Contactează-ne

Actualitate

Nimic nu va mai fi ca înainte!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Anul 2020 va rămâne în istoria omenirii ca anul în care s-a decretat că „Nimic nu va mai fi ca înainte“, din cauza declanşării pandemiei. Se dovedeşte că noul coronavirus modifică în profunzime modul în care întreaga omenire va trăi de acum încolo.

Se schimbă modul cum ne vom organiza viaţa, cum vom lucra şi ne vom instrui, cum ne vom petrece timpul liber, cum vom interacţiona unii cu alţii. Actuala pandemie este clasificată a fi a doua ca cea mai catastrofală din istoria umanităţii, după „Ciuma neagră“ din anul 1347, când populaţia lumii s-a micşorat cu o treime.

Nici măcar „gripa spaniolă“ a anilor 1918 -1919, care a făcut între 50 şi100 de milioane de victime, nu poate surclasa actuala pandemie. Anul 2020, este anul în care ar trebui completat zodiacul chinezesc cu o nouă zodie. Pe lângă cele 12 animale, care alcătuiesc zodiacul respectiv, să se introducă şi COVID – 19, care să reprezinte neîncrederea.

Cea mai mare victimă a actualei pandemii este încrederea în ziua care urmează. Cele 10 luni de pandemie nu seamănă cu nicio perioadă din regimul comunist, când totuşi aveam mai multe libertăţi. Dacă pentru România, Revoluţia din decembrie 1989 a fost şansa de a deveni o ţară normală, pentru a reveni la normalitate după pandemie se pare că va fi nevoie de o nouă revoluţie. Nu mă refer la revoluţia propusă de Klaus Iohannis şi guvernul lui, care nu este decât o utopie, ca şi comunismul.

Privind retrospectiv, nu printr-o retrospectivă contabilă, anul 2020 a fost anul în care am fost obligaţi să avem un comportament şablon, limitat la „purtatul măştii“, la „distanţarea fizică“ şi la „statul acasă“. Acest comportament şablon a fost cauza unui şir interminabil de prăbuşiri, atât în plan individual, cât şi în plan naţional. Cel mai mult s-a prăbuşit încrederea. Încrederea în noi, în apropierea de omul de lângă noi, în autorităţi şi mai ales în soluţiile acestora de a combate pandemia şi efectele ei.

Din perspectiva aceasta, decidenţii noştri, de la toate nivelele, s-au dovedit a fi mediocri în faţa provocărilor. S-a prăbuşit încrederea în sistemul medical şi în sistemul de educaţie. Închiderea îndelungată a şcolilor readuce la ordinea zilei problema alfabetizării. Vom fi obligaţi să revenim la preocupările statului comunist din anii ’50, când s-a pus în mod real problema alfabetizării a milioane de români ţinuţi departe de către de regimul anterior.

Globalism, naţionalism, pandemism

Noul coronavirus a deschis larg porţile, grăbind astfel instalarea globalismului, ca nouă ordine mondială. Primele reacţii de autoapărare au fost apariţia vaccinurilor şi renaşterea naţionalismului. În contextul secolului XX, globalismul este o ideologie neoliberală, proprie unor grupări care au interese ce depăşesc interesele naţionale. România nu duce lipsă de astfel de grupări.

Globalismul este denumit şi neomarxism, deoarece preia de la marxismul originar două obiective majore: desfiinţarea naţiunilor ca entităţi entologice şi subminarea Bisericii Creştine. Globalismul presupune ca o supraputere internaţională să poată decide asupra gestionării tuturor resurselor planetei, punând bazele unei noi ordini mondiale. Noua ordine mondială vizează diminuarea unor funcţii, precum suveranitatea, statul, naţiune, partide, guverne, etc., pe care să le transfere unor entităţi supranaţionale.

Uniunea Europeană este o astfel de entitate, în care se vor topi societăţile naţionale, pentru a se naşte societatea europeană. Ca o primă reacţie la globalizare, în unele state ale Uniunii Europene, naţionalismul se manifestă din ce în ce mai pregnant. Brexitul, mişcarea prin care Marea Britanie s-a desprins din UE, scoate în evidenţă aserţiunea că „o nouă ordine globală paşnică, poate fi realizată numai prin naţiuni puternice“.

Naţiunile slabe riscă să rămână de căruţă. Şi în Statele Unite ale Americii, sub conducerea lui Donald Trump, s-a revigorat naţionalismul. Donald Trump, în calitate de candidat la preşedinţia SUA, declara în 2016 că „nu vom preda această ţară sau poporul ei cântecului fals al globalismului“. Prin prisma recentelor evenimente grave din SUA, declaraţia lui Trump poate fi considerată „cântecul de lebădă“ al acestuia.

La Capitoliu, clădirea Congresului SUA, protestatarii, mulţi de profesie, au pătruns în clădire de parcă forţele de ordine n-ar fi existat. S-au produs devastări, molestări, tratamente reciproce cu gaze şi au murit cinci persoane. S-au făcut unele paralele forţate cu mineriadele sau cu evenimentele din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei. Acum, în SUA s-au pornit dosare penale doar împotriva protestatarilor, nu împotriva forţelor de ordine ca în România lui 10 august, unde asaltul protestatarilor asupra Guvernului a eşuat deoarece forţele de ordine au demonstrat că îşi cunosc menirea.

