Prima pagină
Nu ştia ce comoară are în casă. Dinte de mamut, vechi de 10.000 de ani, scos la vânzare

■ un molar de mamut a fost scos la vânzare de o femeie din Borleşti ■ credea că fosila milenară este o piatră decorativă ■
Un molar de mamut, vechi de 10.000 de ani, a fost scos la vânzare de o femeie din comuna Borleşti. A postat anunţul pe o platformă on-line, crezând că fosila este o piatră decorativă, care-i fusese făcută cadou. În luna mai a acestui an, cadrele de la Serviciul de Investigaţii Criminale Neamţ, s-au sesizat cu privire la faptul că, pe o platformă de vânzare on-line a fost postat, pentru scurt timp, un anunţ de vânzare a unui molar de mamut.
„Astăzi, 2 noiembrie 2022, activităţile de cercetare şi documentare desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale au condus la identificarea persoanei în cauză, o femeie de 55 de ani, din Borleşti“, a declarat Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Din cercetările efectuate s-a stabilit că fosila a fost descoperită întâmplător, în anul 2018, în albia râului Nechit, de către un bărbat, care între timp a decedat.
Acesta l-ar fi oferit în dar consătencei, care l-a fi păstrat în casă, considerând că e o piatră decorativă. Molarul de mamut, vechi de cel puţin zece milenii, a fost indisponibilizat de poliţiştii nemţeni şi în perioada următoare va fi predat unei instituţii specializate a statului, conform dispoziţiilor legale. Urmează a fi expertizat, pentru a se stabili, cu exactitate, de când este fosila.
„Potrivit articolului 49, din Legea 182 din 2000, privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător bunuri din categoria bunurilor culturale, paleontologice şi arheologice sunt obligate să le predea autorităţilor statului, în termen de 72 de ore de la descoperire“, a mai comunicat Poliţia Neamţ.
Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea acestuia. În cazul descoperirii unor bunuri de valoare excepţională se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea acestora.

-
Prima paginăo săptămână,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Actualitateo săptămână,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Actualitate2 săptămâni,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Actualitate4 zile,
Și locuitorii din Pângărați refuză noi antene Digi
-
Prima pagină2 săptămâni,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Actualitate2 săptămâni,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitateo săptămână,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitateo săptămână,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică