O noapte în “teatrul de război” COVID 19, la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ

■ brusc un strigăt sparge liniştea: ”doamna asistentă, alooo, veniţi repede că moare un coleg în salon“ ■ Ne liniştim, dau să închid becul: “Nu stinge becul“, strigă toţi la mine ■

Un pacient diagnosticat cu Covid 19 şi internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a povestit, prin intermediul unui mesaj pe o reţea de socializare, o noapte petrecută în spital. Una sub semnul fricii şi al incertitudinii. Ca în război.

“În corul de sforăituri îmi este greu să dorm, chiar dacă am căştile pe urechi. Pe hol bâzâie insistent nebulizatorul, semn că se dezinfectează. Deci e trecut de ora 5 dimineaţa. Brusc un strigăt sparge liniştea: ”doamna asistentă, alooo, veniţi repede că moare un coleg în salon“. Voci precipitate pe hol, oameni care aleargă, un aparat de respiraţie porneşte. O lumină rece invadează salonul. Unul din colegii noi veniţi aseară iese să vadă ce se întâmplă. Închide uşa şi brusc se aude o bufnitură. Ridic capul de sub pătură, nu văd mare lucru, dar strig la el. Căzuse între paturi. Se ridică cu greu şi îl văd cum îşi pierde iar conştienţa şi cade cu faţa de noptiera de metal. Sar repede din pat, aprind becul şi mă grăbesc să ajung la el. Îl ridic în pat, îmi spune că îi este rău.

Ies pe hol prin chimicalele abia date să caut o asistentă. Îmi zic să nu strig, să precipit şi mai tare lucrurile. Chimicalele le simt până în plămâni chiar dacă am masca pe faţă. Găsesc o infirmieră, vine cu mine, dar omul îşi mai revenise. Avusese un atac de panică coroborat cu faptul că a inspirat acele substanţe chimice. Ne liniştim, dau să închid becul. “Nu stinge becul”, strigă toţi la mine. “Bine”, zic eu şi mă bag în pat. Hm, un salon de bărbaţi în toată firea dorm acum cu becul aprins, ca nişte copii.

Se aude cum sforăie cineva. E alt coleg venit aseară, care a avut în trecut misiune în Afganistan. “Hm, îmi zic, omul asta a fost în teatru de război, e obişnuit, a adormit instantaneu“. Restul, în schimb, nu. Stăm în pat şi ne uităm în tavan. Ce noapte…”, este mesajul nemţeanului, Valentin Savin, aflat în a zecea zi de spitalizare.

Şi care speră să plece acasă cât mai repede. “Sunt în a-X-a zi de stat în spital, iar astăzi au fost aduşi 3 bolnavi noi în salon, deoarece s-au externat alţi 3. Dacă duminică îmi fac testul, ies sigur pozitiv chiar dacă am început să produc anticorpi. Este imposibil să stai 24 de ore cu masca chirurgicală pe faţă, ca să te protejezi de cei nou veniţi care au febră sau tuşesc. Tu care ai ajuns în spital deoarece nu aveai gust şi miros.

Cu riscul de a-mi pune toţi medicii de familie în cap (şi pe bună dreptate, sunt îndreptăţiţi din cauza lipsei de echipamente şi mijloace) dar cea mai sigură formă de vindecare a unui bolnav de Covid fără complicaţii este acasă, izolat de restul familiei. O injecţie în burtă te înveţi singur să faci, iar restul de pastile ţi le iei conform prescripţiei. Unii fac efecte adverse (senzaţii de vomă sau scaune diareice) dar se rezolvă repede aceste probleme. Nu sunt grave. Dar stai singur în cameră, o aeriseşti şi o poţi dezinfecta de câte ori vrei într-o zi. Si nu există riscul interacţiunii cu alţi bolnavi.

Deci, cea mai bună soluţie rămâne izolarea şi tratamentul acasă a bolnavilor de Covid cu simptome uşoare şi fără complicaţii la plămâni”, mai scrie pacientul. Acesta a mai dorit să mulţumească medicilor şi asistentelor pentru modul în care îngrijesc bolnavii, pentru eforturile pe care le fac pentru a salva vieţi şi pentru a uşura suferinţe. “Din afară poate pare o teorie a conspiraţiei. Dinăuntru, poate pe jumătate. Cealaltă jumătate este un adevăr crunt: ajung oameni în stare gravă, care stau pe oxigen, ajung la ATI sau chiar mor”.