La Capitoliu, ca şi la noi în 13-15 iunie 1990, protestele au reprezentat reacţia unei părţi a populaţiei la rezultatul alegerilor. În SUA, protestatarii au fost chemaţi de Donald Trump pentru a contesta, timp de aproape două luni, rezultatul alegerilor legale. În România, minerii au venit la chemarea lui Ion Iliescu, să suplinească lipsa forţelor de ordine, care s-au dovedit depăşite de evenimente, lăsând protestatarii să conteste rezultatul alegerilor legale timp de o lună. Lui Donald Trump i se reproşează că a reuşit să submineze poziţia SUA de lider mondial, iar lui Ion Iliescu i se reproşează că a reuşit să maculeze imaginea României. Suntem martori ai unor situaţii identice din două state democratice, în care s-au aplicat soluţii diferite. În SUA s-a concluzionat că a contesta alegeri democratice este un act antidemocratic, pe când în România lui 1990 astfel de proteste au fost considerate mai mult decât democratice.

Premierul Cîţu, adeptul globalizării, vrea să vândă tot

Premierul Cîţu este hotărât să înceapă vânzarea activelor unor importante companii de stat, din domenii considerate strategice, deşi această vânzare era amânată prin lege să aibă loc abia după doi ani, din cauza crizei economice provocată de pandemie. Ştim că într-o criză economică orice vânzare de active se realizează la preţuri de nimic.

În cazul de faţă este vorba despre Hidroelectrica, Transelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, CEC Bank, Portul Constanţa, aeroporturile şi multe alte asemenea. Nici în condiţiile în care aceste companii ar fi falimentare, vânzarea lor nu ar putea fi considerată rentabilă. Dar în condiţiile în care aceste companii sunt profitabile, se impune ca premierul Cîţu să fie luat la întrebări, de ce îl înghesuie graba vânzărilor?

Întrebat, premierul Cîţu a răspuns aiuritor că vrea să dea astfel un semnal că România „are o economie modernă“. De parcă acum, în plină pandemie, mai interesează pe cineva cât de modernă este economia României. Continuând lista întrebărilor, premierul Câţu îşi motivează la fel de aiuritor vânzările, spunând că „nu avem resurse la buget pentru a capitaliza aceste companii“.

Ca să nu se vadă afacerea, care constă în cedarea activelor „pe de-a moaca“ unor pişicheri „investitori strategici“, Cîţu o ascunde după draperia „atragerii capitalului străin“. În majoritatea lor, companiile supuse vânzării de către Guvernul Cîţu sunt profitabile, ceea ce demonstrează că se pot menţine şi dezvolta în următorii doi ani, fără a împovăra statul. În această perioadă, ţări europene sănătoase la cap îşi protejează activele naţionale, deşi se află în plină criză economică. Un comentator scria într-o postare recentă că „o vânzare de acţiuni, realizată inteligent, poate fi benefică pentru economia românească“.

Nu am motive să-l contrazic, dar l-aş întreba de unde vede comentatorul atâta inteligenţă la Guvernul Cîţu? Până acum, mii de obiective industriale româneşti vândute astfel au dispărut, după aceeaşi schemă de modernism economic. Au fost cumpărate, falimentate, salariaţii disponibilizaţi, au fost vândute utilajele ca fier vechi, clădirile şi terenurile.

Într-un an de guvernare liberală, sub ministrul Finanţelor Cîţu, România s-a împrumutat, în timp record, cu imensa sumă de 100 de miliarde de lei. Sumă cheltuită deja, dar pe care refuză total s-o justifice în faţa Parlamentului care ne reprezintă interesele. O singură dată a fost auzit bâiguind o justificare, în care pomenea ceva de „greaua moştenire lăsată de PSD“. Într-o astfel de situaţie, ministrul şi premierul Cîţu era obligat să justifice în faţa Parlamentului din ce se compune această grea moştenire, defalcată pe capitole de cheltuieli, pentru a şti cu exactitate de ce se face vinovat PSD. Astfel, PSD, pus în faţa justificărilor concrete ale lui Cîţu, era obligat să justifice la rândul său datoriile lăsate în grija Guvernului Orban, dacă acestea sunt reale, ori să le declare mincinoase, pentru a ne lămuri cine minte, iar noi populaţia, să nu mai fim luaţi de proşti.

Domnul Cîţu nu vrea să dea socoteală pe ce a cheltuit 100 de miliarde de lei şi acum doreşte să pună mâna pe sumele obţinute din vânzarea activelor, pentru a avea bani la Buget, pe care îl tot amână să îl prezinte. Ca şi în cazul precedent, iar nu vom afla pe ce a cheltuit şi aceste sume. Gurile rele spun că banii obţinuţi din vânzare activelor prezentate sunt destinaţi pentru acoperirea altei „grele moşteniri“, aceea lăsată Guvernului Cîţu de către Guvernul Orban.

Singura mişcare globalistă, care ar trebui permisă premierului Cîţu în următorii doi ani, e ca acesta să considere că noul coronavirus este o ameninţare globală, care trebuie stopată cât mai grabnic şi eficient. Din jilţul său de la Cotroceni, Klaus Iohannis dă semne că îşi asumă toate aiurelile lui Cîţu, aiureli care sunt combătute public de specialiştii în economie ai României, neatinşi încă de virusul globalizării.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending