Contactează-ne

Actualitate

Noutăţi despre tezele şcolarilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ directorii de şcoli trebuie să planifice tezele începînd cu 6 decembrie ■ graficul acestora se stabileşte în consiliile de administraţie ■

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, odată cu reluarea cursurilor, după cele două săptămîni de vacanţă forţată, directorii trebuie să stabilească, în cadrul CA, calendarul desfăşurării lucrărilor scrise pentru aanul şcolar 2021-2022, în baza Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţămînt preuniversitar.

În primul semestru tezele vor fi programate începînd cu 6 decembrie 2021. La clasele a VII-a şi a VIII-a, la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, pe lîngă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba modernă respectivă.

La clasele din învăţământul liceal cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi moderne, indiferent de specializare/calificare profesională, pe lîngă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba modernă respectivă. În cazurile în care o lucrare scrisă semestrială se susţine la o disciplină la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru disciplina aleasă din listă. Opţiunile elevilor rămîn valabile pe parcursul întregului an şcolar.

În învăţămîntul special care utilizează curriculumul şcolii de masă sau curriculumul şcolii de masă adaptat, asigurînd aceleaşi finalităţi ca învăţămîntul de masă, se susţin tezele prevăzute pentru învăţămîntul de masă. În unităţile de învăţămînt care utilizează curriculumul special, elevii susţin teze la limba şi literatura română şi matematică, începînd cu clasa a VI-a, cu excepţia celor cu deficienţe grave, profunde, asociate, inclusiv surdocecitate, al căror progres se evaluează prin calificative.

În altă ordine de idei, modul cum a început şcoala în Neamţ, pentru cei peste 68.825 copii, a fost prezentat de inspectorul şcolar general, Mihai Obreja.

„În cursul zilei de vineri, 5 noiembrie, a fost modificat ordinul comun al ME şi MS, noul ordin cu nr. 1538 reglementînd la articolul 3 faptul că şcolile se vor redeschide sau nu, în funcţie de rata de vaccinare a cadrelor didactice şi a personalului. Acest criteriu de bază stipulează faptul că de luni, 8 noiembrie, se vor întoarce în bănci elevii unde 60% din personalul unităţii de învăţămînt s-a vaccinat.

În acest sens vineri, 5 noiembrie în toate şcolile cu personalitate juridică s-au întrunit membrii CA care au analizat situaţia în fiecare unitate. La ora la care vorbim, din 151 de unităţi cu personalitate juridică în 88 şcoli vor reveni elevii în bănci şi în 63 vor rămîne ca preşcolarii şi elevii să înveţe în scenariul on-line.

Această situaţie va fi reanalizată în fiecare vineri. E posibil, ca pe viitor, analiza să coboare la nivel de fiecare şcoală în parte, situaţie în care numărul unităţilor în care se va învăţa faţă în faţă să crească semnificativ. Bineînţeles că în situaţia în care va apărea într-o clasă un caz pozitiv de infectare cu SARS Cov 2, automat clasa va intra în on-line“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending