Actualitate
O informație falsă care circulă în online a fost dezmințită de Poliția Română. Ar fi fost arestate 46 de persoane, pentru amenințări pe rețelele sociale

Sfatul este ca cetățenii să se informeze din surse oficiale și să nu ia în considerare susțineri din medii obscure
O informație falsă care circulă în online a fost dezmințită de Poliția Română, după cum se arată într-un comunicat emis ieri seară, 25 mai 2025.
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la 46 de persoane care au fost arestate, pentru amenințări pe rețelele de socializare, vă informăm că acestea sunt false. Sunt menite a reduce încrederea cetățenilor în instituțiile statului și a genera teamă nejustificată.
De fiecare dată când #PolițiaRomână s-a sesizat din oficiu sau a fost sesizată, au fost demarate cercetări pentru instigare publică sau amenințare, iar aceste situații au fost comunicate public, în mod transparent.
Conform cadrului legal în vigoare, reținerea de poate dispune pentru maximum 24 de ore, în niciun caz pentru 30-90 de zile, cum fals este menționat în postare.
Reiterăm angajamentul instituției de a asigura un mediu optim de ordine și siguranță publică. Asigurăm cetățenii că, în toate cazurile sesizate, se vor lua măsurile necesare și se va comunica public, în mod transparent.
Rugăm reprezentanții mass-media și cetățenii să se informeze din surse oficiale și să nu ia în considerare informațiile care nu au sursă certă”, a transmis Poliția Română. Nu este pentru prima dată când o informație falsă care circulă în online produce reacții din partea autorităților.
Articole din aceeași categorie:
Panica se răspândește pe TikTok: România trimite trupe în Ucraina. MApN dezminte categoric

-
Actualitate2 săptămâni,
Un proiect de lege pentru a susţine performanţa zace în sertarele Parlamentului. Ce spune deputatul de Neamţ care l-a iniţiat
-
Actualitate2 săptămâni,
CSM Ceahlăul are o misiune aproape imposibilă. Cu cine se va duela în Liga 2
-
Actualitate2 săptămâni,
Un deputat de Neamţ afirmă că a fost ameninţat în timpul campaniei electorale
-
Actualitate2 săptămâni,
Asocierea dintre CSM Ceahlăul şi primărie. Primarul de Piatra: “Eu mi-o doresc şi dânşii şi-o doresc”
-
Decese2 săptămâni,
În memoria lui Adrian Doaga – Mesaj de condoleanțe COMES S.A.
-
Actualitate2 săptămâni,
Schimbare de şefie la USR Neamţ. Ce a declarat noul preşedinte
-
Actualitateo săptămână,
Vești excelente: vin banii pentru cei care locuiesc la curte – panouri solare și reabilitare gratuită!
-
Actualitate2 săptămâni,
O firmă din Neamţ în competiţie pentru tronsonul 2 din Autostrada Unirii