Nicușor Dan vrea ca România să devină ţintă sub umbrela nucleară a Franţei?

Nu mai este un secret faptul că SUA sunt pe punctul de a părăsi Europa, moment în care toate statele UE, cu excepţia Franţei, s-au lansat într-o mişcare de căutare a unui nou protector, care să aibă în dotare şi o umbrelă nucleară.

În cadrul Uniunii Europene s-a declanşat o competiție acerbă între Germania şi Franţa, pentru a prelua scaunul SUA din fruntea NATO.

Donald Trump s-a decis deja cui să-i cedeze bagheta de dirijor al NATO. Recent, acesta s-a pronunţat în favoarea Germaniei, iar cancelarul acesteia, Merz, a început  să-şi facă deja valiza, pentru a se instala la pupitrul NATO, spre disperarea lui Macron al Franţei.

Preluarea baghetei de dirijor al NATO, de către Germania, ar trebui să ne dea fiori.

Nu trebuie să uităm că, de pe o poziţie similară, Germania a declanşat cele două războaie mondiale, din 1914 şi 1939, singurele existente istoric până acum, cu ororile lor binecunoscute.

Astăzi, Franţa are toate motivele să se simtă ignorată de către SUA, cu atât mai mult, cu cât este şi singura putere nucleară din cadrul UE.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat zilele trecute noua strategie nucleară a Franţei, care va permite ca avioanele franceze, purtătoare de focoase nucleare, să se poată desfăşura în ţările considerate aliate.

Această strategie priveşte mărirea arsenalului de focoase nucleare, dublată  totodată şi de refuzul de a mai declara oficial numărul acestora de către Franţa.

Având în vedere o îngrijorare, aceea că la nivelul ţărilor aliate Franţei există şi lideri  nevolnici sau care au ţiglele de pe casă deranjate, Macron a încercat să risipească această  îngrijorare, anunţându-ne că nu lasa la mâna şi mintea liderilor respectivi posibilitatea utilizării focoaselor nucleare aeropurtate.

Macron ne-a asigurat că butonul roşu de comandă rămâne la mâna președintelui Franţei. Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că președintele Franţei, care va fi acela,  va fi şi el în toate minţile.

În legătură cu aliaţii Franţei, care vor „beneficia” de prezenţa focoaselor nucleare franţuzeşti pe teritoriul lor, Emmanuel Macron ne-a anunţat că are aranjamente doar cu  Marea Britanie, Germania, Polonia, Țările de Jos, Belgia, Grecia, Suedia şi Danemarca.

În acest context nu ar trebui deloc să ne simţim frustraţi, că Macron nu a inclus şi România pe lista aliaţilor preferați.

Până în prezent, Franţa este singura ţară din Uniunea Europeană, care deţine arme nucleare.

Pe cale de consecinţă, Franţa figurează ca ţintă pe toate monitoarele celor interesaţi de a anihila, la un moment dat, capacitatea sa nucleară.

Din acest moment, Emmanuel Macron a a lărgit harta țintelor în Europa, prin programul său de nuclearizare europeană, transformând „aliaţii” respectivi în reale ţinte.

Faptul că  România nu a fost inclusă în lista de „aliaţi” ai Franţei, care urmează să fie dotaţi nuclear, i-a frustrat pe unii gugumani de la Cotroceni, încât  au reuşit  să-l scoată pe Nicușor Dan din „greva tăcerii”, să-l împacheteze şi să-l trimită în Polonia la nişte negocieri, deşi respectivul e corigent şi la această materie.

Nicușor Dan a plecat în Polonia în ziua de 3 martie, însoţit de colega sa de cameră, pe post de „Prima Doamnă”, de la care să ia lumină.

A  luat-o cu el şi pe  Oana Țoiu, ministreasa de la Externe, dar se pare că ambele doamne au agende diferite.

Odată cu declanşarea războiului din Iran, în dimineaţa zilei de sâmbătă 28 februarie, președintele Nicușor Dan s-a speriat atât de tare, că s-a ascuns, nu se ştie unde.

Noi nu am mai aflat nimic despre el, decât în ziua de 3 martie, când a fost descoperit că s-a urcat în avionul „prezidenţial” marca Spartan, cu care s-a deplasat în Polonia.

