O crimã neverosimilã a frînt „Lumea Frumosului“

• în urmã cu patru ani, Irina Gasparic, era intervievatã de Monitorul, anuntîndu-se o sperantã a artelor plastice • vorbea cu nonsalantã de picturã, de Dumnezeu, de „Lumea Frumosului“, de poezie • acum este arestatã pentru cã si-a ucis mama la priveghiul bunicii •

În urmã cu patru ani, Irina Gasparic Baroi, din comuna Alexandru cel Bun, era personajul principal al unui reportaj publicat în Monitorul de Neamt. Tînãra elevã a Liceului de Artã Piatra Neamt vorbea detasat despre cum a juns sã picteze, despre „Lumea Frumosului“, despre poezie. Avea un „itinerar“ artistic remarcabil pînã la acea vreme, cu medalii de aur obtinute la Olimpiada francofoniei, expozitii de picturã colective si personale, scria poezii. Au urmat alte reusite, transferul la Liceul de Artã Nicolae Tonitza Bucuresti. Apoi, în noaptea de 19/20 ianuarie, o faptã cumplitã. În timp ce era la priveghiul bunicii, si-a ucis mama, Rada, într-un mod cumplit – prin sugrumare. Apoi a aplicat cîteva lovituri cu o bardã pentru cã i se pãrea cã mama continua sã o certe. A fost arestatã si urmeazã ca justitia sã dispunã în cazul sãu, anchetatorii bãnuind cã are grave probleme psihice. Publicãm în continuare fragmente din articolul din februarie 2002, care o avea în centrul atentiei pe Irina Gasparic.

„Pictez de cînd mã stiu“. Asa începe povestea Irinei Baroi-Gasparic, o artistã de doar 13 ani, elevã la Liceul de Artã Piatra Neamt. Tînãra picteazã si scrie poezii, lucrãrile sale surprinzînd prin bogãtia trãirilor exprimate, prin maturitatea cu care sînt lucrate si, nu în ultimul rînd, prin profunzimea mesajelor transmise celor ce intrã în contact cu opera Irinei Baroi-Gasparic. Figura care i-a marcat debutul plastic al Irinei este cea a bunicii sale, „Buna“, asa cum o alintã ea. „Dacã fac un lucru gresit, bunica mã corecteazã, îmi explicã de ce este gresit, îmi spune foarte multe lucruri despre picturã. As putea spune cã am început sã pictez în joacã. Cel mai mult îmi place tabloul cu zînisoare (Zîne – n.r.), la care am lucrat foarte mult si, atunci cînd l-am terminat, am simtit cã într-adevãr am reusit sã fac ceea ce mi-am propus. Îmi place foarte mult acest tablou pentru cã am folosit culori vii, n-am folosit tonuri si nici nuante si îmi mai place foarte mult pentru cã este foarte vesel“, povesteste Irina Baroi-Gasparic, o „zvîrlugã“ cu ochi mari, luminosi, cu gene si sprîncene lungi, încadrate de cosite castanii. Tînãra artistã vorbeste despre „Lumea Frumosului“, o lume pe care a sesizat-o prima oarã în timp ce construia o cãsutã într-un copac din grãdina bunicilor. „Atunci am vãzut florile, am vãzut lucruri extraordinar de frumoase. Apoi, am mers pe Ceahlãu si de la Masa Dacilor, de pe Ocolasul Mic, am vãzut cu adevãrat. Atunci am descoperit Lumea Frumosului“, îsi aminteste tînãra artistã. Aceastã „Lume a Frumosului“ este în opinia Irinei Baroi-Gasparic accesibilã tuturor persoanelor, aceastã lume existã si e nevoie doar sã vrei sã o vezi. Odatã sesizatã, calea care te poate conduce în acest tãrîm devine imperativ. „Mi-am dat seama cã acesta este drumul meu, cã pe acesta trebuie sã-l urmez, trebuie sã-l urc. Lumea Frumosului este chiar lumea în care trãim numai cã trebuie sã dorim sã o vedem, e nevoie de un alt nivel de perceptie. Lumea Frumosului nu trebuie cãutatã, ea este aici, trebuie doar vãzutã“, mãrturisteste Irina Baroi-Gasparic. Conform artistei, existã si o Lume a Urîtului, însã oamenii au libertatea si puterea de a refuza ca aceastã lume sã se manifeste. Problemele care o preocupã pe tînãra artistã surprind prin profunzime si prin faptul cã, desi dificultatea lor poate pune în încurcãturã persoane cu mult mai mature, nu rãmîn fãrã un rãspuns sau fãrã mãcar o încercare de rãspuns. „Si ratiunea are rolul ei într-un proces creativ. Vã mãrturisesc sincer cã eu am început sã mã îndoiesc de Infinit. Spun asta pentru cã Dumnezeu a existat dintotdeauna si orice lucru are o cauzã si dacã înainte de Dumnezeu nu a existat nimic, atunci mã întreb El cum a apãrut? Pe de altã parte, faptul cã Dumnezeu existã dintotdeauna confirmã Infinitul. Deci se pare cã sînt lucruri care confirmã dar si infirmã Infinitul. Eu încerc sã rezolv aceastã problemã rational. Însã as da orice sã fiu din nou copil, sã am acea credintã oarbã, sã nu am nici o îndoialã“, explicã Irina drama inconsecventei ratiunii, de la „înãltimea“ vîrstei de 13 ani, fãcînd un apel ca, în ciuda faptului cã pentru ea copilãria nu s-a încheiat, sã revinã totusi la copilãrie. Tînãra citeste foarte mult, fiind îndrãgostitã, dupã cum ne-a mãrturisit, de literatura science-fiction si de basmele românesti.

Experienta Nimicului, la doar 13 ani „Nimic nu dureazã pentru totdeauna./ Totul va dispãrea./ Totul va fi sters din istorie, îngropat în uitare“, sînt doar cîteva din versurile elevei de la Liceul de Artã, care a început sã scrie poezii în clasa a V-a. Versurile surprind prin forta conceptelor aruncate în jocul literar, iar experienta Nimicului, la doar 13 ani, nu pare deloc imposibilã. „Nimicul este ceva ce nu existã. L-am întîlnit pentru cã mi-am dat seama cã în mine existã o nevoie, o lipsã. Citind, adunînd informatii, consider cã voi avea o bazã de la care sã pornesc în evolutia mea spiritualã. Consider cã atunci voi fi pregãtitã pentru a vedea“. Referitor la trãirea proprie actului de creatie, Irina considerã cã nu este singurul autor al operelor sale, în sensul cã mesajele pe care le transmite publicului îsi au originea în acea Lume a Frumosului: „Ca sã poti crea ai nevoie de o stare de calm. Cînd mã apuc de pictat simt cã mi se transmite ceva si eu trebuie sã transmit acest lucru mai departe. De aceea as putea spune cã lucrãrile mele sînt niste mesaje“. Tînãra artistã descrie acest moment de gratie, în care intrã în contact direct cu trãirile si sentimentele proprii acestui tãrîm, ca pe un simplu „clic“. „Uneori mai fac si monstri. Însã eu cred cã un monstru bine realizat din punct de vedere tehnic poate fi frumos. Cum sã vã spun, pentru artisti, un om urît poate sã fie foarte frumos“, a mai afirmat Irina Baroi- Gasparic, mãrturisindu-ne în acelasi timp cã pentru ea o lucrare nu este niciodatã terminatã. Referitor la lupta dusã cu cuvintele, ea a admis cã uneori acestea îi mai scapã de sub control si cã, la început, a scris poezii pentru a completa mesajele transmise prin intermediul picturilor. Mai mult, tînãra artistã se pare cã a fost trãdatã de cuvinte, acestea neajutînd-o întotdeauna sã-si exprime sentimentele si trãirile; în acest moment, îi vin în ajutor pictura si muzica. Povestea artistei de doar 13 ani, care ne-a mãrturisit cã si-L închipuie pe Dumnezeu tînãr, ar putea continua la infinit, datã fiind bogãtia gîndurilor si sentimentelor sale. Irina Baroi-Gasparic vorbeste cu ochii surîzãtori despre Tot, despre Dumnezeu care este Iubire, despre Întelegere si despre Cunoastere. „Pentru mine cunoasterea este foarte importantã deoarece doresc sã ajung undeva, sper sã ajung la Dumnezeu“, sustine tînãra artistã.