Nemteancã sotie de rege

• Ioana Maria Valentina Lambrino, nãscutã în Roman, a fost sotia regelui Carol al II-lea timp de cîteva luni, în perioada septembrie 1918-ianuarie 1919 • ca un paradox, Zizi si Carol au murit în acelasi an,1953 • „rodul dragostei“ lor, Carol Mircea Grigore, nu a avut niciodatã statut de „os regal“, cu toate cã a fost recunoscut de Carol •

Putini nemteni cunosc faptul cã principele Carol, fost rege al României în perioada interbelicã, a fost cãsãtorit, pentru scurt timp, cu o romascancã. Ioana Maria Valentina Lambrino s-a nãscut în anul 1896 în localitatea Roman. Alintatã încã din copilãrie cu numele de „Zizi“, fãcea parte dintr-o familie aristocratã, de origine greco-bizantinã. Familia acesteia se trãgea din principii Brîncoveanu si era înruditã prin aliantã cu principele Alexandru Ioan Cuza. Tatãl ei, Constantin Lambrino, rudã cu generalul Alexandru Lambrino, a fost un apropiat al prim-ministrului Alexandru Marghiloman. Atît fratele ei, Lulu, prieten cu principele Carol, cît si membrii familiei Lambrino erau obisnuiti ai casei regale Hohezollern de Singmaringen. Într-un manuscris de naturã autobiograficã, Ioana a declarat cã avea cinci ani cînd l-a întîlnit prima oarã pe Carol. „Printul mi-a fãcut o impresie profundã, fiindcã purta cizme mari ofiteresti, care scîrtîiau la fiecare pas. Pentru mine asta însemna culmea elegantei“, s-a destãinuit, în amintirile ei, Zizi Lambrino. Zizi a fost trimisã, pentru o bunã educatie, într-un pension din Franta, de unde a revenit în Bucuresti, în anul 1910. A studiat,cu mult succes si real talent belcanto si pictura. În 1913, în casa celui mai „ parizian dintre germanofili“, liderul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman, Zizi l-a cunoscut pe viitorul iubit si sot, Carol. Pe vremea aceea, principele avea 19 ani, iar Zizi 16 ani. În acea searã, în casa omului de stat Marghiloman, cei doi s-au simtit puternic atrasi unul de altul. Se pare cã Zizi ar fi fost cea de-a doua „mare“ dragoste a lui Carol, dupã Elena Filitti, care, din motive obscure, a fost expulzatã din tarã. Subliniem faptul cã si familia Filitti s-a implicat în viata sãtenilor din jurul tîrgului Roman, generalul Filitti avînd o vastã mosie în zona satelor Cuci, Crãiesti si Bozieni. Cu toate cã se întîlneste zilnic, cu printul, Zizi, îi gãseste acestuia o droaie de cusururi. În primul rînd, era un prost dansator, slab jucãtor de tenis si cãlãret nepriceput. În schimb, se aratã sofer priceput si expert în mecanicã. Perioada studiilor lui Carol la Potsdam le-a întrerupt intimitatea, dar principele coresponda sustinut cu fratele lui Zizi, Lulu. În perioada 1914-1916, cei doi s-au aflat tot timpul împreunã, legãtura lor sentimentalã sedimentîndu-se odatã cu scurgerea ireversibilã a fiecãrei secunde. Zizi pomeneste, în scrierile sale, despre un grup de tineri care vîsleau în fiecare zi, pe un lac din capitalã, „unde Carol, nesinchisindu-se de protocolul principiar, îsi plimba doamna gîndurilor trãgînd la rame cu ardoare, mai abitir decît un gondolier venetian. Carol se fãcuse un tînãr tare atrãgãtor. Înalt, subtire, cu pãrul blond auriu, cu privirea vioaie…“. Cît despre Zizi, aceasta era micutã, suavã si oachesã, cu o figurã nobilã, cu trãsãturi, fine, încîntãtoare. De frica rãzboiului, Zizi si mama se retrag în Moldova, la Tecuci, unde aveau prieteni si ceva proprietãti rãmase dupã moartea tatãlui sãu. Ca refugiatã, Ioana (Zizi) s-a angajat infirmierã ca sã îngrijeascã rãnitii de pe front, însã cu mintea era în altã parte, la iubitul ei Carol. Înaintarea germanã, a silit-o sã se refugieze în Iasi, într-o modestã locuintã apartinînd familiei Lambrino. Iarna a fost deosebit de grea în 1916, însã Zizi avea consolarea de a-l vedea, des, pe Carol. Acesta, curtenitor, o ducea în excursie cu masina, jucau cãrti si îsi jurau credintã vesnicã.

Dragostea fierbinte dintre Zucky si Boyky În corespondenta pe care au purtat-o timp de cîtiva ani, pentru Carol, Ioana Maria Valentina a fost mai întîi Zizi, apoi Baby sau Zucky. Ea-i spunea Carol, uneori Child sau Childy, iar mai tîrziu, Boy, Boyky sau Boysky. Ioana a pãstrat toate scrisorile primite de la Carol, ulterior acestea fiind strînse sub forma unui volum de memorii . În 1918, Carol scria iubitei sale, în limba francezã: „Orele pe care le petrec lîngã tine mi se par pline de duiosie, nespus de gingase. Asta mã sustine“. Apoi, în englezã, a adãugat: „Micuta mea scumpã, esti atît de tandrã si-mi esti tare dragã“. Tinerii erau vãdit îndrãgostiti, dar regele si regina nu-si dãduserã seama încã de elanul iubirii lor si nu puteau percepe ca doi tineri sã încalce regulile de etichetã ale casei regale. La un mare dineu în familie, Carol si-a destãinuit limpede intentia de a se cãsãtori cu Zizi, declaratie ce n-a fost pe placul familiei Hohenzollern de Singmaringen. Carol nu s-a gîndit nici o clipã la dificultãtile pe care aceastã legãturã i le creia si nici de faptul cã va renunta de douã ori la tron. Pe 21 iunie îi scria Ioanei: „Marele obstacol îl reprezintã chestiunea legalã. Trebuie studiatã sub toate aspectele“. În anul 1918, putin dupã armistitiul din Moldova, cei doi au hotãrît sã se cãsãtoreascã. Carol dã dovadã de o mare iresponsabilitate, abandonînd regimentul în care figura colonel si, în ziua de 2 septembrie, cei doi trec, clandestin, granita Ucrainei, ocupatã de trupele germane si austriece. Carol a fost recunoscut imediat de inamic, dar, fiind vlãstar al dinastiei Hohenzollern de Singmarigen, a fost lãsat în pace si condus cu escortã la Odessa. La 31 august (13 septembrie pe stil vechi n.r.) în Catedrala Ortodoxã Pokrovska, a fost oficiatã cãsãtoria de cãtre preotul rus Saranski. Martori, conform uzantei, au fost aghiotantul lui Carol, un anume Serdici, si un ofiter german, rãmas neidentificat.

