Prima pagină
Note și… note la Titularizare. Dascăli eminenți și loaze
■ redactorii Monitorul au selectat din tabelul nominal cu rezultatele la examenul de Titularizare notele cele mai mari obținute de cadrele didactice ■ la polul opus, fără însă a nominaliza vreo persoană, prezentăm și rezultatele loazelor din sistem ■ chiar dacă s-au făcut de râs, au dreptul să participe la un nou examen pentru obținerea unui post, dar pe perioadă determinată ■
Potrivit unui comunicat de presă afișat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț, la concursul de Titularizare pe un post în sistemul de educație s-au prezentat 641 de candidați din cei 714 înscriși, rata de promovare fiind de 79, 56%, în condițiile în care 54 de candidați s-au retras din examen din cauze medicale sau personale. În Neamț, procentul notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 39,86%.
Fiind un examen concurs, numele candidaților nu a mai fost anonimizat. Redactorii Monitorul au realizat o selecție a notelor la extreme. Iată care sunt cele mai mari note obținute la examenul de Titularizare, înainte de contestații. Nota 10 a fost obținută la proba scrisă de către Gavriliu Oana Cătălina din Piatra Neamț și de către Ionuț Vâlcu din Roman, care s-a titularizat la Școala „Sergiu Celibidache” din Roman, pe catedra de Educație Muzicală Specializată.
Despre romașcan, cei care-l cunosc au numai cuvinte de laudă, vorbind despre un cadru didactic excepțional pregătit. El este și dirijorul corului Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Pe 3 septembrie 2012, colegii jurnaliști la cotidianul „Ziarul de Roman” publicau un reportaj despre activitatea acestuia, care, din împuternicirea și cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a reînviat o tradiție veche de 50 de ani, aceea de a dirija corala Arhiepiscopiei, care poartă numele „Sfânta Paraschevi”.
Acesta este unul din puținele interviuri date presei locale de către talentatul dirijor. El spunea atunci: „Cred că dincolo de plăcerea de a cânta într-un asemenea cadru, pe coriști îi strânge laolaltă și bucuria întâlnirii, faptul că atât repetițiile, cât și prezența la slujbă, în fiecare duminică și la sărbătorile mari din calendarul bisericesc ortodox, îi rup, pentru o durată scurtă de timp, de grijile cotidiene. Sunt coriști care mi-au spus că se întorc, apoi, mai senini și mai pregătiți sufletește să se preocupe de problemele de zi cu zi”.
Fost elev al Seminarului „Sfîntul Gheorghe” din Roman, absolvent al Facultății de Teologie din Galați și al Universității de Artă „George Enescu” din Iași, specializarea dirijat, acesta a primit din partea PS Ioachim Băcăuanul, pe atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, misiunea de a reînființa corul Arhiepiscopiei, susținea aceeași sursă, care mai preciza faptul că, la rândul său a fost membrui al corului Seminarului Teologic Ortodox „Melchisedec Ștefănescu” la vremea când unitatea școlară se chema „Sfântul Gheorghe”.
Aceeași sursă a consemnat faptul că talentatul dirijor a început să lucreze cu acest cor în urmă cu 13 ani, în 2011 și a apărut în public în 2012. Și astăzi membrii corului susțin că este un om de mare calibru profesional, de o modestie rar întâlnită, „biblică” am putea spune. „Eu am intrat în acest cor, ca voluntar, în urmă cu 9 ani, dar activez cu mare dragoste. Ne întâlnim aici oameni cu profesii și vârste diferite.
În cor cântă și doi studenți la Teologie. Cel mai tânăr corist este student la Facultatea de Teologie Ortodoxă și nu are mai mult de 25 de ani, în timp cel coristul cel mai în etate are 77 de ani. De-a lungul anilor există o fluctuație: unii pleacă pentru că s-au mutat în Ceruri, alții pentru că s-au îmbolnăvit, dar totdeauna vine altul să-l înlocuiască. E vorba de oameni cu profesii diferite: studenți, juriști, profesori, ingineri, bibliotecari, pensionari ca mine, etc.
„Facem repetiții săptămânale sau, uneori, în preajma sărbătorilor, bisăptămânal. Cântăm cu plăcere, dar deseori munca noastră ne este răsplătită de Arhiepiscopie cu excursii în cele mai diverse locuri din țară, uneori și în străinătate. Ceea ce pot să vă spun despre dirijorul corului, Ionuț Vâlcu, este faptul că la ora aceasta este unul din cei mai buni și serioși dirijori din țară. Este un om calculat, serios, care știe să unească acest colectiv heterogen. Este foarte respectat și iubit de către noi, coriștii.