Despre poziţia României faţă de războiul din Iran, Nicușor Dan nu a oferit public vreun punct de vedere, baricandându-se într-o tăcere asurzitoare.

În schimb, s-a băgat în seamă Oana Țoiu, pentru a suplini tăcerea prezidenţială cu ideile sale suficient de trăsnite. De exemplu, referitor la ce poziţie are România faţă de  războiul din Iran, Țoiu i-a cerut oficial lui Donald Trump să încheie mai repede războiul din Iran, pentru că din cauza acestuia Zelenski nu mai este băgat în seamă.

În paranteză fie spus, odată cu apariţia războiului în Iran, pericolul iranian a luat locul pericolului rusesc şi Zelenski a fost uitat.

Un analist român, care predă la o universitate britanică, a fost întrebat de un jurnalist, tot român, care sunt riscurile României dacă Ucraina pierde războiul?

Personal mă aşteptam la un răspuns care să-mi dovedească ignoranța. Dar răspunsul analistului m-a lăsat perplex. Acesta a susţinut că Rusia ar putea utiliza încărcături nucleare pentru a finaliza câştigarea războiului cu Ucraina, iar norul nuclear ar pune în pericol România, ca în cazul Cernobâl din 1986. La atât s-ar rezuma pericolul.

Cu toată lipsa de transparență a preşedintelui Nicușor Dan, au fost scăpate informaţii, că în Polonia acesta ar vrea să negocieze cu președintele polonez, Karol Nawrocki, posibilitatea includerii României pe lista lui Macron, fie şi ca valet al Poloniei.

Această acţiune a preşedintelui României, pe care nu numai Trump îl ignoră, dar şi Macron, nu poate fi considerată, în contextul războiului iranian, decât iresponsabilă.

Pentru a fi solidari cu Franţa, în riscul acesteia de a deveni ţintă reală, Nicușor Dan a trecut, prin decizia sa, atât peste linia roşie a incapacității sale dovedite, dar şi peste linia roşie a atribuțiilor sale prezidenţiale. O astfel de decizie nu poate fi decât un atribut exclusiv al Parlamentului şi implicit al populației, care ar trebui să se pronunţe printr-un referendum.

Nicușor Dan nu poate deschide la Varşovia vreun dialog pe tema respectivă, fără a avea un mandat din partea Parlamentului, pentru a nu fi acuzat că iar s-a lansat într-o aventură. Aventură este faptul că te duci să te rogi de Polonia să te primească sub umbrela ei, fără a avea mandat.

Cu atât mai mult, cu cât până în prezent se dovedeşte că România nu este inclusă în cercul statelor UE, cu baze militare americane, pe care Teheranul ar fi tentat să le  bombardeze.

Donald Trump a stârnit nedumerire cu „războiul preventiv” din Iran

De la războiul din Irak, început în 2003, denumit ca Al Doilea Război din Golf, SUA nu au mai fost implicate direct într-un război. Acum SUA s-au implicat în al Treilea Război din Golf, războiul împotriva Iranului.

Cotidianul american „The New York Times” a publicat recent un editorial, conținând un rechizitoriu la adresa preşedintelui Donald Trump, având un titlu mai mult decât sugestiv: „De ce aţi început acest război, domnule preşedinte?”

În rechizitoriu sunt puse sub semnul întrebării, nu numai legitimitatea deciziei, ci şi  legalitatea şi raţionalitatea acesteia, caracterizate ca fiind o escaladare periculoasă, pentru care Donald Trump ar fi trebuit să ceară acordul Congresului SUA.

În campania sa prezidenţială din 2024, Donald Trump a promis că, odată ajuns preşedinte, va pune capăt războaielor şi nu va declanşa altele, pe lângă cele existente.

Editorialul respectiv subliniază faptul că numai de la începutul noului său mandat, Donald Trump a ordonat lovituri militare în şapte țări.

Există o convingere – cvasiunanimă, că regimul din Iran era un regim opresiv, dar în afară de organismul ONU, nicio altă autoritate nu poate condamna oficial un astfel de regim.

