Arhivă 2005-2017
Noi „stucheli“ între prefect si presedintele CJ
• „este vorba de deinteres, ei continuã sã întîrzie refacerea obiectivelor de infrastructurã pentru ca oamenii sã devinã din ce în ce mai nemultumiti“, este de pãrere prefectul • „în acest moment se lucreazã în mai multe locuri si ca exemplu pot da Ceahlãu, Bicaz Chei sau Dãmuc, unde primarii s-au miscat mai repede“, dã replica presedintele CJ Neamt •
Ajutoarele pe care le-a trimis Guvernul pentru refacerea obiectivelor distruse de inundatiile din lunile iulie si august iscã dispune noi între prefectul de Neamt si presedintele Consiliului Judetean. În cadrul unei conferinte de presã, Toader Mocanu, prefectul de Neamt, a declarat cã nu este multimit de relatiile pe care le are cu institutia Consiliului Judetean, referindu-se la faptul cã nici în momentul de fatã, lucrãrile de refacere a drumurilor judetene, comunale sau a podurilor care au fost afectate nu au fost demarate si se aflã tot la stadiul de proiect. „Am solicitat cu cîteva zile în urmã de la Consiliul Judetean o informare cu stadiul lucrãrilor la obiectivele care trebuiesc reparate din banii primiti de la Guvern si nici pînã în acest moment nu am primit un rãspuns. Stiu cã nu s-a efectuat nimic în acest sens si cã s-a rãmas tot la stadiul de proiectare. În continuare, domnul Dan Vasile Constantin refuzã sã colaboreze cu noi. Este vorba de dezinteres, ei continuã sã întîrzie refacerea obiectivelor de infrastructurã pentru ca oamenii sã devinã din ce în ce mai nemultumiti. Nu vor decît sã accentueze aceastã stare. Dacã vrea sã facã ceva pentru aceste comunitãti, sã facã. Dacã nu vrea, atunci mãcar sã nu punã piedici“, a declarat Toader Mocanu. Oficialul nemtean a mai adãugat cã presedintele CJ Neamt ar dori sã înceapã lucrãrile la toate obiectivele, dar urmãreste sã nu le finalizeze si sã arunce vina pe Guvern cã nu sînt bani: „au lãsat primarii sã-si gãseascã singuri firmele care sã lucreze si nu e bine. El vrea sã se realizeze cîte 10% din toate obiectivele, dupã care sã rãmînã fãrã bani si sã dea vina pe Guvern cã nu a trimis mai multi. Eu am spus cã trebuie efectuate acele obiective care sînt prioritare si în cazul în care într-o comunã sînt distruse 5 poduri, sã fie realizat unul singur, dar sã fie dus la final. Pentru astfel de lucrãri eu nu voi semna avizele“, a amenintat Toader Mocanu. De partea cealaltã, presedintele Dan Vasile Constantin a declarat cã a trimis graficele de lucrãri de cum i le-a cerut prefrectul. „În ceea ce priveste efectuarea lucrãrilor acestea nu pot începe pînã nu avem o sursã de finantare si un proiect fãcut de specialisti. Nu se pot demara aceste lucrãri fãrã proiect. Se lucreazã în acest moment în mai multe locuri si ca exemplu pot da Ceahlãu, Bicaz Chei sau Dãmuc, unde primarii s-au miscat mai repede si au arãtat cã sînt interesati sã-si facã treaba corect si repede. Domnul prefect politizeazã aceste chestiuni care nu ar trebui sã ajungã în acest plan“, a mentionat Dan Vasile Constantin.
-
Actualitate11 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
Ministerul Muncii a publicat graficul creşterii pensiilor
-
Prima pagină2 săptămâni,
Călător(ie) la 1900, la Castelul Sturdza. Istoria zbuciumată a unui palat de poveste
-
Prima pagină2 săptămâni,
Segregarea, avertismentul Inspectoratului Școlar. A fost și o anchetă a ministerului
-
Prima pagină2 săptămâni,
Caz uimitor cu un urs și un nemțean curajos. Animalul a fost împușcat după prinderea într-un coteț
-
Prima pagină2 săptămâni,
„S-au reunit legendele!”. Adi Minune, Florin Salam, Monik, Jamarr, Julia și Axinte, show la Piatra Neamț
-
Prima paginăo săptămână,
În PSD există viaţă şi după Marcel Ciolacu. Vechea Gardă se pregătește pentru „Noaptea cuţitelor lungi”
-
Actualitate2 săptămâni,
O pagină din istoria urbei – Hala Centrală. Dreptul la neuitare