Contactează-ne

Actualitate

Nouă arestări pentru contrabandă cu ţigări

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ din cei 12 reţinuţi, doar jumătate au fost arestaţi preventiv ■ alţi trei au fost plasaţi în arest la domiciliu şi tot atîţia sînt în control judiciar ■ în jumătate de an, inculpaţii au distribuit circa 300.000 de pachete de ţigări şi au creat un prejudiciu de 4 milioane lei ■

Din cele 12 persoane reţinute în cazul contrabandei de proporţii cu ţigări, numai jumătate au fost private de libertate. Un număr de şase indivizi au fost arestaţi preventiv de magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ, în sarcina lor fiind reţinute circa 330 de acte materiale.

Imediat după pronunţare, întreg lotulul a contestat măsura privativă de libertate, o decizie definitivă în acest caz urmînd a fi pronunţată de magistraţii din cadrul Curţii de Apel Bacău. În acelaşi dosar, pentru alţi trei inculpaţi s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, iar ultimii trei sînt sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Inculpaţii sînt din Vicov, judeţul Suceava, Horia şi Roman.

La începutul acestei săptămîni, procurorii DIICOT Neamţ au destructurat un grup infracţional organizat, care a adus şi vîndut vreo 300.000 de pachete de ţigări în circa jumătate de an, producînd în dauna statului o pagubă estimată la 4 milioane de lei. În urma unui număr record de percheziţii, au ajuns la audieri un număr de 22 de persoane.

La finele anchetei trei persoane au fost plasate sub control judiciar, iar alte 12 persoane au fost reţinute şi au ajuns la Tribunal. Pe 8 noiembrie 2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bacau, au efectuat un număr de 39 de percheziţii domiciliare.

Descinderile au avut loc pe raza judeţelor Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, într-o cauză vizînd destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvîrşirea infracţiunii de contrabandă calificată. În cauză s-a reţinut faptul că, începînd cu anul 2021, mai multe persoane au constituit o grupare, care avea ca scop preluarea de importante cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară în vederea valorificării.

Colectarea lor s-a realizat, în principal, în localitatea Vicovu de Sus, judeţul Suceava, de unde au fost transportate, cu diferite autovehicule, pînă în municipiul Roman, judeţul Neamţ, de unde au fost preluate şi depozitate în mai multe imobile. Ulterior, ţigaretele au fost distribuite către mai mulţi beneficiari din judeţele Neamţ, Vaslui, Suceava şi Iaşi, majoritatea administratori ai unor societăţi comerciale.

„Pentru transportul ţigaretelor, membrii grupării foloseau autovehicule ce aveau montate dispozitive speciale de înlocuire a plăcuţelor de înmatriculare, în mers, cu unele false, pentru a evita depistarea de către organele de anchetă. În perioada mai – noiembrie 2021, membrii grupării au colectat, preluat, deţinut, transportat şi distribuit aproximativ 300.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, de diferite mărci, prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului fiind de aproximativ 4.000.000 de lei“, conform unui comunicat DIICOT.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 1.288 de pachete cu ţigarete de diferite mărci, sumele de 118.850 de lei, 9.485 de euro şi 140 de lire, un dispozitiv de înlocuire a plăcuţelor de înmatriculare în mers, plăcuţe de înmatriculare false, precum şi un pistol neletal şi cartuşe.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava şi SCCO Neamţ, al poliţiştilor din cadrul IPJ Bacău şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi IJJ Suceava. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Incendiu catastrofal de la un scurtcircuit. Trei copii şi doi adulţi au fost salvaţi de un vecin

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ trei copii şi doi adulţi au fost salvaţi la timp din flăcări de către un vecin, incendiul avînd loc pe o stradă din Piatra Neamţ ■ două case au fost grav avariate, pagubele fiind foarte mari ■

Pe data de 23 septembrie 2022, în jurul orei 02.00, prin apel la 112, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Terasei. La locul solicitării s-au deplasat cadrele ISU cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul şi mansarda unei case, dar şi la acoperişul altei locuinţe din imediata vecinătate. Din interiorul casei au fost evacuate de către un vecin cinci persoane, doi adulţi şi trei copii.

Proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 33 de ani, a suferit un atac de panică şi uşoare intoxicaţii cu fum. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ. Cauza probabilă de producere a fost un scurtcircuit la autoturism“, a transmis ISU „Petrodava“ Neamţ.

