Contactează-ne

Actualitate

Nereguli la firme, depistate în urma controalelor efectuate de ITM. Valoarea amenzilor este destul de mare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe parcursul lunii trecute, verificările au scos la iveală numeroase abateri ■ 17 nemţeni s-au nenorocit la serviciu ■

Funcţionarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au făcut bilanţul activităţii desfăşurate pe parcursul lunii trecute, martie 2022.

În esenţă, pentru numeroase abateri, au fost aplicate sancţiuni pecuniare ce au depăşit 134.000 lei, au fost depistaţi doi „negri“, iar 17 nemţeni s-au nenorocit la serviciu, după ce au suferit diverse accidente. „În luna martie 2022, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ au fost realizate un număr de 208 acţiuni de control, din care 109 în domeniul relaţiilor de muncă şi 99 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Urmare a finalizării acestor acţiuni, au fost dispuse 246 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Un număr de 123 angajatori au fost sancţionaţi cu 156 de sancţiuni contravenţionale, din care 129 avertismente contravenţionale şi 27 amenzi în cuantum de 134.100 lei“, conform unui comunicat al ITM Neamţ.

În luna martie 2022, au fost realizate un număr de 99 acţiuni de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost dispuse 92 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Un număr de 69 angajatori au fost sancţionaţi cu 83 de sancţiuni contravenţionale, din care 69 avertismente contravenţionale şi 14 amenzi în valoare de 65.500 lei.

În ce priveşte analiza evenimentelor de muncă, la ITM Neamţ au fost comunicate 17 accidente. Împrejurările în care s-au produs cele mai multe evenimente se referă la utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, accidentele de circulaţie şi căderea de la acelaşi nivel.

Toate evenimentele comunicate sînt în curs de cercetare de către inspectori. În ce priveşte activitatea funcţionarilor în domeniul relaţiilor de muncă, în martie 2022 inspectorii au efectuat un număr de 109 controale, au dispus 154 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au aplicat în total 73 de sancţiuni contravenţionale, din care 13 amenzi în cuantum de 68.600 lei şi 60 de avertismente.

La doi angajatori din domeniile baruri şi transporturi, inspectorii de muncă au identificat două persoane care prestau muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă. Tot pe parcursul lunii trecute, angajatorii nemţeni au încheiat şi înregistrat la ITM Neamţ un număr de opt contracte colective de muncă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending