Actualitate
Roman: nu a oprit la semafor și a acroșat o ambulanță aflată în misiune

Un șofer din Roman nu a oprit la semafor și a acroșat o ambulanță aflată în regim prioritar. Din fericire, accidentul fiind soldat doar cu pagube materiale.
Accident pe bulevardul Roman Mușat
„La data de 2 septembrie a.c., ora 14.30, pe bulevardul Roman Mușat, din municipiului Roman, la intersecția cu strada C.D. Gherea, a avut loc un accident de circulație soldat doar cu pagube materiale”, a transmis IPJ Neamț.
Nu a oprit la semafor și a acroșat o ambulanță
Conform cercetărilor, „în timp ce un bărbat, în vârstă de 35 de ani, conducea un autoturism pe bulevardul Roman Mușat, ajuns la intersecția cu strada C.D Gherea, nu ar fi respectat semnificația culorii ROȘU a semaforului electric aflat în funcțiune, acroșând o autospecială, tip ambulanță”.
”Ambulanța SMURD TIM din cadrul Detașamentului Roman, cu semnale acustice și luminoase în funcţiune, se deplasa la un caz în comuna Icușești. Menționăm că autospeciala a fost înlocuită.”, a transmis ISU Neamț.
Ambulanța circula regulamentar
Polițiștii precizează că „ambulanța se deplasa în regim prioritar, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune, și a pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului electric”.
Pagube materiale și testări alcoolscopice
„În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule. Cei doi conducători auto nu se aflau sub influența alcoolului”, a mai informat IPJ Neamț.

Actualitate2 săptămâni,Motivul şocant al crimei din centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,UPDATE: Crima din centrul oraşului. Poliţist ucis de fiu
Actualitate2 săptămâni,ULTIMA ORĂ: Bărbat înjunghiat în centrul oraşului
Actualitate2 săptămâni,Mesaj de condoleanţe din partea colectivului COMES SA
Actualitate2 săptămâni,Crima care a șocat Piatra-Neamțul. Rănile descoperite arată violența atacului: polițistul avea răni la cord, jugulară și abdomen
Actualitate2 săptămâni,Scenariu politic: guvern de tehnocraţi cu un pseudo-tehnocrat premier
Politicao săptămână,Ţara arde şi Nicușor Dan exersează funcţia de preşedinte ca „Gânditorul din Hamangia”
Actualitate6 zile,Piatra Open Championship 2026. Peste 700 de sportivi și-au disputat trofeele la Piatra-Neamț













