Prima pagină
Nereguli și mari amenzi aplicate după verificările efectuate la azilurile de bătrâni

■ în prima zi a acestei săptămâni, echipele de control au descins la 10 centre de asistență socială din Neamț ■ neregulile constatate au fost sancționate cu amenzi în cuantum de 485.300 lei ■ controalele vor continua în toate cele 65 de centre sociale de îngrijire a bătrânilor și copiilor ■
Așa cum anunțase încă de săptămâna trecută, reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Adrian Niță, a constituit comisii mixte de control formate din reprezentanți ai mai multor instituții, care au „misiunea“ de a verifica cele 65 de centre publice și private destinate persoanelor vârstnice cu și fără dizabilități sau pentru copii. Din cele 25 pentru vârstnici, patru sunt publice și 21 private.
Dintre cele 21 private, patru sunt autorizate și au înaintat documentele necesare în vederea obținerii licenței, restul având-o deja. Rezultatele primei zi de control au scos la iveală și o serie de nereguli. Luni, 10 iulie, au fost verificate 10 centre pentru persoane vârstnice aflate în administrarea unor societăți private. Deși nu au fost identificate probleme grave, de natura celor descoperite în județul Ilfov, s-au constatat abateri și nereguli.
Ele au dus la emiterea unor avertismente, amenzi și măsuri ce urmează a fi duse la îndeplinire de către prestatorii de servicii (foto – Digi24.ro). Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț au aplicat șapte amenzi a câte 50.000 lei, pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu. În parte, este vorba de foste pensiuni sau locuințe, adaptate pentru acest gen de servicii.
Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț au descoperit la unitățile controlate abateri minore, cum ar fi: lipsa afișării listei meniu dar și nereguli care au necesitat sancțiuni. Asta pentru depozitarea necorespunzătoare a alimentelor, lipsa prosoapelor, a săpunului lichid, lenjerii murdare depozitate lângă cele curate, veselă din plastic, prosoape murdare, meniuri incomplete, fără gramaje.
La unele centre lipseau tarifele, iar la unul au fost găsite produse lactate expirate. Totodată, au fost și cazuri unde inspectorii au descoperit contracte ce nu erau semnate de aparținători și beneficiari. Au fost aplicate cinci amenzi și tot atâtea avertismente. Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au verificat 10 centre unde lucrează 194 angajați, fiind indentificate 25 neconformități.
Ele au condus la aplicarea unui număr de nouă amenzi, în valoare totală de 23.000 lei și un avertisment. În general, principalele abateri au fost legate de lipsa unei evidențe reale a orelor de muncă, efectuarea controalelor medicale periodice ale salariaților sau a instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au aplicat opt amenzi, în valoare totală de 69.000 lei și două avertismente.
Principalele nereguli identificate au constat în proasta gestionare a deșeurilor medicale colectate, precum și spații de depozitare a acestora necorespunzător dotate, biocide sau medicamente expirate ori probe alimentare păstrate în cantități insuficiente. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu a constatat neconformități la blocurile alimentare controlate din cadrul centrelor.
Inspectorii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială au desfășurat, în ultimul an, un număr de 15 controale în astfel de centre, iar urmare a primei verificări unui furnizor de servicii i-a fost aplicată o sancțiune în valoare de 10.000 lei. În 4 din centrele verificate s-au descoperit nereguli în ceea ce privește nerespectarea spațiului de 6 mp/beneficiar și s-a constatat și că o parte din dosarele beneficiarilor erau incomplete.
Poliția Neamț a aplicat șase sancțiuni (trei avertismente și trei amenzi), pentru neimplementarea cerințelor minime de securitate sau pentru lipsa evaluărilor de risc. În cele 10 centre controlate, din care unul este public și nouă private, lucrează 194 de angajați și există și opt contracte de prestări servicii. Cuantumul total al amenzilor aplicate în prima zi de control a fost de 485.300 lei, o amendă putând fi între 2000 și 82.000 lei.

Lasă un răspuns
-
Prima pagină5 zile,
Trebuie să mulţumim celor 9 judecători ai CCR că au reuşit să facă orice ca să stopeze intrarea României într-un mare rahat, dacă se respectă Constituţia
-
Prima pagină2 săptămâni,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima pagină2 săptămâni,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Prima pagină5 zile,
A riscat și a pierdut o mică avere. TIR confiscat cu tot cu lemnul transportat
-
Prima pagină7 zile,
Pe urmele voievozilor, lui Creangă și Veronica Micle. Târgu Neamț este în finala Destinației Anului la categoria Orașe care inspiră FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima paginăo săptămână,
Or fi motive? Destituiri controversate la IPJ Neamț – comisarul Josanu și agentul șef Cănărău au fost dați afară
-
Actualitate5 zile,
Descoperire macabră în apele lacului de acumulare de la Bicaz
Irimia ghe
12 iulie 2023 at 3:34 PM
care sunt aceste azile de batrani b domnilor????????????????va este rusine sa ne spuneti???noi cetatenii le stim foarte bine insa asteptam sa fiti sinceri cu cetatenii acestui judet ca in ceasul al 12-lea sa fiti corecti insa vedem foarte bine ca va conduce politicul si voi faceti parte din acest sistem corupt si mafiot