Prima pagină
Noi „surprize” la Colibri, „Complexul groazei” de la Războieni. Ce a descoperit Protecția Consumatorilor
■ au fost aplicate două amenzi, valoarea lor fiind de 50.000 de lei ■ folosirea unor materii prime sau produse alimentare expirate este doar una dintre abaterile constatate ■
Ca urmare a unor informații primite cu privire la prestarea de servicii neconforme în cadrul Complexului Rezidențial de Servicii Sociale Războieni, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț s-a autosesizat și a controlat modul în care se respectă prevederilor legale din domeniu.
Echipa de comisari a verificat complexul în cadrul căruia funcționează 4 centre rezidențiale care asigură servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități. Au fost vizate atât spațiile de cazare destinate beneficiarilor, cât și blocul alimentar care deservește complexul rezidențial, în prezența reprezentantului operatorului economic.
În cadrul complexului, funcționează Centrul de Abilitare și Reabilitare „Colibri”, beneficiarii fiind, în totalitate, persoane cu afecțiuni neuropsihice. Controlul desfășurat de comisarii de la Protecția Consumatorilor a evidențiat abateri în ceea ce privește prevederile legale la prestarea serviciilor.
La spațiile de cazare, deși conform Regulamentului de Organizare și Funcționare capacitatea maximă admisă a locației este de 32 beneficiari, în Centrul de Abilitare și Reabilitare „Colibri” au fost prezenți 50 beneficiari, existând și camere în care erau găzduite 5 sau 6 persoane, peste capacitatea acestora.
În ceea ce privește dotarea camerelor, s-a constatat folosirea unor saltele subdimensionate față de dimensiunile paturilor, uzate, murdare (posibil pătate de urme de excremente), perne depreciate fizic, pătate; calorifere cu zone de rugină, neigienizate. În spațiile comune (băile ce deservesc beneficiarii), s-a constatat existența unui paviment deteriorat, cu crăpături, a unei căzi pentru duș cu pete de rugină în zona de evacuare.
La Blocul alimentar, inspectorii OPC au constatat „folosirea unor materii prime sau produse alimentare cu data limită de consum depașită (20.07.2024) și condiții neconform de lucru: existența pavimentului cu crăpături, utilizarea de coșuri pentru deșeuri menajere fără capac și fără acționare la pedală, după cum se arată într-un comunicat al CJPC) Neamț.
Pentru abaterile constatate operatorul a fost sancționat contravențional, aplicându-se 2 amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei și a fost oprită utilizarea produselor cu data limită de consum depașită. s-a dispus remedierea imediată a deficiențelor privind dotarea spațiilor de cazare precum și a celor din blocul alimentar.
În timpul controlului era efectuată o operațiune de dezinsecție (ultima fusese efectuată în data de 28.06.2024). Până la finalizarea controlului, s-a procedat la înlocuirea saltelelor, pernelor, fețelor de pernă, huselor pentru saltea, a seturilor de lenjerie neconforme. Pentru aspecte care exced sferei de competență a Protecției Consumatorilor au fost notificate instituții abilitate.
DGASPC a dispus o anchetă internă
”Ca urmare a celor apărute în spațiul public cu privire la Complexul Rezidențial pentru Servicii Sociale Războieni, precizăm: Pentru că în acest moment verificările Consiliului de Monitorizare și ale altor instituții sunt în desfășurare, nu putem furniza informații suplimentare”, a transmis DGASPC Neamț.
În comunicat se mai arată că DGASPC Neamț a demarat o anchetă internă și a trimis echipe de verificare în toate centrele pentru persoane adulte cu dizabilități. DGASPC are ca atribuții asigurarea serviciilor de suport, coordonare și îndrumare metodologică pentru centrele rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități.
CRSS Războieni este o unitate cu personalitate juridică aflată în structura DGASPC și în subordinea Consiliului Județean. În conformitate cu prevederile legale, deciziile privind administrarea unității, asigurarea funcționării și a standardelor de calitate ale serviciilor destinate beneficiarilor aparțin în totalitate managementului centrului.
Facem mențiunea că unitatea are asigurate toate resursele necesare acordării serviciilor destinate beneficiarilor, conform prevederilor legale. CRSS Războieni este un centru destinat persoanelor adulte cu dizabilități cu afecțiuni psihice severe. Din cauza specificului bolii, beneficiarii nu pot fi îngrijiți în familie și nici în alte centre, ei necesitând anumite condiții de siguranță.
Pentru a rezolva o parte din lipsa locurilor pentru astfel de beneficiari, DGASPC Neamț are în implementare un proiect cu finanțare națională prin intermediul căruia se construiesc 3 locuințe protejate cu o capacitate de 24 de locuri care să preia excedentul de beneficiari. Termenul de finalizare al acestui proiect este decembrie 2024.
La Casa Colibri din cadrul Complexului de la Războieni, un control efectuat la 23 iulie 2024, a scos la iveală condiții deplorabile de trai. Căminul Colibri este parte din Complexul Rezidențial de Servicii Sociale Războieni care funcționează cu personalitate juridică în subordinea CJ Neamț și în structura Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.
Conform Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, autoritate autonomă sub control Parlamentar, au fost găsite perne și saltele murdare, rupte, cu urme de urină și materii fecale, paturi murdare, bolnavi neîngrijiți. Capacitatea centrului este de 32 de persoane, dar găzduia 50, cu vârste cuprinse între 22 și 86 de ani.
-
Actualitate8 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
Criza de personal din MAI: 6000 de pensionări în 2024 și un deficit istoric
-
Prima paginăo săptămână,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Eveniment2 săptămâni,
Sindicalismul în Poliția Română: în cătarea cercetării disciplinare
-
Actualitate2 săptămâni,
Curtea de Apel București a respins contestația lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor prezidențiale
-
Actualitateo săptămână,
Tatiana Bălău aduce acasă Premiul de Excelență, purtând tradițiile românești până la Montreal
-
Actualitate2 săptămâni,
Vacanțe și zile libere în 2025: 205 zile cu tot cu sâmbete și duminici n
-
Eveniment2 săptămâni,
Urmărit internațional arestat în noaptea de Revelion pentru crimă în Italia