În ziua de 28 februarie, dimineaţa, s-a dezgropat securea unui model mai puţin uzual de război, numit „război preventiv”. Securea a fost dezgropată de SUA împreună cu Israelul, care au cooperat în a ataca aerian Iranul.

Lideri din UE, în frunte cu Macron, s-au plâns că nu au fost informaţi de SUA, în legătură cu declanşarea acestui razboi regional, a cărui undă de șoc s-a propagat în întreaga lume cu efecte economice dezastruoase.

Ce este drept, Donald Trump anunţase în prealabil că negocierile cu Iranul nu decurg după cum ar fi dorit şi ameninţase Iranul cu represalii, dar nimeni nu a crezut că va depăşi represaliile de ordin economic.

În motivarea acestui război, Donald Trump nu a fost luat în serios cu acuzaţiile sale, că Iranul este pe cale să obţină bomba nucleară, deoarece în 2025 acesta se lăudase că atacase brutal Iranul cu „bomba-bombelor”, cu care a pretins că a distrus total instalaţiile de producere a unei arme nucleare.

Astăzi aflăm, cu surprindere, că declanşarea „războiului preventiv”, de către coaliţia SUA-Israel, împotriva Iranului, are drept motivaţie aceleaşi „arme nucleare” existente în 2025.

Pe drept cuvânt, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm, când a minţit Donald Trump şi Bibi Netanyahu, în 2025 când ne-au asigurat de succesul distrugerii instalaţiilor nucleare iraniene, sau astăzi când reiau bombardamentul sub aceeaşi motivare?

Dacă bombardarea Iranului în 2025 ar fi rezolvat problema anihilării programului nuclear iranian, astăzi aceeaşi motivare nu se mai justifică şi adevăratul motiv se pare că este altul.

SUA vrea să-şi  canalizeze preocupările spre Pacific, în sfera de influenţă a Chinei şi Donald Trump vrea să asigure Israelul că Iranul îi cedează rolul de hegemon regional.

Editorialul din „The New York Times” demonstrează că, oricât de condamnabil este regimul  iranian cu privire la acţiunile represive împotriva propriului popor, aceasta nu-i conferă războiului declanşat de Trump calitatea de acţiune responsabilă.

Se poate face o analogie cu eşecul războiului SUA în 2003 din Irak, război pornit sub motivaţia că această ţară avea în dotare arme de distrugere în masă. Rămâne de pomină momentul când  CIA  a prezentat public, ca probă a armei de distrugere în masă o eprubetă cu făină.

O astfel de „eprubetă” a prezentat şi Donald Trump, pentru a-şi justifica războiul din Iran.

A făcut-o de capul lui, fără a cere aprobarea Congresului SUA, fără a se consulta cu aliaţii NATO şi fără a oferi o justificare proporţională cu motivul invocat  al „războiului preventiv”.

În realitate, „războiul preventiv” nu putea avea ca motivare decât suprimarea ayatollahului Ali  Khamenei, care se declarase duşmanul de moarte al Israelului şi al SUA.

În analiza expusă de editorialul respectiv se detaşează concluzia că „Războiul este o chestie gravă şi că justificarea acestuia, invocată de Donald Trump, se bazează pe informaţii inexacte sau voit exagerate”.

Bazagonia cea mai evidentă este motivarea că „SUA ar putea fi supuse unui atac nuclear din partea Iranului”. Numai că experţii americani apreciază că iranienii nu au în dotare rachete balistice intercontinentale, pe care le-ar putea obţine abia după anul 2035, ceea ce anulează din start motivarea „războiului preventiv” declanşat.

Donald Trump a insistat public, de mai multe ori, că intenţia SUA este de a schimba regimul din Iran, după cum a dorit să realizeze şi în Venezuela.

Mulţi analişti apreciază că sunt suficiente analogii, prin care se apreciază că acum, în Iran, SUA riscă un nou Vietnam, un nou Irak sau un nou Afganistan, declarate eşecuri succesive.

„Războiul preventiv” declanşat de Trump în Iran îl va costa scump pe acesta în alegerile din noiembrie.

Trump ar fi avut numai de câştigat dacă ar fi căutat să obţină o „pace preventivă” în Iran.

Ioan Bivolaru