Contactează-ne

Actualitate

Nemţeancă vedetă la Next Star, despre viaţa în Irlanda

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ continuăm relatările despre nemţenii care trăiesc acum în străinătate, departe de locurile natale ■ Carina Mihăilă, „Julieta din Barticeşti“, studiază la Dablin, urmînd în paralel actoria la Royal Irish Academy of Music and Drama ■ epidemia de coronavirus a dat peste cap viaţa românilor din Irlanda ■

Cine nu-şi aminteşte de sprinţara „Julietă din Barticeşti“, care a făcut furori cu talentul ei de scena show-ului Next Star, în urmă cu vreo 6 ani, în care a avut privilegiul de a juca, alături de un mare artist de talia lui Valentin Teodosiu, ce i-a prezis un mare viitor în teatru?!

Acum, Carina Mihăilă, alias „Frumoasa şi Bestia“, are 17 ani şi studiază în Irlanda, la Dablin, la Holy Fait Secondary School Clontarf, în paralel studiind actoria la Royal Irish Academy of Music and Drama, pregătindu-se să devină profesoară de actorie. Numai că blestemata de pandemie o împiedică, pentru moment să susţină examenul de absolvire.

„Acum patru ani am plecat în Irlanda, împreună cu părinţii şi ne-am stabilit la Dablin. Sînt o persoană destul de activă, motiv pentru care am fost desemnată să fiu membră a Consiliului de Studenţi din Regiunea Dablin.

Am participat în toţi aceşti ani la diferite concursuri, la multe dintre acestea fiind remarcată şi premiată. Am cîntat şi la multe concerte, la care am fost solistă principală. În Irlanda, comunitatea românească e numeroasă, ajungînd la peste 120.000 care comunică, permanent, între ei, mai ales pe reţelele de socializare, unul din cele mai cunoscute grupuri fiind Comunitatea românilor din Irlanda, Grupul femeilor din Irlanda şi Ştirile Irlandei, în care sînt relatate în limba română diverse ştiri.

În aceste grupuri socializează pesoane cu mare prestigiu în comunitate: contabili, avocaţi, ingineri, profesori, etc, care îi consiliază în permanenţă pe conaţionali. În această perioadă de autoizolare, o doamnă din Grupul femeilor din Irlanda s-a decis să susţină cursuri de engleză on-line pentru a oferi oportunitatea tuturor româncelore să fie informate.

În vremuri normale se organizează diverse evenimente, cu tradiţii şi obiceiuri româneşti. Fiind invitată foarte des să particip la aceste evenimente ale comunităţii româneşti din Irlanda am avut prilejul să mă integrez perfect. Evident că şi aici, din cauza virusului Covid, şcolile s-au închis de săptămîni bune şi vor rămîne închise, probabil, cel puţin pînă la mijlocul lunii mai, în funcţie de evoluţia pandemiei“, declară Carina Mihăilă

Reguli comunitare stricte

În Irlanda, autorităţile au stabilit reguli stricte de comportament social.

„În toată această perioadă am comunicat cu profesorii noştri prin intermediul platformelor informatice Microsoft şi Office 365 şi, în particular, prin e-mail. Asta ne-a ajutat să nu rămînem în urmă cu materia.

Cît priveşte locurile de muncă, majoritatea dintre acestea s-au închis, rămînînd deschise doar cele de strictă necesitate. E vorba despre spitale, farmacii, centre de îngrijire bătrîni şi supermarketurile. Există şi multe persoane care lucrează de acasă. Cei care munceau în construcţii şi-au pierdut serviciile, pentru că şantierele s-au închis.

Statul irlandez oferă însă o schemă de şomaj tehnic, pentru şase săptămîni, indiferent de specialitatea în care au lucrat, cu posibilitate de prelungire. Păstrăm distanţa socială şi ne deplasăm doar pentru cumpărături de strictă necesitate. Cîteva magazine au program special de trei ore pentru persoanele în vîrstă.

În Irlanda s-a stabilit o limită de deplasare de maxim 2 kilometri depărtare de domiciliu, deplasarea spre locul de muncă făcîndu-se doar cu procură specială. Transportul în comun este folosit doar pentru deplasarea celor care merg la serviciu.

În acest sens, se fac tot timpul controale pentru a se vedea dacă se respectă restricţiile sanitare impuse. Locurile de joacă pentru copii sînt sigilate. Se discută doar pe reţelele de socializare, dar ne purtăm grijă, permanet, unii altora“, a mărturist, pentru Monitorul, talentata nemţeancă. Aceasta spune că pandemia a făcut-o să înţeleagă viaţa şi din altă perspectivă, aceea a priorităţilor în viaţă. „Personal a trebuit să amîn cîteva evenimente, printre care şi un spectacol la care eram invitată, acela organizat de Grupul basarabenilor din Irlanda, cu ocazia zilelor de 1 şi 8 Martie.

