Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Nemultumiri la Directia Parcului Ceahlãu

Știre publicată în urmă cu

în data de

• mutarea Directiei de Administrare a Parcului National Ceahlãu creazã îngrijorare • mai multi angajati ai acestei Directii nu sînt de acord sã lucreze la Durãu • „decizia de mutare nu este a mea, ci a venit din partea Consiliului Stiintific si a Ministerului Mediului“, declarat profesorul Ionel Miron •

Angajatii Directiei Judetene de Administrare a Parcului National Ceahlãu sînt foarte nemultumiti de decizia luatã de cãtre conducere, de mutare a sediului în statiunea Durãu. O asemenea decizie ar presupune ca 4 dintre angajatii Directiei, care locuiesc în Piatra Neamt, sã facã naveta, zilnic, pe o distantã de 90 de kilometri, ori sã se mute într-o clãdire din zonã, în care sînt doar douã camere libere. În acelasi timp, reclamantii sustin cã, pentru aceastã mutare, nu vor primi nici o înlesnire, adicã sporuri la salarii si decontarea transportului. Ei mai spun cã nici mãcar nu li s-a cerut opinia. Directorul DJAPNC Neamt a elaborat si propus un proiect de hotãrîre pentru plenul Consiliului Judetean, prin care se solicitã mutarea amintitã. În aceastã situatie se aflã mai multi angajati ai Directiei: un economist, un specialist IT, un biolog si un referent. De mentionat este si faptul cã trei dintre acestia au familii si locuiesc în Piatra Neamt, motive care îi împiedicã sã se mute pe perioade mai lungi de timp, la Durãu. „Ei vor sã ne mute, chiar dacã nu au realizat primul punct din regulamentul de functionare, adicã cel care vorbeste despre asigurarea conditiilor normale de muncã, acordarea sporurilor, a echipamentelor si a sumelor pentru decontarea transportului. În afarã de acest aspect, clãdirea în care se doreste mutarea este improprie oricãrui fel de activitate, ca sã nu mai vorbim despre cea pe care o vom desfãsura noi“, a declarat Rãzvan Socea, biologul Parcului National Ceahlãu. În aceasi situatie se aflã si Petru Feciorescu, economistul, Elena Crãescu, referentul, si Eugen Scurtu, specialistul IT din cadrul acestei Directii. „Noi avem familii aici, în Piatra Neamt, si este exclus sã ne putem muta în clãdirea de la Durãu, unde sînt doar douã camere. Sã facem naveta si sã plãtim transportul din salariile noastre, care sînt foarte mici, nu este posibil. Vor sã ne mutãm, dar nu ne acordã nimic în plus la salariu si nici conditiile necesare nu ni le asigurã. Toate acestea se întîmplã în situatia în care domnul Miron vine doar douã zile la serviciu si, de fiecare datã, stã cîte o orã, douã aici. Nu-l intereseazã deloc cum trãim si ce facem noi“, a mai declarat Petru Feciorescu. Propunerea fãcutã de Ionel Miron, de mutare a angajatilor la Durãu, nu va fi supusã aprobãrii în sedinta de luni a CJ Neamt, iar asta ca urmare a solicitãrii efectuate de cãtre conducerea CJ Neamt si a Consiliului Stiintific al Parcului National Ceahlãu. De cealaltã parte a baricadei, Ionel Miron, directorul DJAPNC, care mai are doar o lunã de zile de stat în fruntea acestei Directii – în iunie expirîndu-i contractul încheiat cu CJ Neamt – a declarat cã va covoca o întîlnire cu toti angajatii si va discuta, „pe criterii individuale si colective“, toate aspectele mentionate. El a mai adãugat cã acelora care se vor deplasa la Durãu li se vor asigura toate conditiile pentru a-si putea face serviciul. „Mai trebuie sã spun cã aceastã decizie, de mutare a angajatilor, nu este a mea, ci a venit din partea Consiliului Stiintific si a Ministerului Mediului“, a conchis Ionel Miron.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Fost parlamentar acuzat de coruptie

Știre publicată în urmă cu

în data de

• Dorinel Ursãrescu este acuzat de cumpãrare de influentã • acesta ar fi dat bani unui deputat de Bacãu ca sã punã o „vorbã“ pentru subcontractarea unor lucrãri la digul de peste Siret din comuna Doljesti • faptele ar fi avut loc în perioada 2010-2011 •

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Bacãu au finalizat un nou dosar penal pe numele ex – deputatului Dorinel Ursãrescu, pe care-l acuzã acum de sãvîrsirea infractiunii de cumpãrare de influentã, în calitate de administrator al unei societãti comerciale. Cauza a fost deferitã justitiei ieri, 27 decembrie, Ursãrescu fiind judecat în stare de libertate. În acelasi dosar mai sînt inculpate si alte persoane. Este vorba de Mihai Banu, la data faptelor deputat de Bacãu, acesta fiind acuzat de sãvîrsirea infractiunii de trafic de influentã în formã continuatã. Spre deosebire de Ursãrescu, Banu va fi judecat în stare de detentie. Alt inculpat este Ion Rotaru, administrator al unei societãti comerciale, acesta fiind acuzat de cumpãrare de influentã. „În perioada iulie 2010 – noiembrie 2011, inculpatul Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins si primit pentru partidul din care fãcea parte, prin intermediul unei societãti comerciale, de la ceilalti doi inculpati, suma totalã de 1.264.000 lei ( 824.000 lei de la Ursãrescu Dorinel si 440.000 lei de la Rotaru Ion). Banii au fost pretinsi si primiti pentru ca inculpatul Banu Mihai sã-si exercite influenta asupra reprezentantilor unei societãti comerciale, astfel încît aceasta sã subcontracteze lucrãrile de îndiguire a rîului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruienesti, comuna Doljesti, judetul Neamt, firmelor administrate de inculpatii Ursãrescu Dorinel si Rotaru Ion“, conform unui comunicat al procurorilor anticoruptie. De asemenea, Mihai Banu a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor sã fie achitate prin bilete la ordin, a cãror valoare a fost încasatã, în cele din urmã, de cãtre Banu. Pentru a exista o justificare legalã a circuitului banilor, la solicitarea lui Banu, între cele douã societãti subcontractoare si firma care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate mai multe contracte de prestãri servicii fictive, mai spun anchetatorii. În cauzã s-a dispus mãsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce apartin inculpatilor. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacãu, cu propunere de a se mentine mãsurile asiguratorii dispuse în cauzã. Trebuie spus cã Banu a mai avut astfel de probleme fiind inculpat de procurorii DNA în august 2015, pentru fapte similare, ulterior fiind condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare. Si Ursãrescu a mai dat ochii cu anchetatorii pentru fapte asimilate coruptiei. A fost trimis în judecatã pe 19 decembrie 2014, fiind condamnat definitiv la închisoare cu suspendare. De acum, timp de douã luni, cauza va fi în procedurã de Camerã preliminarã, apoi procesul devine public si continuã cu administrãri de probe si audieri de martori.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Amplã descindere a mascatilor în Piatra

Știre publicată în urmă cu

în data de

• are loc o nouã editie a Festivalului de datini si obiceiuri de iarnã Steaua sus rãsare • asearã a avut loc prima parte, iar disearã va fi a doua •

Centrul pentru Culturã si Arte Carmen Saeculare a dat ieri, 27 decembrie, startul celei de-a XLIX-a editie a Festivalului de Datini si Obiceiuri Steaua sus rãsare, manifestare care se încadreazã în programul Tîrgului de Crãciun la Neamt. Ca în fiecare an, la Piatra Neamt, s-au reunit unele dintre cele mai spectaculoase formatii de datini si obiceiuri din judet si din tarã. Cetele de colindãtori, urãtori si mascati si-au întîmpinat publicul cu frumusetea colindelor, a plugusorului si a sorcovei, dar si cu jocul arhaic al caprei, ursului si cerbului, în acest ceremonial simbolic al vietii si al mortii, în care masca trece granitele si reuneste lumea de aici cu cea de dincolo, iar timpul moare doar pentru a putea renaste. Anul acesta, „spectacolul“ mortii anului vechi si al renasterii celui nou va fi adus pe strãzile din oras si pe scena de la Platoul Curtii Domnesti de formatii venite de peste granitã, din diverse judete si de grupuri nemtene. În prima zi a festivalului au putut fi urmãrite evolutiile formatiilor Cununa Somesanã (Maieru, Bistrita Nãsãud), Ansamblul folcloric aromân Dor (Sarighiol, Tulcea), Alaiul de datini si obiceiuri Farcasa, Izvoarele Borcutului Borca, Alaiul de la Pîncesti, Sumãnarii din Trifesti, Ansamblul Mugurasii Mãrginenilor, alaiurile de datini si obiceiuri din Bãltãtesti, Gîrcina, Timisesti, Urecheni si Ansamblul Floricicã de la munte al Centrului Carmen Saeculare. Ieri, de la ora 16, a avut loc traditionala paradã a formatiilor, care se au strãbãtut parte din oras pe traseul Teatrul Tineretului – Casa de Culturã – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlãu – Teatrul Tineretului. Apoi, pe scena amplasatã pe Platoul Curtii Domnesti a urmat un spectacol extraordinar al mãstilor si al obiceiurilor traditionale din vremea sãrbãtorilor de iarnã. Astãzi, în a doua zi a festivalului, vor putea fi vãzuti Cãiutii de la Mihoreni (Cernãuti, Ucraina), Ansamblul Chiscãrenii si Mostenitorii (Republica Moldova), Ansamblul Cununa Somesanã, Ansamblul Dor, Ansamblul Cerbul de la Helesteni (Iasi), Ursii de la Asãu (Bacãu), Ansamblul de Datini Capra de la Mãlini si Grupul Folcloric Bogdana din Bogdãnesti (ambele din Suceava), Ansamblul de datini si obiceiuri de iarnã din Tudora (Botosani), alaiurile de datini si obiceiuri din Agapia, Roznovenii, Ansamblul Ozana Tîrgu Neamt si Ansamblul Floricicã de la munte. Si astãzi va avea loc o paradã pe acelasi traseu din Piatra Neamt si un spectacol la Curtea Domneascã.

Cîte ceva despre participanti

Ansamblul folcloric aromân de cîntece si dansuri Dor, din Sarighiol de Deal, Tulcea, a fost înfiintat acum 38 de ani si este format din 40 de tineri entuziasti, dansatori, solisti vocali si instrumentisti. Conducãtorul grupului, Dumitru Caimacan Popescu, profesor drd. inginer si director de scoalã, s-a identificat cu visele si aspiratiile noului colectiv. Personalitãti în domeniu au apreciat elogios, în decursul anilor, interpretarea artisticã si autenticitatea ansamblului în spectacole sau festivaluri judetene, nationale si internationale. Între 2013 si 2015, ansamblul a sustinut peste 80 spectacole, obtinînd Marele Premiu – Trofeul Regele Brazilor, la Festivalul International de Folclor de la Bistrita-Nãsãud si Marele Premiu la Festivalul Serbãrile Deltei de la Sulina. Originea jocului ursului la Asãu se pierde mult în timp. În anii ’60, Gavrilã Nicodim organizator cunoscut al cetei de ursi, a adus pentru întâia datã bãtaia cu douã ciocãnele la o tobã mai mare, obicei copiat de la niste prieteni din Dãrmãnesti. Bãtaia ritmicã, specificã Asãului, este creatia lui, rãmânând unicã si reprezentativã. Gavrilã Nicodim a strâns pentru prima datã mai multe piei de urs – opt – si a avut ideea jocului ursului pe par, joc mostenit si azi de asãuani, devenit specific comunei. În prezent, fiul acestuia, Daniel Nicodim, încearcã sã ducã mai departe traditia mostenitã de la tatãl sãu, ajungând sã strângã un numãr impresionant de oameni – 60. Înfiintat în 1971, Ansamblul folcloric Floricicã de la munte, s-a consacrat, în timp, ca unul dintre cei mai importanti pãstrãtori de culturã traditionalã româneascã. De patru decenii, ansamblul cutreierã Europa, ducînd cu el frumusetea dansurilor, cântecelor si a costumelor populare românesti. În palmares se aflã distinctii obtinute la manifestãri prestigioase din tarã si din Europa: Festivalul International de Folclor de la Reims (Franta), Festivalul de Folclor de la Zakopane (Polonia), festivalurile de la Zavet si Lovec (Bulgaria), Festivalul de la Krakowia (Polonia), Festivalul Internationalde la Kikinda (Serbia), Festivalul de la Champtoce (Franta), Festivalul de la Quartu Sant’Elena (Sardinia), Festivalul Olympus (Katerini, Grecia) sau cel de la Adapazari (Turcia).

Citește știrea

Trending