• aceasta ar fi fost vîrsta pe care ar fi împlinit-o fostul dictator • Monitorul vã prezintã o altfel de biografie a cuplului Nicolae si Elena Ceausescu •

Astãzi, 26 ianuarie a.c., Nicolae Ceausescu ar fi împlinit 88 de ani. Invers decît nostalgicii, vã propunem un fragment din „Haita. Incredibila biografie a domnului Nicolae Ceausescu“, o lucrare de mai mari dimensiuni, scrisã de Cristian Timofte, gazetar, colonel (r) si amuzat biograf declarat al dictatorului. Textul se aflã, pe undeva, între gazetãrie si prozã, iar dacã Monitorul, editiile de Neamt si Roman, îi acordã spatiu, asta înseamnã cã e de bine, de normalitate.

24 de ani de dictaturã ceausistã grea, rea a’ driacu’ VORBIM DESPRE VENIREA lui la putere, adicã despre anul 1965, iulie, 19-24, cînd Ceausescu avea 47 de ani si cînd a fost ales secretar general al Partidului Comunist Român, adicã, practic, sef al statului. Dumitru Popescu, zis Dumnezeu, povesteste ceva, într-o carte, despre cum a fost cu Congresul IX al PCR, despre cum Ceausescu a rupt coada la ibric, dîndu-se la birocratii învãtati sã facã Raportul în sase luni si obligîndu-i sã-l facã în doar cîteva sãptãmîni, el muncind cot la cot cu ei si stiind regula de a nu arunca la cos prima variantã. (Cînd comunistii români veniserã la putere, patru din cinci români trãiau la tarã. În 1981, mai bine de jumãtate din populatia României locuia în orase, un lucru petrecut în cea mai mare parte a blocului comunist, dînd nastere, în sînul leaderilor de partid din aceste tãri, unor sentimente asemãnãtoare acelora pe care prim-ministrul polonez Mieczslaw Rakovski, destul de lipsit de diplomatie, le-a exprimat, cînd a vorbit cu ostilitate muncitorilor portuari din Gansk, în ajunul alegerilor din 1989: …dacã nu ar fi fost comunismul, voi toti grãmadã încã ati mai fi pãscut vacile – Mark Frankland). Noaptea care a urmat mortii lui Dej a fost de-a dreptul paralizantã: cotcodãceli, guitãturi, grohãituri, urlete, zbierete, tipete, miorlãituri, în fine, toate animalele fuseserã isterizate de cîinii Bucurestilor, care turbaserã în masã, înregistrîndu-se, în acea searã si noapte, la Spitalul Victor Babes, peste 650 de cazuri, toate victimele fiind vaccinate antirabic, epuizînd inclusiv stocul strategic al Ministerului Armatei. Victimele, ca sã fim corecti din punct de vedere istoric, fãceau parte, în marea lor majoritate, din categoria intelectualilor si a copiilor aflati singuri pe stradã. Cînd a sunat Maurer la telefon, Ceausescu, în chiloti, proaspãt iesit din iatacul Elenei lui, se afla închis în baie, unde tocmai îsi termina de fãcut bucla cu drotul electric, Made in Germania. Dupã ce informatia de la telefon devenise certã, sub frizura cu buclã a început sã se coacã, într-un ritm îngrijorãtor, destinul României pentru urmãtoarele douã decenii si ceva. Despre generalul Ceausescu, 47 ani, simplu secretar al CC al PCR, trist membru al cortegiului funerar, se stia de cãtre cei din primele rînduri cã era un apropiat al PUTERII. La Congresul al IX-lea al partidului a fost ales secretar general. C.V.-ul sãu, prezentat de Maurer, era impresionant: luptãtor comunist, ilegalist, închis la Doftana, Jilava, Caransebes, unde i se tãiase pînã si vîrful limbii (motiv mai mult decît scuzabil pentru gîngãveala, rîrîiala si bîlbele personajului), un comunist cu origine sãnãtoasã, fiu de tãran, pãmîntean. I-au fost, si atunci si ulterior exploatati pînã si pãrintii, Andrutã si Alexandra, supusi mai tîrziu unei nereusite operatiuni de sanctificare ortodoxã.

„Nicolae Ceausescu, este un sef de stat puternic, independent, care a mentinut relatia cu China“ Presa comunistã, în extaz, juiseazã apoi pe tema tînãrului conducãtor al României. Ani si ani, pînã în decembrie 1989, cînd este împuscat ca un cîine, chiar mai rãu. Dar sã vedem ce face, în acest timp, Conducãtorul. Este greu de crezut, dar chiar în aceastã perioadã fastã, dupã victoria de la Congresul al IX-lea al PCR, Nicolae îsi pregãteste, neabãtut, examenul de bacalaureat. Asa cã, în decembrie 1965, pe Bulevardul 1 Mai, fost Filantropia (pe lîngã Piata Domenii), secretarul general al CC al PCR, practic stãpînul României, îsi trece, acolo, într-un cadru intim, bacalaureatul, intrînd în posesia unei diplome maro, deschizãtoare de noi orizonturi intelectuale, cu numãrul 351243. Diploma maro, decent, confirmã urmãtoarele: În urma examenului depus în sesiunea noiembrie 1965, la Scoala Medie nr.10, Bucuresti, în anul scolar 1964/1965, prezenta Diplomã de Maturitate, sectia…, spre a se bucura de toate drepturile acordate de legile în vigoare. Astfel, cu studiile puse la punct, oamenii puterii au putut rãspîndi zvonul cã cei doi sînt buni prieteni, cã nu’s ce scoalã au fãcut ei pe la Oxford, împreunã, oricum chestii confidentiale, secrete, aruncate în memoria colectivã. Asadar, pe 2 august 1969, presedintele SUA, stãpînul de atunci al lumii, Richard Nixon, se pare coleg de facultate cu gazda, pe la Oxford, cicã, viziteazã România lui Ceausescu. Persoana noteazã în Jurnalul sãu, devenit public, urmãtoarele: 02.08.1969. Aterizînd la Bucuresti, am devenit primul presedinte al USA care soseste într-o vizitã oficialã într-o tarã satelit. Presedintele român, Nicolae Ceausescu, este un sef de stat puternic, independent, care a mentinut relatia cu China, în ciuda permanentei amenintãri a unei interventii a rusilor în România, asemeni celor din Ungaria, în 1965, sau din Cehoslovacia, în 1968. Pînã acum, el a reusit, cu abilitate, sã pãstreze un oarecare echilibru. Fusesem prevenit cã trebuie sã mã astept la o primire plinã de curtuazie, dar amploarea, entuziasmul spontan al multimii au depãsit toate sperantele mele. La un moment dat, Ceausescu si cu mine am fost literalmente prinsi în mijlocul multimii care cînta si dansa pe strãzi. Dupã vizitã, cînd, îmbãtat de cãldura maselor, aproape cã uitase sã fie el însusi, s-a insinuat în viata lui Ceausescu, parcã trimis, tovarãsul Corbu. Un labrador megaloman, cu o tinutã majestuoasã, acceptat aproape imediat în nomenclaturã. Corbu a învãtat repede limba românã si a devenit prim sfetnic, adicã un fel de prim consilier. Numai cu Nicolae se întelegea, pe limba lui maternã, dar cîinele, prezent la piciorul fotoliului, la întîlnirile importante, tãcînd, recepta si întelegea tot. Apoi, se închideau amîndoi în baia antifonatã, de unde nu se auzeau hãmãieli si lãtrãturi pînã la rãgusire. Tot în baie, fapt dovedit, Ceusescu îsi pãlmuia ministrii, în prezenta cîinelui Corbu. Pe de altã parte, Elena simtea cã pierde teren, iar ofensiva tovarãsului Corbu, mîngîiat permanent pe cap de stãpîn, si ascultat ca un consilier de tainã, o aducea la isterie. În cele din urmã, echilibrul a fost adus de Sarona, o cãtea rafinatã, cu care Corbu, în timp, s-a dedat la perversiuni sexuale canine inimaginabile.