Cel mai important eveniment pe care am fost nevoită să-l amîn a fost, însă, examenul de licenţă pentru profesorii de teatru pentru copii, pe care-l voi susţine atunci cînd se vor ridica restricţiile“, a mai povestit Carina Mihăilă.

Ştiind că în această perioadă grea e nevoie şi să ne mai descreţim frunţile, Carina ne îndeamnă, prin intermediul monologului „Gura lumii“, de Vasile Militaru, varianta adaptată de ea la… Coronavirus: „Sănătate, măi, dragi oamini! Nu fiţi ca Păcală! Nu vă duceţi la tîrg: colo, colo, colo… Staţi, domnule, în casî, că nu-i di jucat cu virisul ista!“.

Actualitate

Vaccinare la domiciliu în cazul celor cu handicap, la Târgu Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ tirgnemţenii interesaţi pot apela numărul de telefon 0756/842.577 ■ pot fi vaccinaţi şi asistenţii personali şi membrii familiei care locuiesc în aceeaşi gospodărie cu persoanele nedeplasabile ■

Direcţia de Asistenţă Socială a oraşului Tîrgu Neamţ reaminteşte locuitorilor că persoanele nedeplasabile şi familiile lor pot fi vaccinaţi la domiciliu împotriva Covid19, cu ajutorul caravanei mobile.

Detalii sînt furnizate într-un anunţ postat pe pagina Primăriei Tîrgu Neamţ, fiind pus la dispoziţie telefonul 0756/842.577. „Direcţia de Asistenţă Socială a oraşului Tîrgu Neamţ, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, anunţă persoanele nedeplasabile aflate la domiciliu, asistenţii personali şi membrii de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie, că au posibilitatea de a se vaccina la domiciliu de către caravana mobilă“, se menţionează în anunţ.

Imunizarea acestor categorii vulnerabile are loc în paralel cu celelalte incluse în etapa a III-a, destinată populaţiei generale. Potrivit informaţiilor de pe platforma oficială a campaniei, la acest moment sînt vizate persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare a personalului propriu şi a persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate: industria extractivă, industria prelucrătoare, hoteluri şi restaurante, întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare, spectacole, activităţi culturale şi recreative.

Mai sînt cuprinşi cei din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, mai ales angajaţii care au contacte directe cu publicul şi care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora.

Sînt acceptate la imunizare şi persoanele din centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil, precum şi din centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică, aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, dar şi persoanele private de libertate. Tot în etapa a III-a sînt cuprinse persoanele care asigură infrastructura de comunicaţii, lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice, din biblioteci, casierii şi ceilalţi angajaţi din magazinele de retail alimentar.

Sînt aşteptate la centrele de vaccinare şi alte categorii ale populaţiei adulte, precum şi ale celei pediatrice, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vîrsta sub 18 ani. În prima etapă a campaniei de vaccinare au intrat, la începutul anului 2021, lucrătorii din domeniul sănătăţii şi social-sistem public şi privat, iar în cea de-a doua, populaţia la risc, respectiv adulţii cu vîrste peste 65 de ani, bolnavii cronici, persoanele încadrate într-un grad de handicap ori imobilizate sau imunodeprimate, însoţitorii lor şi persoane care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea, persoanele fără adăpost.

Citește știrea

Actualitate

A trecut la cele veşnice şeful Comunităţii Elene

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Boris Cepalis a fost una din figurile proeminente ale oraşului ■ era unul dintre cei mai activi intelectuali, punîndu-şi amprenta pe viaţa socială şi culturală a urbei de adopţie ■

S-a stins din viaţă, în cursul nopţii de 20 spre 21 aprilie, în braţele fiicei sale, Steluţa, la venerabila vîrstă de 92 de ani, preşedintele Comunităţii Elene din Roman, inginerul Boris Cepalis.

Născut la 13 noiembrie 1929 în localitatea Kara Mahnet din Basarabia, s-a refugiat în Regat, după ocuparea ţării natale de către ruşi, în 1940. A urmat cursurile Facultăţii de Mecanică Agricolă din Bucureşti, absolvind în 1954, dată la care a fost repartizat în raionul Bacău, la SMA Dămieneşti, unde a cunoscut-o pe viitoarea soţie, Lucica, profesoară de biologie.