Au ars acoperişul şi mansarda unei case pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, bunuri materiale aflate în camerele de la mansardă şi în una de la parter, documente, un autoturism şi 100 de metri pătraţi din acoperişul celeilalte locuinţe.

O altă misiune a pompierilor a avut loc cu o zi în urmă, pe 22 septembrie, ei fiind solicitaţi să intervină la descarcarea unei tinere şoferiţe care s-a urcat băută la volan şi a încercat să se sinucidă în timp ce conducea, provocând un accident în oraşul Târgu Neamţ.

Nedoritul incident s-a petrecut în jurul orei 10.30, pe strada Castanilor. Conducătoarea auto s-a izbit într-un gard, după care şi-a continuat deplasarea, pe o distanţă de 500 de metri, a distrus un branşament de gaz şi s-a „oprit“ în clădirea unui post de transformare electric.

Citește știrea

Actualitate

Cetăţean moldovean, prins că lucra ilegal la o firmă din Neamţ. A fost amendat şi returnat sub escortă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ o acţiune a poliţiştilor de la Serviciul Imigrări, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, a avut loc zilele trecute, fiind vizată prevenirea şi combaterii muncii nedeclarate şi şederii ilegale a străinilor

Poliţiştii de la Serviciul Imigrări Neamţ, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, au depistat un bărbat, din Republica Moldova, care muncea fără forme legale la o firmă din judeţ. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare sub escortă.

A fost aplicată şi interdicţia de a mai intra în România pentru o perioadă de 6 luni. Acţiunea autorităţilor nemţene a avut loc pe data de 21 septembrie, fiind vizată prevenirea şi combaterii muncii nedeclarate şi şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că moldoveanul a intrat legal în România, în scop de vizită, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării, fiind amendat cu 800 de lei. O sancţiune a fost aplicată şi firmei unde lucra“, a comunicat Poliţia Neamţ.

Pentru nerespectarea prevederilor OG 25 din 26 august 2014 (primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin cu şedere ilegală, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă), societatea comercială a fost sancţionată cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Verificări de acest fel au avut loc şi în urmăcu câteva luni, la firme din Neamţ. „În perioada 17 – 22 mai 2022, inspectori de muncă şi lucrători din cadrul Biroului de Imigrări Neamţ, au desfăşurat acţiuni de control la agenţi economici susceptibili de a folosi la muncă ilegal cetăţeni străini“, anunţa ITM Neamţ.

Au fost constatate 20 de neconformităţi, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Au mai fost aplicate 14 sancţiuni, şase amenzi de 17.500 lei fiind pentru că nu se respecta obligaţia de a ţine evidenţa orelor lucrate şi acordarea repaosului săptămânal de 48 de ore consecutive.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, anunţă că vor continua organizarea unor acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Citește știrea

Actualitate

George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ: “Guvernul României, condus de liberalul Nicolae Ciucă, oferă ̆ ”

Știre publicată în urmă cu

în data de

George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ, anunţă că guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, oferă sprijin financiar pentru crescătorii de animale.

“ Această măsură vine în sprijinul direct al crescătorilor de animale şi încurajează creşterea producţiei de alimente de marcă românească.

Este o perioadă în care este important să protejăm producătorii din sectorul zootehnic şi să ne asigurăm că aceştia au pârghiile necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii.

️ Plafoanele alocate, de către Guvernul României, schemelor de sprijin în sectorul zootehnic sunt următoarele:

 

✔ 1.680.000 de euro, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

 

✔ 13.125.000 de euro, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

 

✔ 99.324.810 de euro, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

 

✔ 71.300.000 de euro, pentru speciile ovine/caprine;

 

✔ 54.000 euro de euro, pentru specia viermi de mătase.

 

Schemele de sprijin vor fi finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

ℹ Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans, începând cu data de 16 octombrie 2022, în cadrul schemelor de plăţi directe, cu încadrarea în procentul de maximum 70%, prevăzut de reglementările europene.

De pe 2 decembrie 2022, APIA va realiza plățile corespunzătoare diferenţei între plafonul alocat fiecărei plăţi şi sumele calculate şi acordate începând cu data de 16 octombrie 2022 ca plăţi în avans.

Plăţile se vor face în lei, la cel mai recent curs stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2022.

✌Partidul Naţional Liberal sprijină în mod direct sectorul zootehnic prin măsuri financiare concrete, care vor impacta pozitiv activitatea tuturor crescătorilor de animale din România”, este mesajul lui George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ.

Citește știrea
Advertisement









Trending