„Mihai Pacepa, celebrul general Pacepa i-a adus-o pe Sarona“ Mihai Pacepa, celebrul general Pacepa i-a adus-o pe Sarona, desi se mai spune cã acesti cîini, Corbu si Sarona, au fost dãruiti, ca pereche, familiei prezidentiale a României de cãtre chiar Maiestatea Sa Regina Angliei, care i-a si tras cu caleasca regalã prin Trafalgar Square, ca un mic simbol reparatoriu pentru mãgãria fãcutã României, dupã rãzboi, de cãtre marele fumãtor de trabucuri cubaneze, Sir Winston Churchill, un alcoolic obsedat de putere, un înfumurat, un grãsan nesimtit, nationalist si egocentric la sînge, cu maniere si melon, dar fãrã scrupule, ca mai toti insularii definitiv bolnavi de nostalgia puterii fostului lor imperiu. Înainte de aparitia Saronei, gelozia atinsese culmi inimaginabile în familia prezidentialã: – Nicule, de-acu’ înainte sã te culci cu potaia, cu tov. Corbu al tãu, el sã-ti facã toate hachitele tale de bolnav la cap, cã de la mine nu mai vezi ni’ca, întelegi, ni’ca (aratã, cu douã degete de la mîna dreaptã, încrucisate). – Eleno, tu uiti cã noi luptãm pentru cauza clase muncitoare si a tãrãnimii muncitoare… – Hai sictir, bãi, Nicule, scuteste-mã de vrãjelile astea! Tu stii ce-a pãtit Iosif Broz Tito cu nevastã-sa, stii, nu?, cã aia a fugit în Occident, unde a vãrsat tot, nu? Si mai stim noi si altele, ce crezi tu?! (Viorica Paraschivescu, servitoare în casa Ceausescu timp de 17 ani, credibilã, fãrã memorii publicate). Da, vizionarea filmelor porno si ascultarea, prin microfoanele serviciilor secrete, a tot ce se întîmpla prin casele membrilor CC ai PCR o cam tîmpiserã pe nevastã-sa, pe Elena, sefa Cabinetului Doi. Ea, în fond, era o fatã bunã, mãmoasã, dar i se cam urcase PUTEREA la cap. Ea, Elena, le spunea cîinilor copii. De unde iau mîncare pentru copii? Unde sînt copiii? Dar ea, ca femeie, din punct de vedere sexual, se simtea neglijatã. Însotit de doi cîini, doi dobermani, potential fiorosi, Ceausescu conducea România, o stãpînea fãrã ca nimeni sã îndrãzneascã a misca în front. Dupã douãzeci de ani de dictaturã, totul era de neclintit, functionînd doar dupã proiectul aflat în mintea lui. România era tara Ceausescu. Un singur exemplu, banal, stupid, semnificativ: fotografia lui retusatã, cu buclã, apãrea inclusiv pe coperta revistei Femeia, o revistã cu cîteva pagini color, editatã si tipãritã la Casa Scînteii, actualmente Casa Presei Libere din România. Mai citãm: Ceausescu a avut curajul sã facã ceea ce ceilalti conducãtori est-europeni au fost adesea tentati sã facã, dar nu au îndrãznit: sã-si trateze clasa muncitoare cu toatã duritatea pe care el considera cã o meritã. Aceastã atitudine tipicã s-a putut vedea la constructia metroului din Bucuresti, unde el a dorit ca statiile sã fie distantate între ele, pentru cã el considera metroul ca fiind doar un mijloc de transportare a muncitorilor de acasã la fabricã sau la punctele de lucru si înapoi. Cu mare greutate a putut fi convins sã permitã executarea unei alte statii în mijlocul orasului, consideratã ca un lux al vietii urbane.

Articole similare: Disputã Roman – Piatra pe tema tezaurului confiscat pentru Ceausescu TEZAURUL lui CEAUSESCU, înapoi la Neamt DOSARE NECENZURATE: Sosia lui Nicolae Ceausescu si cacealmaua de la Tîrgoviste DOSARE CENZURATE: În cãutarea Averii Dracului Tezaur pentru Nicolae Ceausescu Nicolae Ceausescu – 88 de ani