Vis destrãmat Dupã un vis frumos materializat, a urmat din nefericire crunta si perfida realitate. „Fericirea noastrã n-a tinut decît zece zile, zece zilisoare amãrîte, rezumat al întregii mele vieti, dupã care n-am mai avut parte decît de amãrãciuni si de dezamãgiri“, a scris în amintirile sale Zizi Lambrino. Dupã scurt timp, pe 8 ianuarie 1919, Curtea de Apel Ilfov, în sedintã secretã, anuleazã cãsãtoria, pe motiv cã ea contravenea codului familiei regale. Cu toate acestea cei doi îndrãgostiti care si-au jurat credintã pînã la moarte, prin sfînta tainã a cãsãtoriei, au continuat sã se întîlneascã. Fidelitatea lui Carol fatã de Ioana este deosebit de interesantã, existînd destule dovezi în privinta unor legãturi trecãtoare, chiar ocazionale. De altfel, acest lucru avea sã fie confirmat si mai tîrziu de istoriograful regelui Carol, Iosif Ludo care în paginile romanului „Regele Palaelibus“, povesteste savuros întîlnirile fierbinti din „alcovul regal“, întîlniri petrecute la ceas de noapte. „Fetitele“ erau furnizate din belsug de cãtre aghiotantul si sfetnicul sãu de tainã. Este aproape sigur cã principele a mai avut un copil, cu o altã femeie, în anul 1918, anul cãsãtoriei sale, dar, desi copilul fusese conceput înaintea unirii legale cu Ioana, se pare cã nu i-a pomenit nimic, niciodatã, despre aceastã secretã poveste de dragoste. Ioana Maria Valentina Lambrino si printul Carol, chiar dacã s-au iubit cu adevãrat, fapt sustinut de lungile si pãtimasele declaratii din „misivele“ de dragoste, au fost tot timpul înconjurati de „hienele“ care au tesut intrigi pentru a o scoate din familia regalã pe Zizi. Ca un paradox sau ca „datul sortii“, ambii protagonisti ai unei mult mediatizate si contestate cãsãtorii fulgerãtoare si ai unei iubiri fierbinti au decedat în acelasi an, 1953, Carol în Portugalia si Zizi în Franta.

Tentativã de sinucidere sau… circ ieftin? Dragostea curatã a celor doi tineri a fost tratatã, de cãtre Constantin Argetoianu, cel mai cinic memorialist român, în derîdere. „Aproape cît a tinut Ministerul Averescu, am avut sã ne distrãm cu afacerea Carol – Zizi Lambrino, chiar si dupã ce printul s-a logodit si apoi cãsãtorit cu Principesa Elena. A trebuit sã mai împãcãm legitimile pretentii ale sotiei abandonate. Prin biletele ea a izbutit sã aminteascã junelui sovãitor cã era sotia lui si cã-l avea la mînã prin scrisorile ce-i adresase. Regina mi-a mãrturisit, mai tîrziu, cã nenorocirea bãietilor ei era spiritul lor de onoare familialã, atît de dezvoltat, încît se credeau obligati sã-si tinã cuvîntul dat oricãrei patachine. Patima lui se stinsese aproape, dar rãmãsese jurãmîntul lui dat si scrisorile. Sã rãmînã cu Zizi în brate, cu orice risc, tristã perspectivã, cãci omul era si ambitios? Sã plece sã facã ocolul pãmîntului, renuntînd la femeie si copil, cum rãmînea cu promisiunea? Dilema era dureroasã si ca sã scape de încurcãturã, Printul nostru a hotãrît sã se sinucidã. S-a încuiat în odaie si si-a tras o loviturã de revolver în pulpã, dar nu prea adîncã, sã nu sîngereze si sã pãteze covorul“, a persiflat legãtura celor doi Constantin Argetoianu. În anul 1920, pe 8 ianuarie, din fructul iubirii nãvalnice dintre Carol si Ioana Maria Valentina Lambrino s-a nãscut Carol Mircea Grigore, copil pe care printul l-a recunoscut totdeauna, desi acesta n-a putut profita, niciodatã, de statutul sãu de urmas la tron sau print. Dupã cãsãtoria printului Carol cu printesa Elena a Greciei, sub presiunea autoritãtilor, Zizi s-a stabilit în Franta, într-o vilã cumpãratã, special, pentru ea, la Neuilly. Familia regalã i-a asigurat o rentã lunarã de 110.000 de franci francezi. Cîtiva ani mai tîrziu, dupã ce Carol a renuntat pentru a doua oarã la tron, de data aceasta pentru Elena Lupescu (moldoveancã din Iasi n.r.), Ioana Lambrino l-a actionat în justitie, însã fãrã succes. În deceniul în care Carol al II-lea a fost rege, Serviciul Secret Român a tinut-o sub o strînsã supraveghere. Dupã 23 august 1944, nu a mai prezentat nici un interes pentru structurile informative din România. Zizi Lambrino a murit, uitatã complet de familia Hohenzollern, la 27 martie 1953, la Neuilly.