Nonsalanta premierului vizavi de FE.ME.I

Nu-i nevoie de ani de zile, sînt suficiente si 10 luni de muncã pentru ca un om valabil, chiar fost manechin si mare iubitor de automobile, sã-si dovedeascã valabilitatea. Fie cã e vorba de FMI (Fondul Monetar International) sau de FEMEI (reprezentantele sexului slab), domnul prim-ministru gãseste cu naturalete si promptitudine replicile care sã-l avantajeze si sã-l facã sã cadã în picioare. În timp ce multi specialisti îsi exprimã îngrijorarea fatã de decizia FMI de a rupe acordul cu România, domnul prim-ministru afirmã cu seninãtate cã „logica functionarilor FMI este mai degrabã una de contabili mãrunti“ (!). Ca urmare a acestei deraieri cu Fondul Monetar International, România se vede nevoitã sã-si ia soarta în propriile mîini si sã atingã tinta de integrare în Uniunea Europeanã fãrã asistenta tehnicã din partea Fondului. Si care e problema? „Apreciez – spunea premierul – cã România are economisti de valoare care sînt capabili sã ne ofere solutii economice, fãrã sã avem nevoie de asistenta FMI (!). Eu cred cã România, ca viitoare tarã membrã a Uniunii Europene, trebuie sã arate cã are capacitatea sã-si gestioneze singurã problemele economice“. Desi s-a mai vorbit si altãdatã de un guvern cu 50.00 de specialisti, dar care n-a ajuns la „luminita de la capãtul tunelului“, domnul prim-ministru n-ar trebui sã fie atît de mîndru de „economistii de valoare“, pentru cã în comunicatul FMI se spune clar: „Cu actuala pozitie în materie de politici, România riscã sã intre în Uniunea Europeanã cu o competitivitate slãbitã, dezechilibre macroeconomice în crestere, servicii de sãnãtate si învãtãmînt care se deterioreazã si importante decalaje în infrastructurã materialã“. Si nu trebuie sã vii de la Washington ca sã întelegi cã optimismul prim-ministrului este unul nesincer, de ochii lumii. Însusi consilierul prezidential, expertul în domeniu, fostul premier Theodor Stolojan se declara nemultumit de unele sectoare, considerate „OK“ (productivitatea muncii, bãnci, piata energiei etc.): „Problema fundamentalã a economiei românesti este trecerea de la activitãtile cu valoare adãugatã micã la cele cu valoare adãugatã mare“. Si, se pare cã liberalul Stolojan nu poate fi inclus în categoria „contabililor mãrunti“ despre care vorbeste premierul. Desi Cãlin Popescu Tãriceanu poate rãsufla usurat cã a scãpat de teroarea FMI-ului si de blestematele-i acorduri, ruperea acestei colaborãri pune în discutie nu doar politica economicã a Guvernului, ci si însãsi guvernarea, în sens larg. Astfel, diagnoza FMI atentioneazã asupra unor grave deficiente: proiectul de buget pe 2006 este nerealist, politicile salariale în sectorul public sînt improvizate si conjuncturale, modificarea Codului fiscal nu a îmbunãtãtit nivelul veniturilor, cererea de bunuri si servicii depãseste oferta de pe piatã, deficitul balantei comerciale creste… La aceste deficiente se adaugã si cele semnalate de cãtre Raportul de monitorizare a Comisiei Europene: cresterea dezechilibrelor macroeconomice, aplicarea deciziilor referitoare la faliment, la legislatia si administrarea mediului de afaceri. Dacã la acestea se adaugã si conflictul din cadrul Aliantei pe tema bugetului pentru 2006, cît si absenta coerentei politice si economice, avem o imagine total diferitã de cea pe care ne-o propune, cu atîta nonsalantã, cel mai mare specialist din actualul guvern. Dupã cum afirma un ziarist, „cu acces liber la portofel, Guvernul Tãriceanu este primul lãsat sã cheltuiascã asa cum crede de cuviintã. De chibzuiala acestuia depinde cum va arãta România înainte de intrarea în Uniunea Europeanã“. Vom trãi si vom vedea…

Telefonul anormal În altã ordine de idei, dar în acelasi context, NONSALANÞÃ – FEMEI (cu deplasarea accentului pe prima silabã a cuvîntului, a se citi FE-MEI), mã voi referi la reactia premierului în legãturã cu declaratia Elenei Udrea. Fãrã aceastã declaratie n-am fi aflat despre telefoanele pe care premierul le dã ori de cîte ori este nevoie. Sã fi fost acest telefon singurul pe care procurorul general l-a primit de la domnul Tãriceanu? Cu toate cã în comunicatul guvernului remis presei se mentiona cã l-a sunat pe Ilie Botos pentru a-i cere „sã respecte legea“, Tãriceanu a infirmat cã ar fi spus asa ceva! „Nu am simtit nevoia sã-i cer procurorului general sã respecte legea. Motivul pentru care l-am sunat este acela cã, la nivel institutional, premierul are dreptul sã poarte un dialog institutionalizat cu orice institutie din România ca sã se informeze“. Premierul a afirmat cã poartã asemenea dialoguri si cu directorul SRI, cu directorul SIE si cu alti directori sau presedinti de autoritãti sau institutii din România. El a precizat cã l-a sunat pe Botos si în alte „situatii critice“, precum RAFO si Sechelariu, uzînd de dreptul sãu de a se informa, în calitate de prim-ministru, asa cuma procedat si în cazul lui Dinu Patriciu. (Oare?) Replica premierului rãmîne fãrã replicã: „Ca prim-ministru, eu nu pot bãga capul în pãmînt ca strutul. Am dreptul sã mã informez fãrã ca asta sã însemne cã intervin si dau indicatii. Am dreptul sã procedez asa oricînd consider cã este nevoie“. Tãriceanu a conchis: „astfel de initiative tin exclusiv de responsabilitatea care îmi revine în fata Uniunii Europene, ca membru al Guvernului, în sustinerea actiunilor de combatere a coruptiei, fãrã a reprezenta o imixtiune în actul de justitie“. Si totusi, de ce s-a simtit ofensat procurorul general de telefonul primit de la premier, cînd ar fi trebuit, poate, sã fie mãgulit ? „Nu este normal – a declarat Botos – sã fiu sunat de cãtre primul ministru si întrebat despre mersul unui dosar“. No comment!