editura „Dionysos“ din Kastellaun, 2003). A mai publicat, pînã acum, volumele: „Vînãtoare princiarã“ (Editura „Cronica“, 1992), „Catedralã de azur“ (Editura „Cronica“, 1994), „Repere literare si stilistice“ (Editura „Cronica“, 1996), „Scriere cuneiformã“ (Editura „Cronica“, 1997), „Întîlnire pe pod“ (Editura „Timpul“, 2003). Este membru al Uniunii Scriitorilor din februarie 1999. …Cartea Prefatate de un „curriculum vitae“ versificat frumos, expresiv si plastic, cele trei cicluri care alcãtuiesc corpusul cãrtii („Soltanto noi due“, „Coliere multicolore“ si „Imperiul lupului“) constituie tot atîtea dovezi ale unei maturitãti poetice împlinite si puternic personalizate. Pentru cã poetul Mihai Merticaru are acea coerentã si sigurantã a sensurilor pe care ti-o conferã doar vietuirea prelungã întru cuvînt. Nimic echivoc, nimic ambiguu, nimic din retorica subnutritã sau, dimpotrivã, exaltatã, a începãtorului. Exercitiul îndelungat al literei si al expresiei literare, formatia riguroasã în domeniu, îi permit sã exploateze sobru si eficient virtutile unui lirism nuantat si determinat convingãtor de privelistile unei realitãti incomode, fãrã a neglija sau evita tendintele reflexiei subiective. În ciuda unor tentatii evidente cãtre spectaculosul imaginilor hiperbolizate, fastuoase, uneori încãrcate de bizareria figurativã a unui revitalizat, asumat si chiar revendicat baroc personal, versul – uneori surprinzãtor naiv – lui Mihai Merticaru, ilustreazã, în fapt contradictia, acceptatã ca stare de vietuire, dintre universul subiectiv si contrariat al propriei fiinte si cel obiectiv si cinic al realitãtii. Pe care, fãrã a fi poeti, o resimtim cu totii.