Nepotul lui Traian Băsescu, trei ani de închisoare cu executare

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei luate de Tribunalul Bucureşti în luna ianuarie a anului trecut, prin care Dragoş Băsescu fusese condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. Instanţa a decis să desfiinţeze în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, a hotărât să majoreze pedeapsa lui Dragoş Băsescu la trei ani de închisoare cu executare. De asemenea, Dragoş Băsescu a mai fost obligat de instanţă să plătească suma de 600 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Dragoş Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în octombrie 2015, pentru trafic de influenţă, împreună cu omul de afaceri Ciprian Nistor. În timpul judecării cauzei la Tribunalul Bucureşti, Ciprian Nistor a ales procedura simplificată şi a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu, iar în 5 mai 2016 a fost condamnat la trei ani închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă. Nistor a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care în septembrie 2016 l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare.
Din mai 2016, procesul a continuat pentru Dragoş Băsescu, judecata fiind încheiată după zece termene, în 10 ianuarie 2017, când pronunţarea a fost amânată pentru 17 ianuarie 2017, el primind o condamnare de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, Dragoş Băsescu, împreună cu Nistor Ciprian, i-a cerut lui Sandu Staicu, administrator la SC Activ Invest Construct SRL (denunţător în cauză), 500.000 de euro pentru respingerea arestării într-o contestaţie formulată de către DIICOT. Dragoş Băsescu ar mai fi cerut 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în cauza respectivă, dar şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului.
“În sprijinul acestor pretenţii, inculpatul Băsescu Dragoş a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o suma atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, inculpatul Dragoş Băsescu i-a propus acestuia că soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eşalonat, pe o perioada de până la doi ani, în funcţie de evoluţia dosarului”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Dragoş Băsescu este fiul lui Mircea Băsescu şi nepotul lui Traian Băsescu. Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. El a fost liberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă în septembrie 2017.

-
Actualitate2 săptămâni,
Drumul expres, o necesitate: “Am oprit o investiţie de aproape 10 milioane de euro pentru că nu am ştiut ce se întâmplă cu drumul expres”
-
Economie2 săptămâni,
COMES, o nouă reușită în portofoliul de proiecte. Au fost livrate cinci utilaje complexe unei rafinării din România FOTO
-
Politicao săptămână,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitateo săptămână,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Actualitate2 săptămâni,
Cât de mult trebuie să mergi zilnic pentru a-ți proteja sănătatea. Răspunsul te va surprinde
-
Actualitate2 săptămâni,
Micii de 1 Mai pot ascunde pericole grave. Ce NU trebuie să cumperi
-
Actualitate2 săptămâni,
Rotary Club Piatra Neamț 2005 organizează Maratonul Muntelui Ceahlău. „E un moment de explorare a unuia dintre cele mai frumoase masive din România” FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate