O fi sau n-o fi… sclavie?

Recent, pe un post TV cu ştaif, un redactor doct şi bine informat îi făcea de-a dreptul idioţi pe cei care îi taxau de sclavi pe muncitorii noştri agricoli care îşi câştigă pâinea peste graniţile scumpei noastre patrii.

Ne-a spus-o pe faţă, cu mânie aproape proletară, fără mască: „Da, sunteţi nişte idioţi!“. Am încremenit. Mi-am tras repede combinezonul de idiot, că nu aveam covizi prin preajmă, şi i-am dat dreptate. Cum îndrăzneam, şi eu şi alţii ca nine, să aruncăm cu noroi în cei care vor să muncească pentru copii şi familie, când sunt plătiţi regeşte şi pot să trimită bani în ţară (40 de miliarde de euro în ultimii zece ani, preciza redactorul) şi câte şi mai câte?

Domnul redactor apela şi la puţină istorie şi conferea o adiere de firesc fenomenului, amintind că după Primul Război Mondial acelaşi lucru îl făceau italienii care veneau şi munceau aici, fiindcă la noi era mai bine decât la ei. Îmi permit să-i completez informaţiile şi să-i spun că nu doar italieni, ci şi franţuji, şi greci, turci şi armeni, ruşi şi lipoveni, tătari şi sârbi şi mulţi alţii au venit şi au rămas pentru totdeauna în România. De nemţi ce să mai spunem, care au avut până în 1940 un cartier întreg în Brăila („Jakobsonstal“). Şi asta pentru noi îi primeam, îi tratam omeneşte şi puteau trăîi după voie. Fiindcă la vremea aceea erau altfel de liberali.

Numai că stimabilul redactor, ori era în solda cuiva (deşi nu se prea potrivea cu orientările postului), ori nu cunoştea sau se făcea că nu cunoaşte semnificaţia noţiunii de sclav. Pur şi simplu. Findcă oamenii devin sclavi, nu fiindcă nişte idioţi îi gratulează cu asemenea vorbă, nu de ocară, ci de compătimire, ci pentru că cei care la care ajung să muncească, în afara ţării, îi transformă în sclavi. Obligaţi să muncească 7 zile din 7, 10-12 ore pe zi, în frig, fără hrană şi condiţii de cazare şi igienă minimale, cum se întâmplă pe sparanghelia doamnei Merkel sau pe câmpurile roditoare ale statelor de rang înalt ale Uniunii Europene, ai căror cetăţeni nu se pretează la asemenea munci înjositoare.

Există în toată povestea asta a sparanghelului (şi a altor culturi) o nuanţă de ipocrizie şi şmecherie publică de joasă speţă: de ce fermierii germani (şi ceilalţi ca ei) cultivă planta asta dacă ştiu că nu au forţă de muncă s-o şi recolteze? De ce? Simplu de răspuns: fiindcă le este mult mai uşor să bată din palme şi să aibă la picioare o masă de sclavi din Est.

Nu ştia domnul redactor că actele de identitate ale acestor sclavi sunt luate imediat după sosire şi se păstrează la argaţii tocmiţi de patron, ca nu cumva să poată părăsi plantaţia? Din calitatea de idiot în care mă aflu, ştiu că, excepţie făcând instituţiile bine determinate, nimeni nu are dreptul, sub aspră pedeapsă, să reţină documentele de identitate ale cuiva.

Într-un cuvânt, muncitorii noştri agricoli devin sclavi fiindcă sunt ademeniţi cu câştiguri bune, cad în capcana promisiunilor şi sunt traşi pe sfoară, păcăliţi sub toate aspectele: condiţii de muncă, de trai şi, mai ales, de plată.

Ce bine i-ar fi stat domnului redactor să urce într-o maşină, cu însemnele postului TV pe parbriz, cu mască pe figură şi cu declaraţia completată şi să ajungă la locul faptelor, să tragă un documentar ca la mama lui. Sau măcar să stea de vorbă, face to face, cu câţiva dintre aceşti cetăţeni de rangul şapte, umiliţi şi trataţi ca fiinţe inferioare, pe câmpurile roditoare ale unor state ale Uniunii Europene. Şi atunci putea să vorbească de adevăraţii sclavi ai secolului XXI şi să departajeze idioţii veritabili de cei ocazionali.

Oare de ce n-a pus pe tapet onorabilul obligativitatea preşedintelui, a statului, guvernului şi parlamentului de a-şi apăra cetăţenii, implicându-se direct în această problemă repetitivă? O tocăm mărunt, de ani şi ani de zile, şi în presa noastră şi în cea germană (care se vrea obiectivă doar din vârful buzelor), fără ca nimic, absolut nimic, să se schimbe. Nimic n-ar fi mai normal ca statul să se implice, cu acorduri şi contracte ferme, între ţări, cu clauze bine stipulate, menite să descurajeze orice abatere de la statutul de muncitor agricol. Nu toţi aceşti oficiali, care nu mai pun geană peste geană de binele cetăţenilor lor, adevăraţii responsabili de umilinţele la care sunt supuşi semenii noştri, preferă să dea mână liberă unor şmecheraşi deştepţi care se îmbogăţesc din exploatarea amărâţilor din Est, sub slogane perimate şi false, gen piaţă liberă, libertate de acţiune şi de deplasare etc., etc. ?

Nu ne-a asigurat preşedintele că trăim într-o ţară liberă? Nici COVID-ul nu mişcă-n front. A dat pe dinafară la ideile totalitariste şi aberaţii naziste din proiectul „Vacanţa Mare“, dar plecările ilegale din Cluj şi Sibiu către Germania, cu încălcarea gravă a ordonanţelor militare, în plină pandemie nu l-au deranjat. Ori, atributul de „militar“ acordat unui document, îl face infailibil. Cu milităria nu te joci, abaterile de la prevederile ei intră sub incidenţa tribunalului militar, adică a curţii marţiale.

Credeţi cumva că faptele de la Cluj. Sibiu şi din alte părţi au fost accidente? Că au fost sistate? Nici vorbă. Domnul premier a mârâit ceva că directorul aeroportului din Cluj ar trebui schimbat dar s-a potolit repede, fiindcă de respectivul nu se poat eatinge nimeni, ba s-a dat undă verde străinilor să vină cu avioanele (culmea, în timpul nopţii!) şi cu autocarele lor speciale şi să iau muncitori din ţară. În vreme de transportatorii noştri, lăsaţi de izbelişte, sunt blocaţi la trecerea frontierelor, protestând în zadar.

Altfel vorbind, pe niciunul dintre diriguitorii noştri nu-l deranjează standardele duble şi dubla măsură instaurate şi practicate cu sârg de Uniunea Europeană şi care ne sunt aplicate. Dimpotrivă, le acceptă cu mâna la chipiu.

Dacă n-aş şti că dau apă la moară moraliştilor şi lătrătorilor de ocazie, aş spune că pandemia asta are şi o parte pozitivă. Lumea pare că s-a trezit şi a realizat că ne deplasăm într-o direcţie greşită şi că a venit momentul s-o schimbăm. Din temelii, de la zero. Cea mai vehiculată idee a ultimelor luni a fost că „lumea nu va ma fi ca până acum“.

Din păcate, sunt semne mai mult decât vizibile că noi nu digerăm asemenea farafastâcuri şi o luăm de la început: ne pleacă muncitorii, noi aducem oameni din Sri-Lanka, vor pleca şi găştile de interlopi, Schengenul e neclintit (aţi mai auzit ceva despre această chestiune capitală?) , aranjamentele din umbră sunt la ordinea zilei şi căpătuiesc o camarilă zi de zi mai potentă şi mai activă, discrepanţele dintre diverşi cetăţeni se accentuează, n-avem efectiv per ce spă punem mâna, nivelul de trai este prăbuşit, trăim din ce în ce mai prost, pe bază de import, ne întrebăm (retoric) dacă statul paralel există, în vreme ce rezervele statului sunt pe terminate şi aşteptăm, ce altceva decât foametea care va să vină, amin.

Şi nu facem nimic, absolut nimic cu cap, cu logică şi cu eficienţă. Politically… no matter!