De-a lungul vieţii a lucrat Trustul Regional SMA Bacău, la Staţiunea de Cercetare Agricolă Secuieni şi din 1967 la Roman, de unde a ieşit la pensie, la 1 ianaurie 1990, dată de la care s-a dedicat activităţilor sociale şi culturale ale municipiului. A predat cursuri de mecanizare a agriculturii şi la Institutul Pedagogic din Bacău. Descoperindu-şi originile elene, Boris Cepalis a înfiinţat la Roman o filială a Uniunii Elene din România, devenind preşedintele acesteia şi activînd pînă în ultima clipă a vieţii.

A pus bazele cunoscutei şi apreciatei formaţii de dansuri elene Aretti, coordonată de coregraful Mihai Păduraru şi învăţătoarea Aurica Ţura, formaţie de dansuri cu ieşiri repetate şi premii la Festivalul elenismului şi deplasări numeroase în Franţa, Belgia, Bulgaria, Grecia dar şi în România.

Pentru activitatea sa deosebită a fost recompensat cu nouă decoraţii, din care cea mai importantă a fost Ordinul Muncii, clasa I. Prezenţă activă în viaţa comunităţi, Boris Cepalis a fost preşedintele Consiliului Seniorilor din Primăria Roman, calitate în care şi-a adus o contribuţie substanţială la dezvoltarea urbei.

A militat activ pentru învăţarea limbii elene de către tinerii romaşcani, pe care i-a susţinut financiar pentru participarea la Olimpiadele de limbă greacă, de unde ani de- a rîndul licenii s-au întors cu premii importante. Are doi copii, Eduard, inginer şi Steluţa, economistă.

În apariţiile sale în presa locală Boris Cepalis vorbea cu mîndrie despre realizările profesionale ale familiei sale, nora acestuia, Doina Cepalis, fiind cîştigătoare a Galei Forbes, din 2017 – Top 50 femei de succes. Inginerul Boris Cepalis va fi înmormîntat vineri, 23 aprilie, la Cimitirul Etrnitatea din Roman, alături de soţia sa.

Citește știrea

Actualitate

Criză de sînge, fără precedent

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ numărul donatorilor a scăzut dramatic ■ una din cauze este şi preţul ridicol al tichetelor care se acordă la o donare ■

Spitalele din România se confruntă cu o criză fără precedent de sînge, numărul donatorilor scăzînd dramatic anul acesta, una din cauze find probabil şi frica de îmbolnăvire cu virusul SARS Cov 2. Asistenta Cristina Apetrei, şefa punctului local de recolatre de sînge spune că este o problemă la nivel naţional.

„Cu această scădere a numărului de donatori ne confruntăm încă înainte de izbucnirea pandemiei de Coronavirus, dar ca acum parcă niciodată nu a fost o asemenea criză. Este un fenomen naţional şi toate centrele fac apel la donatori, fără succes însă. Este o situaţie critică. Dacă înainte aveam şi peste 200 de donatori pe lună, acum foarte, foarte rar atingem această cifră.

Una din cauze ar fi şi aceea că nimeni nu se mai preocupă acum de donarea de sînge. Toate problemele din sistem se învîrt în jurul pandemiei şi atît. S-ar putea ca una din cauze să fie şi aceea legată de valoarea ridicolă a unui tichet de aimente pe care o persoană îl primeşte atunci cînd donează sînge. O filă din acest tichet valorează doar 9,57 lei, un asemenea tichet avînd 7 file.

Din păcate ne-am pierdut în ultima vreme şi din donatorii vechi, constanţi, care probabil, de frica de a nu se infecta cu virusul SRARS COV 2 nu mai trec pe la centrul de donare. Şi mai de mirare e faptul că, anul trecut, în timpul stării de urgenţă aveam mai mulţi donatori ca acum. Nu ştiu ce o să se întîmple dacă nu se va trece la impulsionarea donării de sînge.

Va fi jale. Din păcate ne lipseşte simţul civic şi nimeni nu-şi pune problema că oricine poate avea la un moment dat nevoie de sînge.Şi eu am fost donator de sînge, dar acum nu mai pot dona pentru că am ceva problem de sănătate“, a declarat Cristina Apetrei.

Aceasta spune că, anii trecuţi, conducerea Primăriei Roman se implica direct în activitatea de donare, fostul primar Lucian Micu rămînînd şi acum unul din donatorii constanţi. „Aştept să vedem dacă actualul primar al municipiului se va implica în această acţiune şi dacă donarea de sînge va mai fi impulsionată şi de acele tichete de intrare la ştrand, pe care le-a dat primăria inclusiv anul trecut. De altfel şi domnul primar a donat sînge în campania electorală. Poate o va mai face şi anul acesta“, a mai adăugat Cristina Apetrei.

Citește știrea

Trending