Arhivă 2005-2017
O firmã a primãriei e pe drumul pierzaniei
• alesii locali au fost de acord sã fie declansatã procedura insolventei în cazul ECO TG • firma a rãmas fãrã obiect de activitate dupã ce Rossal a preluat salubrizarea urbei •
Firma ECO TG a Consiliului Local Tîrgu Neamt se apropie de faliment. Alesii urbei au fost de acord cu depunerea unei cereri la Tribunalul Neamt pentru deschiderea procedurii de insolventã, urmînd ca de efectuarea demersurilor necesare sã se ocupe directorul Mihaela Marian. Detalii despre situatia societãtii au fost mentionate în expunerea de motive semnatã de primarul Daniel Harpa, anexatã la proiectul de hotãrîre. S-a precizat cã ECO TG a rãmas fãrã obiect de activitate începînd cu data de 1 iunie, prin predarea activitãtii de salubrizare cãtre ROSSAL Roman, operatorul care a cîstigat licitatia la nivel judetean. Potrivit initiatorilor hotãrîrii, situatia financiarã a firmei s-a degradat continuu, urmare a pierderilor considerabile si inexistentei unor mãsuri viabile de redresare, ajungîndu-se la acumularea unei datorii în valoare de 496.599 lei. Hotãrîrea de declansare a procedurii insolventei a fost luatã mai întîi de membrii Adunãrii Generale a Actionarilor, unde CL Tîrgu Neamt este reprezentat de Vasile Luculescu si Gheorghe Vartic. La momentul dezbaterilor în plenul legislativului tîrgnemtean, consilierul Vasile Dron a pledat pentru adoptarea hotãrîrii. „Vreau sã-mi exprim un punct de vedere cu privire la declansarea stãrii de insolventã si necesitatea ei. Legea spune foarte clar cã atunci cînd se constatã stare de insolventã, ai la dispozitie 30 de zile pentru a o declara. Dacã datoriile sînt de peste 45.000 lei si nu este posibil sã fie achitatã aceastã sumã, se declarã stare de insolventã. Fac apel la dumneavostrã sã judecati cu toatã rãspunderea si sã vã exprimati votul cum trebuie. Lãsãm la o parte alte afinitãti, alte chestiuni. Cine a fost, cine este, sau cine va fi vinovat, vom vedea. Neaprobînd propunerea AGA de la SC ECO TG SRL de a declara starea de insolventã, intrãm sub incidenta legii si vom suporta consecintele ei“, le-a spus colegilor Vasile Dron. Cei mai multi, respectiv 15, au votat pentru, înregistrîndu-se si cinci abtineri, din partea consilierilor PNL. ECO TG a fost înfiintatã în 2009, cînd Consiliul Local Tîrgu Neamt s-a asociat cu organismele similare din Grumãzesti, Drãgãnesti, Bãltãtesti, Ghindãoani si Brusturi, încercînd sã gestioneze problema deseurilor din localitãtile mentionate. Consiliul Local Tîrgu Neamt era partener principal, cu o pondere de 63% la capitalul social, ceilalti fiind Bãltãtesti- 9%, Brusturi – 8%, Drãgãnesti – 3%, Ghindãoani – 5%, Grumãzesti -12%. Capitalul social al acestei societãti s-a constituit si prin aportul în naturã a unor bunuri apartinînd domeniului public si privat al orasului Tîrgu Neamt, precum si prin preluarea unor bunuri detinute de SC Acvaterm SA. Înfiintarea acestei societãti era cerutã prin proiectul Phare Ecomanagement, cîstigat de administratia de sub Cetate în parteneriat cu cele cinci primãrii mentionate. Valoarea totalã a proiectului era de 1.256.482 euro, din care 256.482 euro cofinantare localã. Societatea ECO TG urma sã asigure administrarea viitoarei statii de sortare si transfer deseuri si compost, precum si transportul deseurilor de la punctele de colectare selectivã din oras si din cele cinci comune. Bunurile si utilajele achizitionate deja prin proiect au intrat în patrimoniul firmei nou înfiintate. Cele cinci comune si orasul au beneficiat de europubele pentru populatie si institutiile publice, iar pe raza localitãtilor respective s-au amenajat platforme de colectare, dotate cu eurocontainere metalice destinate colectãrii selective a deseurilor care urmau sã ajungã la statia de sortare si transfer si la statia de compost din Tîrgu Neamt.

-
Actualitate2 săptămâni,
Drumul expres, o necesitate: “Am oprit o investiţie de aproape 10 milioane de euro pentru că nu am ştiut ce se întâmplă cu drumul expres”
-
Economie2 săptămâni,
COMES, o nouă reușită în portofoliul de proiecte. Au fost livrate cinci utilaje complexe unei rafinării din România FOTO
-
Politicao săptămână,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitateo săptămână,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Actualitate2 săptămâni,
Cât de mult trebuie să mergi zilnic pentru a-ți proteja sănătatea. Răspunsul te va surprinde
-
Actualitate2 săptămâni,
Micii de 1 Mai pot ascunde pericole grave. Ce NU trebuie să cumperi
-
Actualitate2 săptămâni,
Rotary Club Piatra Neamț 2005 organizează Maratonul Muntelui Ceahlău. „E un moment de explorare a unuia dintre cele mai frumoase masive din România” FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate