Prima pagină
O cunoscută firmă și-a cerut insolvența. „Sunt optimist în ceea ce privește viitorul afacerii“
■ primul termen în dosarului de pe rolul Tribunalului Neamț este pe 1 august ■ declinul economic a început în pandemie ■ agentul economic, care fabrică confecții pentru export, nu mai poate face față concurenței cu societăți din Bulgaria, Turcia sau din țările din nordul Africii ■
Site-ul Supervuzor.ro anunță faptul că marți, 25 iulie 2023, societatea Caremil Roman, deținătoare a brendului „Sense”, cunoscut în străinătate și în țară, a solicitat Tribunalului Neamț intrarea în insolvență, în baza Legii 85/2014, cerere care face obiectul unui dosar cu un prim termen de judecată marți, 1 august.
Societatea înființată în 2006 de soții Cristina și Sorin Chiriac activează pe piața internă ca marcă 100% românească, având ca obiect de activitate Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp). Compania deține și o rețea de 15 magazine proprii cu denumirea „Sense” și două fabrici în Roman, una de confecții și o alta de tricotaje (Smirodava).
Caremil face parte din grupul purtând același nume, care include cele două fabrici amintite, care la vremea anilor 2008 rula afaceri cumulate, în străinătae și în țară de 6,1 milioane euro. La sfârșitul anului 2022, societatea avea o cifră de afaceri de 28.582.017 ron și un profit brut de 172.298 ron și așa cum reiese din declarațiile fiscale, comparativ cu anul anterior, a înregistrând o creștere a cifrei de afaceri cu 15,86%. Tot în 2022, firma avea 312 angajați.
Conform legii, în termenii cei mai simpli, insolvența este situația în care o firmă nu mai are capacitatea financiară de a-și plăti datoriile față de creditori, instituții financiare, angajați sau parteneri de afaceri. Intrarea în insolvență, conform legislației actuale, se face atunci când au trecut 60 de zile de la scadența unor plăți față de creditori.
Administratorul firmei, Sorin Chiriac, a explicat pentru „Monitorul” cauzele solicitării de intrare în insovență. „Cauzele intrării în criză datează din timpul pandemiei, din cauza creșterilor abrupte ale salariilor și prețurilor în paralel cu menținerea fixă a cursului euro/leu. Mare parte din producția noastră este destinată exportului și clienții noștri din Anglia, Italia și Franța au descoperit că produsele noastre au devenit mai scumpe, în raport cu alte țări.
Aici sunt Bulgaria, Turcia, Egipt, Tunisia, Maroc, Algeria, unde confecțiile sunt mai ieftine. În planul nostru de restructurare ne bazăm pe ideea de a fabrica marfă doar pentru magazine proprii. Din fericire, vânzările pe piața internă nu au scăzut, din cauză că noi ne adresăm unei clientele cu venituri peste medie, funcționari, oameni de afaceri, profesioniști fashion, etc), ale căror venituri nu au scăzut.
Sperăm că dosarul de insovență se va rezolva foarte repede. Ceea ce va dura este planul de restructurare, care va trebui aprobat de creditori. Personal, sunt optimist în ceea ce privește viitorul afacerii, dar ceea ce urmează este reducerea numărului de angajați, din cauza faptului că Guvernul are în vedere o nouă majorare a salariilor.
La fiecare mărire va trebui să renunțăm la angajații care nu fac față productivității crescute, impuse de stat. Cert este că pe viitor vom lucra mai puțin pentru export și ne vom axa mai mult pe piața internă, pentru care avem angajați suficienți. Vom merge în continuare și cu fabrica Smirodava, unde confecționăm pulovere pentru export”, a explicat omul de afaceri, Sorin Chiriac.
Insolvența nu trebuie să fie confundată cu falimentul. Prin intrarea în insolvență o firmă poate alege alege să între și într-o procedură de reorganizare. Situția financiară a companiei a devenit dificilă, înregistrând datorii în valoare de 8.450.053 lei și active circulante de 9.142.941 lei, dintre care stocurile reprezentau 6.813.149 lei.
Deși este o perioadă mai grea pentru compania romașcană, încrederea în calitatea produselor va rămâne punctul forte al acestei afaceri de familie, care în cei 16 ani de existență s-a dovedit a fi una de succes, iar prin măsurile găsite se va depăși situația actuală și „Sense” va rămâne un brand puternic, speră omul de afaceri Sorin Chiriac.
-
Actualitate4 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate7 zile,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate7 zile,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima pagină7 zile,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină6 zile,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
-
Actualitateo săptămână,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți