O martiră a temniţelor comuniste a fost privegheată de arhiepiscopi

Aspazia Oţel Petrescu, martiră a regimului comunist, scriitoare şi persoană care şi-a dedicat viaţa Bisericii şi valorilor sale, decedată la vîrsta de 94 de ani, în noaptea de luni spre marţi, a fost condusă ieri, 25 ianuarie, pe ultimul drum. I-au fost alături un sobor de preoţi, rude, prieteni, dar şi oameni care au apreciat-o în timpul vieţii, pentru munca depusă în vederea scoaterii la lumină a ororilor regimului comunist. Ceremonialul a început cu Sfînta Liturghie şi de la ora 11 un sobor de preoţi condus de IPS Ioachim, a oficiat slujba de înmormîntare. În ultimele zile, sicriul Aspaziei Oţel Petrescu a fost depus la Biserica Schimbarea la Faţă, din incinta Cimitirului Eternitatea. Aici, în preziua înhumării, începînd cu ora 21, au poposit IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi ISP Ioachim, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, care au săvîrşit Slujba Stîlpilor, trecută în viaţa veşnică la 23 ianuarie. Intelectuali romaşcani, credincioşi, prieteni, rude şi cunoscuţi au fost la biserică pentru a participa la tristul eveniment. După o suferinţă de 14 ani în temniţe comuniste şi o viaţă de 94 de ani închinată slujirii neamului pe care l-a iubit şi pentru care a luptat, Apazia Oţel Petrescu a fost chemată la Ceruri pentru ca Dumnezeu să-i încununeze osteneala şi să-i îmbrăţişeze fiinţa aşezîndu-i pe creştet cununa biruinţei mucenicilor. La finalul slujbei de prohodire, IPS Teodosie a adresat un cuvînt de mîngîiere celor prezenţi, în calitate de invitat, motivînd totodată prezenţa sa la Roman. „Am poposit aici, cu binecuvîntarea IPS Ioachim, pentru că am cunoscut-o pe vrednica de pomenire Aspazia Oţel încă de pe vremea cînd eram episcop-vicar la Bucureşti şi mergea în diferite locuri, pentru a face pomenire deţinuţilor politici. De pe patul de suferinţă mi-a transmis prin ucenicii săi că ar vrea să-i fac o rugăciune de dezlegare cînd va pleca din viaţa aceasta“, a rostit IPS Teodosie. Aspazia Oţel Petrescu este considerat un simbol al dîrzeniei, al suferinţei şi al mărturisirii credinţei în cele mai dificile împrejurări ale vieţii. „Atît de frumos a glăsuit şi a scris, încît ne lasă o zestre nemuritoare, iar cea mai aleasă zestre este chiar vaţa sa atît de verticală, tăria sufletului său care niciodată nu s-a încliat în nicio suferinţă. Tot timpul s-a simţit îmbrăţişată de Hristos în necaz şi această îmbrăţişare ne-o transmite şi nouă pentru că Hristos ne iubeşte pe toţi şi în necazuri trebuie să fim răbdători“, a mai spus ierarhul dobrogean.