Eu îl iubesc ca pe băieții mei. Sunt convinsă că este atât de exigent cu cei din jur, dar și cu propria-i persoană, încât toate examenele vieții lui sunt luate cu nota 10. Am credința că este născut să fie profesionist”, a declarat, pentru Monitorul, una din membrele coralei „Sfânta Paraschevi”, care a dorit să-și păstreze anonimatul, tocmai pentru faptul că, dintr-o modestie înăscută din înțelepciunea cărților sfinte, talentatului dirijor și profesor Ionuț Vâlcu nu-i place să se vorbească de el, deși o merită cu prisosință.
Alte note mari la diferite discipline
Iată însă și alte nume de cadre didactice cu rezultate foarte bune și bune, înregistrate la examenul de Titularizare: Ioana Munteanu, profesor de Engleză a obținut la scris nota 9,85; Liza Gârbea Motfolea – educatoare(9,85); Anca Camelia Ceopi (educatoare) tot 9,85; Teodora Ghirvu –Psihopedagogie (9,75); Cristina Bârliba (educatoare) nota 9,55, Andreea Georgiana Muraru, educatoare (9,55)și Adelina Roman – educatoare (9,55).
Mariana Loghin, educatoare – 9,45; Andreea Patraș – educatoare (9,35); Daniela Pețenchi, din Roman, a obținut la Limba și literatura română nota 9,40, Olariu Mădălina – Limba română (9,33); Mădălina Elena Sandu – Limba română 9,33; Cristina Susanu – Religie romano-catolică (9,16). Peronela Noroc – Engleză-9,10; Mădălina Nicoleta Chirilă – Limba română, 9,7, Ana Andreea Cardel -Limba Română – 9,05; Florea Daniela – Limba română (9,3).
Constantin Nuțu – Limba română(9,2); Maria Magdalena Hrițcu – Limba română (9,1); Elena Gavril – educatoare 9,1; Cristina Meric Mucenicu – educatoare (9,10); Mihai Buba – Religie Ortodoxă (9,1); Adelina Munteanu – educatoare (9,1); Ștefania Ramona Ploscaru-educatoare (9,00); Diana Iuliana Vădana – Matematică(9,00), Ștefan Burduja – Mecanică/maistru instructor (9,00). Tot în rândul notelor bune pot fi înscrise și cele 19 medii peste 8 înregistrate de tot atâția candidați din Neamț.
Și altfel de note…
La polul opus vom consemna, fără a nominaliza numele candidaților din motive lesne de înțeles, notele incredibil de proaste ale unor dascăli de la diverse discipline, care sigur au ratat șansa de a se titulariza, dar nu și pe aceea de a suplini o catedră, în funcție de nevoile sistemului în vreuna din școlile nemțene.
Vorbim despre cea mai mică notă obținută de un candidat din Roman, la disciplina Educație fizică și sport (1,05), urmat de 1,25 la Psihopedagogie. Continuăm cu notele slabe obținute de candidați, fără a le mai ierarhiza, ci pur și simplu așa cum le-am scos din listele nominale afișate pe site-ul ISJ Neamț: 2,35 de către un învățător/ educatoare; 2,2 – Psihologie specială;
3,7 – Agricultură (maistru instructor); 3,76 – Agricultură -maistru instructor; 3,65 – Alimentație Publică, 3,40 Consiliere psiho-pedagogică; 3,3 – Consiliere psiho-pedagogică; 2,4 – Consiliere psiho-pedagogică; 2,5 – Educație fizică; 2,3 Educație fizică; 1,05 – Educație fizică; 2,8 – Educație fizică; 3.95 – Educație Fizică; 2,95 și 2,85 la Educație fizică și Educație Muzicală și un alt 2,85 la Educație Muzicală.
3,13 a fost o notă la Educație Muzicală și 3,53 – Argumentare/logică; 3,2 – Fizică; 3,85 – Geografie; 2, 85 – Informatică (TIC); 3,3 – TIC; 4,3 – Engleză; 3,8 – Franceză; 3,13 – Învățământ primar; 2,7 – Învățământ primar: 2,33 – Învățământ primar; 3,3 – tot învățământ primar; precum și 3; 3,6; 3,93; 3,6; 3,55; 3,6; 3,2; 3,65; 3,1; 2,9 și 3,15 la educatoare.
Un alt 3,25 a fost obținut și de o candidată la Matematică; un 3,53 la Mecanică; un 3,56 la Psihopedagogie specială; un 1,86 la aceeași disciplină, urmate de note de 1,86; 1,7; 3,91; 2,5; 3,83 la Psihopedagogie specială. Elocvente și astfel de note, care demonstrează, încă o dată, realitățile școlii românești: pe de o parte dascăli foarte bine pregătiți și pe de altă parte o „pleiadă” de dascăli, din categoria „Mai bine pregătiți, nici nu se putea!”, adică a loazelor.
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitateo săptămână,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitateo săptămână,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu